Dan Mănăilă – antrenor principal, Nicolae Mitu – secund la CS Europa
A căzut varianta Dorobanţu, Dan Mănăilă instalat antrenor principal
În cele din urmă, Radu Andone a fost înlocuit din funcţia de antrenor principal al Europei Alba Iulia, dar nu de Ciprian Dorobanţu (prima opţiune a şefilor albaiulieni), variantă dată drept sigură imediat după remiza cu FCM Turda, ci de Dan Mănăilă. În vârstă de 44 de ani, noul tehnician al nou-promovatei a activat până în iarnă la FC Cisnădie, unde a fost substituit de… Ştefan Fogoroşi (ce a plecat atunci de la Europa), iar în acest an nu a avut angajament. „Eu cred că am luat o decizie inspirată, avem referinţe bune despre Mănăilă, un antrenor experimentat care cunoaşte bine fotbalul din această zonă. Sper ca în scurt timp să se producă un reviriment la echipă. Dorobanţu a avut pretenţii financiare exagerate”, a punctat Liviu Coacăză, preşedintele secţiei de fotbal a Europei Alba Iulia. Nou-promovata în eşalonul terţ n-a adunat decât un singur punct în primele trei runde şi se găseşte în postura de „lanternă roşie” a Seriei a 5-a din Liga a 3-a. „Îmi doresc să facem treabă, să depăşim impasul. Ştiu că lotul este unul foarte tânăr, compus din jucători lipsiţi de experienţă la acest nivel. Deocamdată îmi propun să lucrez la capitolul psihic pentru a remonta o echipă aflată în criză de rezultate”, a afirmat Dan Mănăilă, care ieri după-amiază a condus prima şedinţă de pregătire.
Nicolae Mitu, secund
Problemele financiare macină în continuare gruparea de la Drâmbar şi fotbaliştii se plâng că nu sunt plătiţi de trei luni, impactul cu eşalonul fruntaş fiind dur pentru Europa la toate capitolele. Cum Radu Andone a refuzat să fie secund, preferând să rămână doar jucător, Mănăilă şi-a ales alt colaborator. Este vorba de Nicolae Mitu (fost component al Unirii în perioada Borugă), care şi-a dat acceptul de principiu urmând să se prezinte la muncă în circa două săptămâni, după ce-şi rezolvă anumite probleme de serviciu. Altfel, Europa va întâlni la Turda pe Seso Câmpia Turzii, sâmbătă, 22 septembrie, de la ora 17.00, în epilogul etapei, în vreme ce FC Maramureş Baia Mare va juca cu Damila Măciuca la Bistriţa (conform site-ului www.frf-cca.ro), abandonând ideea stadionului „Minaur” din Zlatna.
Dan HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii