Curier Județean

28 februarie – Ziua Protecţiei Civile din România, sărbătorită de ISU Alba. Programul manifestărilor

Ioana Oprean

Publicat

în

28 Februarie este declarată Ziua Protecţiei Civile din România. De-a lungul celor 86 de ani de la înfiinţare, indiferent ce denumire a purtat şi din ce structură a facut parte, protecţia civilă din Romania a desfăşurat o intensă activitate, s-a dovedit utilă şi a slujit numai interesele nationale, protejând vieţi, bunuri materiale şi valori de patrimoniu.

Semnificative sunt cutezanţa, profesionalismul şi devotamentul manifestat de personalul acestei instituţii în timpul celui de-al doilea război mondial, cât şi în timpul numeroaselor dezastre: inundaţiile din anii 1970, 1975, 1999, 2000, 2005, cutremurul devastator din anul 1977, accidentul aviatic de la Baloteşti din 1995, numeroasele accidente tehnologice şi altele.

În prezent, conform legislaţiei adoptate în anul 2004 protecţia civilă împreună cu pompierii militari formează Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă, instituţii formate pentru a îmbunătăţi reacţia în situaţii de urgenţă. La nivel judeţean s-a constituit Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, sub directa preşedinţie a Prefectului, iar la nivel local au fost înfiinţate Comitete Locale pentru Situaţii de Urgenţă, conduse de edilii unităţilor administrativ-teritoriale respective. Cu ajutorul acestor structuri, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă gestionează, coordonează şi acţionează efectiv, cu mijloacele şi forţele din dotare, pentru preîntâmpinarea oricăror evenimente sau dezastre şi limitarea efectelor negative ale acestora.

Dintre atribuţiile protecţiei civile se pot enumera: identificarea riscurilor existente în diferite zone, identificarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă şi regulile de comportare, organizarea intervenţiei în situaţii de urgenţă, alarmarea populaţiei despre iminenţa pericolului, înlăturarea efectelor negative ale dezastrelor şi asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate. Măsurile de protecţie civilă trebuie să se realizeze din timp, la diferite niveluri organizatorice, zone, localităţi, de către toate organismele cu responsabilităţi stabilite de lege.

Cu această ocazie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al judeţului Alba va organiza “Ziua Porţilor Deschise”  între orele 12.00-16.00, activitate în cadrul căreia, cei interesaţi pot asista la prezentarea tehnicii şi mijloacelor de intervenţie specifice.

Manifestările organizate cu prilejul acestei sărbători se vor desfăşura după următorul program:

– ora 11.55 – 12.00 – Primirea invitaților;

– ora 12.00 – 12.30 – Ceremonial militar și religios;

– ora 12.30 – 13.00 – Avansări în gradul următor și treceri în rezervă a cadrelor militare;

– ora 13.00 – 13.30 – Întâlnirea cadrelor active cu invitații;

Toate aceste activițăți se vor desfășura în curtea Detașamentului de Pompieri Alba-Iulia.

Cu prilejul Zilei Protectiei Civile, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al judeţului Alba doreşte să mulţumească tuturor instituţiilor şi operatorilor economici cu care a colaborat şi a desfăşurat activităţi practice de pregătire, dar şi de intervenţie, pentru ajutorul acordat şi colaborarea eficientă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Elevii Liceului Tehnologic Sebeș s-au remarcat la etapa județeană a olimpiadelor școlare: Rezultatele obținute

Bogdan Ilea

Publicat

în

Elevii Liceului Tehnologic Sebeș s-au remarcat la etapa județeană a olimpiadelor școlare: Rezultatele obținute Elevii Liceului Tehnologic Sebeș au obținut rezultate foarte bune la etapa județeană a olimpiadelor școlare, reușind mai multe clasări pe primele locuri și calificări la etapa națională. Performanțele au fost înregistrate atât la Olimpiada Județeană din aria curriculară „Tehnologii”, desfășurată în […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE VIDEO | ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit în zona Penny Micești

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit în zona Penny Micești Un accident rutier a avut loc luni dimineața, în jurul orei 7.45, în Alba Iulia. Două mașini s-au ciocnit în zona Penny Micești. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea masurilor specifice la un accident rutier produs în Micești, str. Calea […]

Citește mai mult

Curier Județean

Exponatul lunii martie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş: Albumul cu planşele secţiei de modelărie a fabricii de mobilă Leibli

Bogdan Ilea

Publicat

în

Exponatul lunii martie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş: Albumul cu planşele secţiei de modelărie a fabricii de mobilă Leibli Recent, patrimoniul Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş s-a îmbogățit în urma donației făcute de unul dintre artiștii plastici ai orașului, domnul Voicu Preja, cu o piesă excepțională legată de istoria orașului nostru – albumul cu […]

Citește mai mult