Curier Județean

69 de dascăli au contestat notele primite la concursul de titularizare. Rezultatele finale vor fi afişate joi

Dragoş Suciu

Publicat

în

La examenul de titularizare, susţinut în 30 iulie, 69 de dascăli au fost nemulţumiţi de nota primită şi au depus contestaţie. În judeţul Alba 193 de candidaţi au primit note de titularizare, 99 de candidaţi au fost evaluaţi cu note sub 5.00, iar 69 de dascăli au luat note între 6,00 şi 6,99.

Cele mai multe contestaţii au fost depuse la limba şi literatura română – 12, educatoare – 11, învăţătoare – 10, matematică – 7 şi educaţie fizică – 5 contestaţii. Inspectorul general adjunct al IŞJ, prof. Rodica Groza crede că este vorba de dascăli care au primit note sub 5.00, şi de cadre didactice care speră ca în urma soluţionării să obţină note peste 7.00 ca să se poată titulariza, potrivit metodologiei. Rezultatele finale vor fi afişate joi, 8 august, în jurul orei 12.00 după ce vor fi recorectate toate lucrările din ţară.

Amintim faptul că la școlile, grădinițele și liceele din județul Alba sunt disponibile 76 de posturi de profesori titulari. În total, sunt scoase la concurs 568 de locuri în învățământ, dintre care 199 cu normă întreagă și 369 cu fracțiuni de normă. Cele mai multe locuri sunt pentru învăţătoare – 103 şi educatoare – 63.

Şedinţele publice de repartizare a candidaţilor pe perioadă nedeterminată vor avea loc la nivelul centrelor de concurs în zilele de 9 și 12 august, iar în 14 august va avea loc repartizarea candidaților pe posturile pentru angajare pe perioadă determinată.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

MÂINE | Concursul „Echos français dans notre ville” la Sebeș: Participă aproximativ 150 de elevi, de la 5 școli din județ

Ioana Oprean

Publicat

în

MÂINE | Concursul „Echos français dans notre ville” la Sebeș: Participă aproximativ 150 de elevi, de la 5 școli din județ Concursul „Echos français dans notre ville” va avea loc mâine, 20 martie 2026, pe scena Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș. Acesta va aduce împreună elevi, profesori și comunitatea locală pentru a celebra farmecul limbii […]

Citește mai mult

Curier Județean

BOMBĂ! Primăria Alba Iulia se retrage din AIDA-TL și înființează o nouă asociație de transport împreună cu comuna Ciugud – Proiect de HCL

Ioana Oprean

Publicat

în

BOMBĂ! Primăria Alba Iulia se retrage din AIDA-TL și înființează o nouă asociație de transport împreună cu comuna Ciugud – Proiect de HCL Municipiul Alba Iulia își pregătește retragerea din Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local. Un proiect de hotărâre în acest sens se va afla în curând pe masa aleșilor locali […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Peste un kilometru dintr-un drum al unei comune de munte din Alba intră în modernizare: Investiție de 1,6 milioane de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste un kilometru dintr-un drum al unei comune de munte din Alba intră în modernizare: Investiție de 1,6 milioane de lei Primăria Roșia Montană a solicitat acord de mediu pentru proiectul care vizează modernizarea unui tronson de 1.110 metri din Drumul Comunal 136. Tronsonul de drum respectiv este cuprins între kilometri 3+150 – 4+260 metri. […]

Citește mai mult