6-7 septembrie 2018 – Transylvania Awards 2018, la Alba Iulia: Împreună transformăm Transilvania
În perioada 6-7 septembrie 2018 Cetatea Alba Carolina va fi gazda evenimentului Transylvania Awards 2018. Rezentanți ai celor mai mari companii din Ardeal, ambasadori și investitori străini, camere de comerț active în regiune, cele mai promițătoare startup-uri, primari, city manageri și jurnaliști, asociații de afaceri, oamenii esențiali pentru prosperitatea regiunii vor fi împreună și vor lucra împreună timp de două zile la idei care susțin dezvoltarea economiei din regiune și a economiei românești în general.
Cu sprijinul Primăriei orașului – Partener principal al evenimentului – evenimentul se va desfășura în locul unde s-a înfăptuit Marea Unire, la 1 Decembrie 1918. Cetatea Alba Carolina are o însemnătate deosebită pentru oraș fiind practic emblema acestuia. Alba Iulia este de altfel și campioana ”orașelor inteligente” din România și este fruntașă la atragerea fondurilor europene pentru dezvoltarea comunității. „Ne vom întâlni deci cu oameni smart – parte dintr-o comunitate smart”, spun organizatorii.
„Pe lângă cei menționați mai sus, ne sunt alături și ne-au susținut parteneri media valoroși precum și asociații prestigioase ale oamenilor de afaceri, organizații ale investitorilor români și străini, alte companii naționale și internaționale.”
Cea mai importantă conferință de business a Transilvaniei
Vor fi două zile în care oameni cu viziune vin pentru prima dată împreună, pentru a crea idei noi, companii noi, joburi noi. Proiecte care pot mișca o regiune, proiecte care pot mișca România. Se va discuta despre ce soluții se găsesc pentru dezvoltarea regiunii, a României în viitor.
În economia globalizată și digitalizată inovația tehnologică este o sursă de creștere economică și de stabilitate. Avem nevoie pe lângă inovație, de investiții în infrastructură, de digitalizare și oameni. Economia merge cu viteză mare, și este orientată spre consum. Acest lucru trebuie schimbat. În ciuda faptului că forța de muncă rămâne o problemă majoră pentru angajatorii din România, companiile continuă să facă investiții. Toate entitățile prezente la conferință doresc să ajute în această direcție.
Structură eveniment
Evenimentul este împărțit în 3 capitole: Invest in Transylvania, Start-ups in Transylvania și Cities & People, ale căror conferințe și workshop-uri se vor desfășura în paralel, însă cu evenimente de networking și workshop-uri în comun.
„Am început cu un vis frumos, care s-a transformat într-o idee îndrăzneață, iar acum aceasta devine realitate. Desigur, au existat spaime legitime pe parcurs, dar cu voința celor implicați, iată-ne în măsură să anunțăm acest eveniment special.
Vrem să demonstrăm acum, în an de centenar mai mult ca oricând, că ignoranța nu salvează pe nimeni, doar colaborarea ne unește și creează idei valoroase care implementate bine, duc în mod firesc la progres. Credem că oamenii produc cea mai multă valoare, iar “ Transylvania Awards” va încuraja dialogul între profesioniști”.
Parteneri de prestigiu
Raiffeisen Bank “pune responsabilitatea în lumină indiferent de industrie”
Raiffeisen Bank a crezut în demersul “Transylvania Awards” de la început pentru că la rândul ei și-a asumat să facă lucruri așa cum trebuie, lucruri care aduc progresul zi de zi, investind în proiecte valoroase și ne-acceptând o stare de fapt.
„Avem nevoie de dialog și de oportunități de colaborare pentru a crește sustenabil și pentru a avea un impact real atât în economie, cât și în societate și în comunitățile în care ne desfășurăm activitatea. Investițiile în regiunea Transilvania pot avea un succes și mai mare dacă încurajăm colaborarea cross-sectorială și dacă stimulăm, prin afacerile pe care le desfășuram aici, antreprenoriatul și interacțiunea la nivel local. Ne-am alăturat evenimentului “Transylvania Awards” pentru că aduce împreună profesioniști din toate domeniile, care cred că evoluția nu poate fi oprită, doar accelerată. Iar Alba Iulia este deja un pol al progresului în România”, ne-a declarat Steven van Groningen, CEO & Președinte Raiffeisen Bank.
Speakeri
La eveniment vor lua cuvântul personalități din lumea afacerilor, consuli și reprezentanți ai comunităților străine, traineri și consultanți specializați care ne vor împărtăși din experiența lor. Toți vor participa la workshop-uri și sesiuni de lucru adaptate nevoilor, vor expune participanții la idei și modele care au funcționat, vor lucra împreună la elaborarea de idei noi – totul pentru ca să valorificăm la maxim potențialul pe care îl avem în regiune.
Încurajarea schimbului de idei, bune practici și dezvoltarea mediului de business din inima României este unul din obiectivele majore ale evenimentului.
Printre cei care vor lua cuvântul la eveniment menționăm:
Steven van Groningen – CEO Raiffeisen Bank Romania
Antonio Camara – Profesor Universitatea Nova de Lisboa
Dan Isai – CEO Salad Box
Ciprian Morar – CEO Lateral Inc.
Bernard Dewamme – Mental Coach Mentally Fit
Simona Baciu – Fondator Transylvania College
Alain Heureux – Serial Entrepreneur, Brussels Creative
Essi Silvennoinen – Team Coach Tiimiakatemia (Finland)
Saji Kumar – International Market Research Exper
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Radu Georgescu despre cum funcționează sistemul bancar: ,,Ai o sumă în bancă, dar știai că acești bani nu există fizic în contul tău?”
Radu Georgescu despre cum funcționează sistemul bancar: ,,Ai o sumă în bancă, dar știai că acești bani nu există fizic în contul tău?” Economistul Radu Georgescu a explicat într-o postare recentă în mediul online cum funcționează sistemul și de ce, chiar dacă românii au bani în bancă, aceștia de fapt nu există fizic în conturi. […]
Indemnizația de hrană în România: 347 de lei lunar pentru bugetari. Cine mai primește sprijinul de la stat
Indemnizația de hrană în România: 347 de lei lunar pentru bugetari. Cine mai primește sprijinul de la stat Indemnizația de hrană este un beneficiu important acordat angajaților din sectorul bugetar, similar cu tichetele de masă, dar reglementat separat și cu un cadru juridic distinct. Începând cu 2025, Legea nr. 141/2025 a modificat regulile de acordare, […]
VIDEO | Tunelul Momaia prinde contur pe Autostrada Sibiu-Pitești. Circulația ar putea fi deschisă mai devreme decât era planificat
Tunelul Momaia prinde contur pe Autostrada Sibiu-Pitești. Circulația ar putea fi deschisă mai devreme decât era planificat Tunelul Momaia, de pe Autostrada Sibiu-Pitești, prinde contur și ar putea fi deschis circulației mai devreme decât era planificat. Constructorul austriac Porr lucrează cu 550 de muncitori și 170 de utilaje, iar stadiul fizic al lucrărilor pe secțiunea […]