5 iulie 2025 | „Noaptea Pricolicilor”: Ediția a 19-a a Carnavalului de la Limba. PROGRAMUL
Sâmbătă, 5 iulie 2025, se va desfășura a 19-a ediției a Carnavalului de la Limba, comuna Ciugud, supraintitulat „Noaptea Pricolicilor”.
Evenimentul este organizat de Asociația „Limbenii” împreună cu Primăria Comunei Ciugud.

Iată care sunt principalele repere din program:
*ora 17.00: Întâlnirea participanţilor la Biserică şi participarea la slujba de mulţumire;
*ora 17.45: Deplasarea alaiului în parc
*ora 18.00: Carnavalul pricolicilor: Defilarea, printre torţe, a copiilor îmbrăcaţi în ţinută de carnaval şi premierea celor mai interesante costume; Concurs pentru radioamatori
*19.00: Spectacol de teatru de păpuși
*21.00: Aprinderea focului lui Zamolxe
*21.30: Carnavalul pricolicilor – continuare
Carnavalul de la Limba este o sărbătoare în aer liber care dorește să scoată în evidență originile dacice ale limbenilor și bucuria păstrării unor obiceiuri străvechi.
Dar știți ce însemnă un „pricolici”? Dacă ai întreba un localnic din satul Limba ți-ar spune cu mândrie că semnifică „omul lup”, un războinic neînfricat cu puteri aproape supranaturale.
Legenda spune că pe vatra veche a satului Limba au trăit dacii, care erau organizați într-un grup de războinici liberi. Aceștia aveau ca simbol lupul și erau recunoscuți pentru vitejia lor fiind denumiți oamenii-lup sau pricolicii. Legenda pricolicilor s-a transmis din generație în generație și cuprinde, în special, referiri la ritualurile de inițiere pe care le avea vechiul trib dacic pentru „tinerii lupi”.
În zilele noastre, limbenii din Ciugud își spun cu mândrie pricolici, adică urmașii dacilor lupi, iar, an de an, organizează, în timpul verii, „Noaptea Pricolicilor”.
foto: arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Lucrări pentru modernizarea rețelei de gaze naturale în localitatea Vinerea: Restricții temporare de circulație și acces limitat în anumite zone
Lucrări pentru modernizarea rețelei de gaze naturale în localitatea Vinerea: Restricții temporare de circulație și acces limitat în anumite zone În data de 23 martie 2026, la ora 10:00, vor începe lucrările de infrastructură pentru înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale de presiune redusă în localitatea Vinerea, au anunțat marți, 17 martie 2026 reprezentanții […]
21 martie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână
Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână Inspectoratul de Poliție Județean Alba a comunicat amplasarea radarelor pe drumurile din județ, pentru ziua de 21 martie 2026. Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență și să respecte limitele de viteză legale, doar dacă este absolut necesar, iar în […]
ACCIDENT rutier în zona Vadu Moților: Un autoturism s-a răsturnat Un autoturism s-a răsturnat, sâmbătă, 21 martie 2026, în localitatea Vadu Moților, iar pompierii din Câmpeni intervin la fața locului pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical. Potrivit ISU Alba, secția de pompieri Câmpeni intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical […]