4-6 septembrie: Târgul Național de Turism Rural 2015, la Albac. Belșug de tradiții moțești, folclor și oferte turistice. PROGRAMUL evenimentului
În perioada 4-6 septembrie, la Albac se desfășoară cea de-a XI-a ediție a Târgului Național de Turism Rural, unicul târg de acest gen din țară, menit să promoveze specificul local al zonelor rurale. Manifestarea reuneşte reprezentanţii din turism la nivel regional şi naţional: agenţii de turism, unităţi de cazare, firme prestatoare de servicii turistice. Deschiderea oficială a târgului va avea loc sâmbătă, 5 septembrie, la ora 11.00.
Ca în fiecare an, publicul prezent va putea descoperi ospitalitatea, tradițiile moțești și peisajele unice. Din program fac parte expoziții ale meșterilor populari, concursuri gastronomice tradiționalele, paradă a portului popular, vizite la pensiuni și spectacole de muzică populară și ușoară, cu focuri de tabără și artificii.
Un moment aparte în cadrul ediției de anul acesta îl constituie inaugurarea Centrului de Informare Turistică Albac.
”Cu prilejul târgului din acest an, reprezentanții a 36 de agenții de turism din toată România vor avea ocazia să descopere atracțiile turistice și pensiunile județului Alba”, au transmis organizatorii.
PROGRAMUL Târgului Național de Turism Rural de la Albac 2015
VINERI, 4 septembrie 2015
14.00 – 20.00 – Primirea expozanților și amenajarea standurilor
SÂMBĂTĂ, 5 septembrie 2015
11.00 – Deschiderea oficială a Centrului de Informare Turistica Albac
12.00 – Deschiderea oficială a Târgului Național de Turism Rural Albac – ediția a XI-a
12.30 – Workshop ”Alba 2018”
14.00 – Vizită la pensiuni
17.00 – Sporturi extreme pe terenul Târgului din comuna Albac
19.30 – Spectacol artistic de folclor și muzică ușoară
22.00 – Foc de tabără și artificii
DUMINICĂ, 6 septembrie 2015
11.00 – Concurs de gastronomie tradițională
12.30 – Festivitatea de premiere a concursului de gastronomie tradițională
13.00 – Parada portului popular
14.00 – Spectacol folcloric
22.00 – Închiderea celei de-a XI-a ediții a Târgului de Turism Rural Albac 2015
Programul cuprinde și alte acțiuni suplimentare: demonstrații mountain bike, lansare de carte, ateliere etnografice.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Primăria comunei Albac, Centrul de Cultură ”Augustin Bena” Alba, în parteneriat cu ANTREC Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Arhimandritul Samuel Cristea, din Ciuruleasa, județul Alba, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului
Arhimandritul Samuel Cristea, din Ciuruleasa, județul Alba, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului Arhimandritul Samuel Cristea a fost ales în demnitatea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu titulatura „Bistrițeanul”, în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată miercuri, 2 iulie 2025, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh […]
Gudor Eszter, cea mai bună absolventă de liceu de la secția maghiară din județul Alba, se pregătește pentru Facultatea de Medicină. A obținut rezultate excelente la diverse concursuri din țară și din Ungaria
Gudor Eszter, cea mai bună absolventă de liceu de la secția maghiară din județul Alba, se pregătește pentru Facultatea de Medicină. A obținut rezultate excelente la diverse concursuri din țară și din Ungaria Gudor Eszter, a fost elevă la Colegiul Bethlen Gábor și a absolvit studiile liceale ca șefă de promoție, obținând rezultate excelente la […]
FOTO | Accident MORTAL pe DC114: O FETIȚĂ de nici 3 anișori a DECEDAT după ce a fost lovită de o mașină
Accident MORTAL pe DC114: O FETIȚĂ de nici 3 anișori a DECEDAT după ce a fost lovită de o mașină Un accident mortal a avut loc în data de 2 iulie 2025, în jurul orei 18.45, în localitatea Căpușu Mic din județul Cluj. O fetiță de nici 3 anișori a decedat după ce a fost […]