30 de tablete cumpărate de Primăria Alba Iulia cu 540 de euro bucata, pentru consilierii locali
Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia i-a anunțat, luni, pe consilierii locali, că vor avea la dispoziție câte o tabletă pe care să o folosească pentru primirea și studierea dosarelor de ședință, astfel încât să fie eliminat consumul mare de hârtie înregistrat până acum.
Aleșii beneficiază și de câte o cartelă cu o ”cantitate” suficientă de internet care să le permită să primească, lunar, proiectele de hotărâre supuse spre aprobare. Ei au fost, însă, avertizați că eventualul consum de date în plus le va fi reținut din indemnizații.
Primăria Alba Iulia a achiziționat prin cumpărare directă, de la firma Infogrup, 30 de tablete Lenovo TAB Yoga Book YB1-X90L, plătind o sumă totală (cu TVA) de 74.398,8 lei, adică aproximativ 16.170 de euro, iaar acestea vor ajunge la beneficiari, cel mai probabil, înainte de prima ședință ordinară a Consiliului Local, respectiv spre sfârșitul lunii ianuarie.
Rămâne de văzut câți dintre ei vor și folosi tabletele, existând deja un precedent creat la Consiliul Județean unde aleșii au primit încă de la începutul anului trecut astfel de ”gadget”-uri, însă majoritatea se prezintă, în continuare, fără ele la ședințe.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Primăria Aiud: Licitație publică pentru închirierea unui lot de teren din Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea
ANUNŢ DE LICITAȚIE privind închirierea prin licitație publică a lotului de teren nr. 1, cu suprafaţa de 17 mp., parte componentă a imobilului “Construcţie Corp A și teren aferent”, identificat în CF nr. 76330 Aiud, nr. top. 486/2/8, în suprafață totală de 407 mp. (măsurată 408 mp.), situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin […]
Primăria Aiud: Licitație publică pentru concesionarea unui teren în localitatea Sâncrai
ANUNŢ DE LICITAȚIE privind concesionarea prin licitație publică a terenului intravilan situat administrativ în localitatea Sâncrai, Str. Avântului nr. 49, jud. Alba, în suprafață de 3014 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 99811 Aiud 1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de […]
VIDEO | Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba
Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba În cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, 18 martie 2026, la Instituția Prefectului Județului Alba, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba, Cornelia Țăran-Baba, a discutat despre mai multe teme, printre care și situația privind cadastrarea sistematică. […]