Târgul de fete de pe Muntele Găina: Te Deum la Crucea Iancului întru pomenirea eroilor neamului
Astăzi, 21 iulie, în cea de-a doua zi a serbării populare naţionale „Târgul de Fete de pe Muntele Găina”, dis de dimineaţă au început să urce muntele sute de moţi de pe toate văile Arieşului, dar şi de pe văile Crişurilor, precum şi numeroşi turişti veniţi din toate judeţele limitrofe şi chiar din toată ţara.
În jurul orei 9.30, în prezenţa a peste 1000 de oameni, în cel mai înalt punct al muntelui la „Crucea Iancului” (circa 1500 de metri), cu participarea unui numeros sobor de preoţi din zonă, a început săvârşirea unei slujbe religioase Te Deum – pentru a cinsti cum se cuvine memoria marilor martiri şi eroi ai neamului românesc, între care Avram Iancu este Craiul de legendă al Munţilor Apuseni.
Au fost de faţă şi au luat parte la Te Deum Mircea Hava – primarul municipiului Alba Alba, Ion Dumitrel – preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Alin Cucui – vicepreşedinte al CJ Alba, Alexandru Pereş – senator PDL de Alba, deputatul Corneliu Olar, Sorin Bumb – administrator public al Judeţului Alba, Ştefan Bardan – fostul prefect de Alba, Raul Tudoraşcu- fost subprefect de Alba, Gheorghe Falcă – primarul Aradului, Ioan Fleşer şi Virgil Tuhuţ – consilieri în cadrul Instituţiei Prefectului de Alba, numeroşi primari din zonă, preşedinţi de filiale „Avram Iancu” din judeţ şi din toată ţara, precum şi şefi ai unor servicii publice deconcentrate, alţi numeroşi invitaţi. De asemenea a sosit aici şi a asistat la slujba religioasă fostul premier al României, Mihai Răzvan Ungureanu – preşedintele Iniţiativei Civice de Centru Dreapta.
Reprezentanţii principalelor instituţii judeţene şi locale au depus pe rând coroane la Crucea Iancului, cinstindu-i astfel memoria.
Cu toţii au readus în memoria celor prezenţi imensa personalitate a lui Avram Iancu, precum şi contribuţia sa însemnată în lupta pentru libertatea şi drepturile românilor, în organizarea rezistenţei româneşti din Munţii Apuseni în anul revoluţionar 1848.
“Crucea Iancului” de pe Muntele Găina (istoric)
A fost ridicată la 1 septembrie 1924, la centenarul naşterii lui Avram Iancu, în prezenţa regelui Ferdinand, sub forma unei troiţe de piatră, în amintirea “Craiului” Munţilor, originar din satul cel mai apropiat, Vidra de Sus. În anul 2001, din iniţiativa autorităţilor judeţene de atunci, a fost ridicată o nouă troiţă “ca semn de preţuire pentru eroii Munţilor Apuseni ştiuţi şi neştiuţi”. Mai trebuie ştiut că în anul 1852, împăratul austriac Franz Joseph I, în timpul unei vizite în Transilvania, al cărei principe era, aflându-se în drumul spre Sibiu, a urcat pe Muntele Găina, fiind întâmpinat de către Ioan Axente Sever, unul dintre tribunii cei mai apropiaţi ai lui Avram Iancu. De fapt el se aştepta să fie întâmpinat de Avram Iancu, marele conducător de atunci al moţilor, însă acesta nu a vrut să-i facă această onoare. Împăratul l-ar fi căutat pe Craiul Munţilor pentru a-i acorda decoraţia pe care a vrut să i-o înmâneze în 1849, când Avram Iancu s-a aflat la Viena pentru susţinerea drepturilor naţionale ale românilor şi a refuzat să primească decoraţia imperială, spunând: “Naţiunii să-i se dea drepturile promise, atunci voi primi, acum nu”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Oameni şi locuri
10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox
10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox Conform izvoarelor literare, sfinţii Mucenici Mina, Ermoghen şi Evgraf au trăit în timpul împăratului Maximin Daza (305-314). În vremea aceea, în Alexandria (Egipt) au apărut mari tulburări între creştini şi păgâni. Împăratul Maximin a trimis pe unul din slujitorii săi de neam […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale