Al doilea semieşec consecutiv pe teren propriu!
Fosta prim-divizionară FC Unirea Alba Iulia se găseşte într-o postură dezonorantă, foarte aproape de retrogradarea în Liga a 3-a, după un al doilea semieşec pe teren propriu, cu ACU Arad, precedentul pas fals înregistrându-se cu o altă contracandidată, Arieşul Turda, ambele meciuri fiind considerate unele cheie în economia returului. „Finala supravieţuirii” sau „meciul de 6 puncte” a fost ratat de „alb-negri”, care au ajuns la 303 minute fără gol înscris (trei partide consecutive). Uniriştii n-au izbutit să-l învingă pe bravul D. Paul şi trupa lui Stan se chinuie pe ultima poziţie a ierarhiei, cu o serie de recorduri negative: cel mai slab atac al eşalonului secund (la braţ cu devenii) şi totodată cea mai modestă formaţie a seriei vestice pe teren propriu, numai 13 puncte cucerite pe „Cetate” din totalul celor 33 puse-n joc.
l26-1 la cornere!
„Trebuie să-i batem cumva pe amărâţii ăştia”, îşi făceau curaj puţinii spectatori, însă Alba a jucat fără atacanţi, Ad. Câmpeanu şi S. Mureşan fiind inexistenţi în economia disputei… Asediul total al amfitrionilor s-a declanşat din start, meciul derulându-se într-un singur sens, arădenii ajungând o singură dată în treimea adversă, în minutul 8, la lovitura liberă expediată de Bundea de la 35 metri (şut prins de Pascal). În rest dominare apăsată, categorică a Unirii, care a început tare: D. Militaru blocat de Nicolau (2) şi Pleniceanu (3) – şut deviat în corner. Albaiulienii reclamă un penalty la henţul lui E. Miculescu (22) şi continuă asaltul, însă vizitatorii au şansă la reluarea cu capul semnată D. Militaru şi respinsă de P. Petrescu (27) din apropierea porţii, şutul alături trimis de Potopea din 10 metri (35) şi mai ales la foarfeca laterală executată de Pleniceanu (45) din 7 metri, balon expediat peste transversală.
lDumitru Paul – imbatabil
Goalkeeperul vizitatorilor şi-a menţinut imaculată plasa în actul secund, când raidurile ofensive s-au intensificat, jucându-se numai în careul celor de la ACU Arad. Mai întâi a parat trasorul lui Boboc de la 30 metri (46), a continuat la seria intervenţiilor salutare la mingea expediată de Bâlu din afara careului (73) şi mai ales în minutul 90, când a respins de sub bară un şut al lui Al. Giurgiu. În rest execuţii modeste cu capul, pradă uşoară pentru D. Paul în dreptul lui Spătaru (52), Ad. Câmpeanu (64) şi S. Mureşan (77). Finalul s-a dovedit dramatic, la al 26-lea corner al gazdelor Bodolan (90+1) a trimis cu capul pe deasupra porţii, la o fază în care a reclamat lovitură de la 11 metri pentru că a fost tras de tricou!
Dan HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
În Vinerea Mare, 3 mai, de la ora 18.00, se dispută o nouă etapă în eșalonul terț, două dintre conjudețene evoluând acasă (CSU Alba Iulia și Industria Galda de Jos), iar celelalte două pe terenuri străine (CSM Unirea Alba Iulia și Metalurgistul Cugir). *CS Universitar Alba Iulia (locul 4, 34 de puncte) – ACS Mediaș […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Actualitateacum 10 ore
Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi