Spectacol lingvistico-literar la Cugir
Profesorul Dorin N. Uritescu – doctor magna cum laude al Universităţii Bucureşti, lansează vineri 29 aprilie, ora 17.00, la Casa Orăşenească de Cultură din Cugir, volumul „Dicţionar explicativ de folosire improprie a termenilor”. Autorul este absolvent al Facultăţii de Limba şi Literatura Română – Universitatea din Bucureşti şi al Facultăţii de Filozofie – Universitatea „Al. Ioan Cuza” din Iaşi, doctor în filologie – Universitatea Bucureşti. Dorin N. Uritescu a scris numeroase lucrări ştiinţifice în domeniul cultivării limbii printre care „Aspecte ortografice controversate, contradicţii în exprimare”, „Noutăţi în Ortografie. Corectitudine şi greşeală”, „Fascinaţia numelui”, „Dinamica actuală a limbii române” ş.a.
„Dicţionar explicativ de folosire impropie a termenilor” este o lucrare inedită cu o contribuţie de seamă la dezvoltarea limbii române ce poate trezi interesul spre cunoaştere şi poate furniza o lectură fascinantă pentru intelectualul de orice formaţie. Prezentarea la Cugir a publicaţiei este cu atât mai importantă cu cât ligvistul Dorin N. Uritescu este născut la Vinerea, iar prin cele 18 cărţi scrise până acum se poate demonstra că judeţul Alba deţine resurse intelectuale notabile în varii domenii de activitate. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cum a ajuns un țepar ”la răcoare” pentru vânzarea fictivă a unui telefon: A încasat un avans de 500 de lei și ”a uitat” să trimită produsul
Cum a ajuns un țepar ”la răcoare” pentru vânzarea fictivă a unui telefon: A încasat un avans de 500 de lei și ”a uitat” să trimită produsul Un bărbat specializat în infracțiuni de înșelăciune a fost condamnat la închisoare cu executare după ce a indus un eroare o persoană din Alba în urma unei tranzacții […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE DE ANUL NOU 2025. Idei de SMS-uri, urări şi felicitări pe care le puteţi trimite celor dragi de Revelion
-
Opinii - Comentariiacum 18 ore
VIDEO: Minune de Bobotează. În fiecare an, apele râului Iordan, în care a fost botezat Iisus Hristos, își schimbă cursul
-
Actualitateacum 4 zile
Model de FELICITARE de ANUL NOU. Mesaje și URĂRI care pot fi transmise prin SMS de Revelion
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri şi tradiţii de Anul Nou: Pluguşorul, Capra, umblatul cu Ursul, Sorcova. Cele mai frumoase obiceiuri din ţara noastră
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Vasile 2025. SMS-uri, URĂRI și FELICITĂRI pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc ziua numelui
-
Ştirea zileiacum 3 zile
Vine popa cu botezul! Câștig spiritual sau cheltuială materială?