772 de noi cauze împotriva României depuse la CEDO în 2015
În 2015, la Direcția Agent Guvernamental din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) s-au înregistrat s-au înregistrat 772 de noi cauze împotriva României depuse la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO).
Cele mai multe vizează condițiile materiale de detenție (peste 350 de plângeri), durata procedurilor judiciare (peste 60 de plângeri), inefectivitatea anchetelor penale. Potrivit sursei citate, numărul de cauze se menține constant față de 2014, când s-au înregistrat 839 de noi cereri comunicate Guvernului de către Curte.
„Datele statistice disponibile la acest moment au un caracter provizoriu. Curtea nu a comunicat încă efectiv o serie de cauze pe care le-a procesat sau le-a finalizat în 2015. De asemenea, trebuie clarificat faptul că nu toate cererile introduse pe rolul Curții sunt comunicate statului pârât; orice cerere introdusă trece printr-un examen de admisibilitate, un număr semnificativ fiind respinse în acest stadiu, fără a fi comunicate statului parte împotriva căruia sunt îndreptate. Astfel, datele statistice vizează doar acele cereri comunicate Guvernului, deci de care acesta are în mod oficial cunoștință”, se arată în răspunsul MAE.
Instituția remarcă și ritmul crescut de soluționare a cauzelor de către CEDO, punctând că în 2015 a soluționat, prin cele 84 de hotărâri și 196 de decizii pronunțate și comunicate până la acest moment, 650 de cereri individuale îndreptate împotriva României. Ministerul precizează că, din cele 650 de cereri, 221 au vizat durata procedurilor judiciare, iar 103 condițiile materiale de detenție.
„Suma totală a despăgubirilor acordate de către Curte prin hotărâri pronunțate în anul 2015 și prin care s-a constatat o încălcare a dispozițiilor convenționale sau prin care s-a dispus cu privire la acordarea unei satisfacții echitabile se ridică la 6.987.814,66 euro. Din această sumă, peste 5 milioane euro au fost acordați de către Curte într-un număr de cinci hotărâri în care s-a pronunțat asupra satisfacției echitabile în cauze al căror fond fusese deja soluționat prin hotărâri din perioada 2008-2010. Aceste sume includ atât prejudiciul material și moral, cât și cheltuielile de judecată avansate de către reclamanți. La suma stabilită prin hotărâri ale Curții se adăugă sumele la a căror plată Guvernul s-a obligat prin declarații de soluționare amiabilă sau unilaterală; cuantumul total al acestora se ridică la 775.922,5 euro”, se menționează în răspuns, potrivit Agerpres.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate”
Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate” Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat lansarea unui program în valoare de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii a aproximativ 28.000 de tineri din […]
ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat
ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat Un bărbat de 30 de ani din Sibiu și-a pierdut viața, luni dimineață, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș, în zona Cristian. Mașina pe care o […]
VIDEO | Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje
Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje Lucrările pe secțiunea Margina – Holdea a autostrăzii Lugoj-Deva (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 56%, pe cei 9,13 kilometri aflați în execuție, se arată într-un videoclip publicat de […]