Salvarea rasei Copoiul Ardelenesc, în atenția Asociației Chinologice din România
Copoiul Ardelenesc. Expoziție Chinologică la Alba Iulia – Salvarea rasei Copoiul Ardelenesc, în atenția Asociației Chinologice din România
Un moment deosebit în cadrul Expoziției Chinologice Alba Carolina Cup, desfășurată în acest sfârșit de săptămână la Alba Iulia, a fost prezentarea Copoiului Ardelenesc, o rasă pe cale de dispariție din care există, potrivit specialiștilor, doar câteva zeci de exemplare pe teritoriul României și Ungariei.
Acesta este și motivul pentru care se fac demersuri pentru înființarea unui club al crescătorilor de Copoi Ardelenesc și obținerea de documente pentru exemplarele de pe teritoriul țării noastre, astfel încât să se poate realiza o afiliere la Asociația Chinologică din România ai cărui reprezentanți au declarat că doresc salvarea și revitalizarea acestei rase.
În acest scop, în judeţul Alba a luat fiinţă recent Asociatia „Copard”, pentru promovarea Copoiului Ardelenesc, având ca principal obiectiv popularizarea acestei rase ca una specifică zonei Transilvaniei şi militând pentru nealterarea ei.
Potrivit președintelui Asociației Copard, Dan Teodor, Copoiul Ardelenesc este un câine care s-a format de-a lungul timpului în condiţiile de climă, de relief şi de vânătoare specifice Transilvaniei. A fost antrenat şi selecţionat pentru a fi în stare să ţină urma vânatului pe distanţe foarte lungi şi în condiţii foarte grele. Toata forma lui, atletică şi armonioasă, denotă asta. Îl ajută şi simţul olfactiv extraordinar de dezvoltat, orientarea în teren, dar şi rezistenţa la efort, perseverenţa şi devotamentul exemplar care nu de puţine ori merge până la supremul sacrificiu. Este un câine rezistent şi la căldurile verilor şi iarna la frig năpraznic. Este un câine primitiv, rezistent la boli şi la suferinţele fizice iar peste toate este un câine foarte independent, cu mult caracter. Trebuie să fii în stare să-l înţelegi, să-l domini, să-l controlezi, şi nu cu forţa, că altfel nu te va băga în seamă. Va vâna de capul lui şi nu vei reuşi să faci echipă cu el. Este de asemenea devotat familiei şi un foarte bun câine de casă.
În competiția de la Alba Iulia s-a realizat în acest an și un record – cel mai mare număr de Copoi Ardelenești prezenți la o expoziție de frumusețe deoarece aceștia nu sunt obișnuiți cu ringurile ci se simt în largul lor în pădure, la vânătoare. În prima zi s-au înscris 13 exemplare iar în a doua zi 14, sosite de la Zalău, Sibiu, Rupea și din județul Alba.
Pe lângă premiile stabilite de juriul concursului, Asociația Copard a înmânat alte 3 premii ”Copard Nr.1”, ”O viață dedicată Copoiului Ardelenesc” – ambele câștigate de Ioan Valea din Mesentea și ”Cea mai bună montă” – câștigat de Dan Teodor din Războieni. În plus, reprezentantul Asociației Chinologice din România i-a anunțat pe proprietari că sunt invitați cu toții la Expoziția Chinologică de la București, din 8-9 septembrie, unde pentru Copoii Ardelenești înscrierea va fi gratuită.
”Ne dorim să facem un club al Copoiului Ardelenesc. Ne luptăm să avem cât mai mulți câini cu acte. A fost cel mai mare număr de Copoi Ardelenești prezenți la o expoziție de frumusețe dar ne dorim să avem și propriile noastre concursuri de muncă, unde acești câini își pot demonstra cel mai bine calitățile. Arbitrii au fost surprinși de numărul și de calitatea exemplarelor înscrise în concurs și am primit felicitări. Ne bucură foarte mult sprijinul și înțelegerea acordate de Consiliul Județean Alba dar și de Asociația Chinologică din România. Vom continua demersurile pentru revitalizarea aceste rase, suntem datori să facem cât mai mult pentru promovarea și recunoașterea ei având în vedere că provine din zona noastră, din Transilvania”, a declarat la sfârșitul competiției președintele Asociației Copard, Dan Teodor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Noua lege a salarizării: Unele lefuri s-ar putea dubla de anul viitor. Care sunt domeniile vizate
Noua lege a salarizării: Unele lefuri s-ar putea dubla de anul viitor. Care sunt domeniile vizate Noua lege a salarizării ar putea intra în vigoare de anul viitor, adică din 2025. Potrivit ministrului Muncii, niciun salariu de la stat nu va scădea. IT-iștii, profesorii și personalul medical vor avea parte de cele mai mari majorări. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 4 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale