Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, vine în judeţul Alba
*Vineri, la Alba Iulia, se dezbate proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate
Vineri, 24 august 2012, are loc, în sala de şedinţe Alba Mall, o conferinţă de dezbatere a proiectului de lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate. Evenimentul este organizat de Direcţia de Sănătate Publică Alba în parteneriat cu Instituţia Prefectului-Judeţul Alba şi este onorat de prezenţa ministrului Sănătăţii, Vasile Cepoi.
Potrivit reprezentantului Prefecturii Alba, Ada Rus, la dezbatere, participă reprezentanţi din partea administraţiilor publice locale şi judeţene, a Colegiului Medicilor, a Colegiului Medicilor Dentişti şi a Colegiului Farmaciştilor. De asemenea, spitalele din judeţ, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Alba, Asociaţia Medicilor de Familie, Asociaţia Pacienţilor, O.A.M.R. Alba, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, SANITAS, SMURD, Crucea Roşie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Alba şi furnizori privaţi de servicii de sănătate vor participa la conferinţă.
Dezbaterea proiectului de lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate se bucură şi de participarea reprezentanţilor direcţiilor de sănătate publică din Sibiu şi Hunedoara, judeţul Alba având rolul de gazdă şi organizator al evenimentului. Dezbaterea va începe la ora 10.30 şi va fi urmată de o conferinţă de presă, la ora 12.00.
„Dezbaterea proiectului de lege privind organizarea și funcționarea sistemului de sănătate este un eveniment important, la care participarea, atât a cadrelor medicale cât şi a reprezentanţilor pacienților, este esențială. În ceea ce mă privește, felicit de pe acum și pe această cale Direcția de Sănătate Publică Alba pentru inițiativă, dar și pentru faptul că a reușit să asigure prezența la conferința de vineri a ministrului Sănătății. Sunt convins că dezbaterea are un rol benefic și poate contribui la o eventuală îmbunătățire a unui proiect de lege extrem de important” a declarat prefectul judeţului Alba, Dan Coriolan Simedru.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sănătatea și natură
Micul dejun pe timpul toamnei: Ce trebuie să mâncăm de dimineață pentru a oferi organismului energia necesară
Micul dejun pe timpul toamnei: Ce trebuie să mâncăm de dimineață pentru a oferi organismului energia necesară Nutriţionista Rusakova spune că toamna este cel mai indicat să mâncăm salate şi omletă la micul dejun. Un mic dejun ideal de toamnă ar trebui să includă fibre şi proteine vegetale, a declarat Daria Rusakova, nutriţionist şi candidat […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii