Caniculă în Alba: 102 de apeluri la Salvare în 24 de ore
Canicula ține Serviciul de Ambulanță Alba în alertă, 45 de autoutilitare speciale au fost mobilizate pentru intervenții în județ însă ar mai fi necesare aproximativ 6.
Potrivit raportului zilnic întocmit de Direcția de Sănătate Publică Alba, în ultimele 24 de ore 3 persoane au căzut pe stradă iar Salvarea a fost solicitată în 102 de cazuri.
Având în vedere că în perioada următoare meteorologii anunţă temperaturi caniculare specialiştii DSP Alba fac următoarele recomandări:
– Evitați expunerea prelungită la soare între orele 11 – 18;
– Reglați aparatele de aer condiţionat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
– Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 grade Celsius;
– Se recomandă petrecerea a 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine);
– Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
– Pe parcursul zilei faceți dușuri călduțe, fără a vă șterge de apă;
– Beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete;
– Nu consumaţi alcool deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
– Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;
– Consumaţi fructe şi legume proaspete deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă;
– O doză de iaurt produce aceeași hidratare ca și un pahar cu apă;
– Evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit etc).
– Aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită.
– Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate.
– Limitați creşterea temperaturilor în locuinţe astfel: ferestrele expuse la soare se vor închide, trageţi jaluzelele şi/sau draperiile; ţineţi ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă; deschideţi ferestrele seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme, provocând curenţi de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuinţă; stingeţi sau scădeţi intensitatea luminii artificiale; închideţi orice aparat electrocasnic de care nu aveţi nevoie.
În caz de urgență mergeți la cel mai apropiat spital sau sunați la 112!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii