29 iulie: Ziua Imnului Național. Istoria celor șase imnuri, de la constituirea statului român modern

29 iulie: Ziua Imnului Național. Istoria celor șase imnuri, de la constituirea statului român modern

Șase imnuri de stat, ilustrând regimul politic în timpul căruia au fost concepute şi intonate s-au succedat de la constituirea statului român modern. „Deşteaptă-te, române!”- simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848 – este începând din anul 1990 Imnul Naţional al României.

Potrivit Articolului 12, alineatul 3 din Constituţie, „Deşteaptă-te, române!” a devenit Imn Naţional, cu versurile strofelor 1, 2, 4, şi 11, iar prin Legea nr. 99 din 1998, data de 29 iulie a fost proclamată Zi a Imnului Naţional al României.

“Muzica îşi exercită influenţa asupra evenimentelor istorice mai ales prin transmiterea unor gânduri cuprinse în versuri, sinteza melodică a unui crez, a unor convingeri sau idealuri” – Frederick H. Martens.

Imnul se interpretează de către cor şi fanfară cu ocazia ceremoniilor oficiale naţionale, a competiţiilor sportive oficiale internaţionale, cu ocazia deschiderii sesiuni a camerei Parlamentului, la începutul programului zilnic în şcolile primare şi gimnaziale de stat şi particulare, la radio şi posturile de televiziune, iar la începutul manualelor şcolare se tipăreşte textul imnului naţional al României.

Istoria şi Imnul de stat

Începând din 1862 la festivităţile oficiale unde apărea domnitorul ţării era intonat imnul denumit „Marşul triumfal şi primirea steagului şi a Măriei Sale Prinţul Domnitor”, compus de Eduard Hübsch. Imnul fusese selectat în urma unui concurs public şi amintea de Alexandru Ioan Cuza care devenise primul domnitor al Principatelor Unite.

La 14 martie 1881 se facuse înălţarea României la gradul de regat, iar pe 10 mai încoronarea, într-o ceremonie fastuoasă, a Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta, şi era necesar un nou imn de stat. Vechiul imn a fost înlocuit aşadar, din 1884, cu „Trăiască Regele” pe versurile lui Vasile Alecsandri care aminteau de regalitate şi Dumnezeu. Imnul a fost ulterior preluat şi inclus de George Enescu la sfârşitul lucrării sale „Poema Română”.

Abdicarea Regelui Mihai la 30 decembrie 1947 şi instaurarea republicii au adus şi schimbarea imnului de stat. Noul imn naţional, al Republicii Populare Române, intitulat „Zdrobite cătuşe”, pe muzica lui Matei Socor sugera, prin versurile dramaturgului Aurel Baranga, victoria proletariatului.

S-a intonat pâna în 1953 când a fost inlocuit cu „Te slăvim, Românie” tot pe muzica lui Matei Socor, dar cu versurile poeţilor Eugen Frunză şi Dan Deşliu care subliniau prietenia cu Uniunea Sovietică şi ideologia leninistă.

Din 1977, un nou imn. S-a numit „Trei culori cunosc pe lume”, textul fiind inspirat de un cântec patriotic scris de Ciprian Porumbescu ale cărui versuri originale se refereau la culorile tricolorului, unii spun însă că adaptarea versurilor i-a fi aparţinut chiar lui Nicolae Ceauşescu.

„Trei culori” a fost intonat până în decembrie 1989 când a fost înlocuit cu „Deşteaptă-te, române!”, odată cu schimbarea regimului politic după revoluţia anticomunistă.

„Deşteaptă-te, române!” – mesaj de patriotism şi libertate

Versurile imnului au la bază poemul „Un răsunet” al poetului Andrei Mureşanu, publicat în timpul Revoluţiei de la 1848, iar muzica imnului se crede că ar aparţine lui Anton Pann, deşi melodia, care avea o largă circulație în epocă, ar putea avea de fapt un autor necunoscut.

„Deşteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată în data de 29 iulie 1848 în Parcul Zăvoi din Râmnicul Vâlcea şi de atunci imnul cu puternic mesaj de patriotism şi libertate a fost cântat în toate momentele cruciale din istoria României.

A fost intonat în timpul Războiului de Independenţă, în Primul Război Mondial şi în Al Doilea Război Mondial, iar în timpul crizei care a urmat după 23 august 1944, când România s-a detaşat de alianţa cu Germania alăturându-se Aliaţilor, imnul a fost cântat spontan şi emis de toate staţiile radio.

Imediat după instaurarea dictaturii comuniste şi abdicarea regelui Mihai I la 30 decembrie 1947 , „Deşteaptă-te, române!” şi alte marşuri sau cântece patriotice au fost interzise, intonarea sau fredonarea lor fiind pedepsite cu inchisoarea.

În ziua 15 noiembrie 1987, cu ocazia revoltei de la Braşov, muncitorii de la uzinele de Autocamioane au început să cânte imnul, desi mulţi dintre ei nu cunosteau bine versurile.

Pe 22 decembrie 1989, în timpul revoluţiei anticomuniste, imnul a fost cântat pe străzi ca un adevărat imn național, înlocuind imnul comunist „Trei culori”, şi a fost adoptat drept imn naţional al României în 1990.

Timp de câțiva ani „Deşeaptă-te, române!” a fost şi imnul naţional al Moldovei, dar a fost înlocuit în 1994 cu „Limba noastră”.

În 1900 cântecul „Deşteaptă-te, române!”, în interpretarea solistului Alexandru Pascu, a fost înregistrat pe disc în SUA, iar în 1910, fanfara Batalionului 2 Pionieri din Bucureşti reunită cu fanfara Regimentului Ştefan cel Mare din Iaşi au realizat cea dintâi înregistrare instrumentală. În acelaşi an, corul „Ion Vidu” din Lugoj a înregistrat pentru prima dată pe disc varianta corală.

Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe. La ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 şi 11.

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,

În care te-adânciră barbarii de tirani!

Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,

La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume

Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,

Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume

Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,

Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;

Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,

Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,

Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,

Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,

„Viaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate

Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!

Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,

Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare

Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,

Şi blastămă cu lacrimi în ochi pe orişicare,

În astfel de pericol s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,

Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,

Când patria sau mama, cu inimă duioasă,

Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,

A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;

Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,

Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,

Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm ;

Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,

Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată

Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!

Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată

Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!

Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină,

Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.

Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,

Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ!

Sursa: stiri.tvr.ro

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI