Rămâi conectat

Politică Administrație

25 ianuarie: Ședință ordinară la Consiliul Local Aiud. Titlu de cetățean de onoare, Dragobete pupă fete și Gala Sportului aiudean, între cele 26 de proiecte

Ioana Oprean

Publicat

în

Joi, 25 ianuarie 2018, începând cu ora 14.00, în sala Ion I.C. Brătianu a primăriei, va avea loc ședința ordinară a Consiliului Local al municipiului Aiud.

Ședința va avea următorul proiect al ordinii de zi:

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea regulamentelor locale pentru lucrări de intervenţie în scopul creşterii performanţei energetice a clădirilor şi creşterii calităţii arhitectural – ambientale a clădirilor.
  1. Proiect de hotărâre privind închirierea prin licitaţie publică cu strigare a lotului de teren nr. 14, cu suprafaţa de 17 mp , parte componentă a imobilului “Construcţie corp A”, situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea .          
  1. Proiect de hotărâre privind stadiul înscrierii datelor în Registrul agricol pe anul 2017 și aprobarea Programului de măsuri pentru eficientizarea activităţii de înscriere a datelor în Registrul agricol și remedierea deficiențelor.                                                                     
  1. Proiect de hotărâre privind acordarea titlului de cetăţean de onoare al municipiului Aiud doamnei Câmpean Adriana Crina.                                                                         
  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea/atribuirea unor autorizaţii taxi.
  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea criteriilor pe baza cărora se acordă scutirea de la plata impozitelor locale pentru persoanele beneficiare ale Legii nr. 341/2004.
  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea numărului de posturi de asistenți personali ai persoanelor cu handicap grav pe anul 2018 la nivelul UAT – Aiud.
  1. Proiect de hotărâre privind  aprobarea Planului anual de acţiune al Direcției de Asistenţă Socială  privind serviciile sociale pentru anul 2018.                                                                    
  1. Proiect de hotărâre privind însuşirea Documentaţiei tehnice de identificare, înscrierea construcțiilor și intabularea dreptului de proprietate publică a municipiului Aiud, completarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Aiud.
  1. Proiect de hotărâre privind îndreptarea erorii materiale din cuprinsul art. 7 al Hotărârii Consiliului Local nr. 103 adoptată de Consiliul Local al municipiului Aiud în ședința din data de  27.04.2016 în sensul corectării suprafeței construcției C1 – clădire vestiare, în suprafața reală de  252 mp, în loc de 525 mp astfel cum a fost  menționată din eroare.
  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de rectificare și repoziționare a imobilului situat administrativ în Aiud, str. Simion Bărnuțiu , nr. 24, identificat prin CF Nr. 92108 Municipiul Aiud, nr. cad.92108.                                                              
  1. Proiect de hotărâre privind însușirea Documentației tehnice de parcelare a imobilului teren și construcție, situat administrativ  în Aiud, str. Cuza Vodă, Nr. 8-9, înscris în CF 92049 Aiud, nr. cad. 92049, proprietar tabular Municipiul Aiud domeniul privat.
  1. Proiect de hotărâre privind organizarea evenimentului „Dragobete pupă fete”.                                                     
  1. Proiect de hotărâre privind organizarea evenimentului „Gala Sportului Aiudean”.                                                  

15. Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea HCL nr. 175/31.07.2017 privind stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și  personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Aiud și din serviciile publice fără personalitate juridică din subordinea Consiliului Local al Municipiului Aiud.

  1. Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea HCL nr.176/31.07.2017 privind stabilirea  salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Serviciului Public Administraţia Patrimoniului Local subordonat Consiliului Local Aiud.
  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea raportului pentru activitățile de prestări servicii silvice de administrare  a fondului forestier proprietate publică a municipiului Aiud pe anul 2017.
  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici cuprinşi în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli pe anul 2018, anexă la Contractul de administrare a fondului forestier proprietate publica a Municipiului Aiud nr. 2525/2016 încheiat cu Direcţia Silvică Alba – Ocolul Silvic Aiud.
  1. Proiect de hotărâre privind modificarea statului de funcții al Serviciului Public Administraţia Patrimoniului Local subordonat Consiliului Local Aiud.                                                                     
  1. Proiect de hotărâre privind vânzarea unei locuințe aparținând fondului locativ al Municipiului Aiud către titularul contractului de închiriere.                                             
  1. Proiect de hotărâre privind schimbarea titularului contractului de concesiune nr. 50 din 12.11.2000 ce are ca obiect imobilul teren cu suprafața de 300 m2 din Pașca Petrică în Tătar Ioan.
  1. Proiect de hotărâre privind modificarea programului  de transport public local   de călători în Municipiul Aiud.                                                 
  1. Proiect de hotărâre pentru modificarea art. 1 la Hotărârea Consiliului Local nr. 275/2017.
  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentaţiei tehnice de identificare și înscrierea în domeniul public al Municipiului Aiud a drumului vicinal identificat prin nr. cad. 2170,  situat administrativ în Municipiul Aiud, str. Tudor Vladimirescu (Zona IAS).                                                                       
  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea devizului general actualizat, rest de executat, aferent  obiectivul de investiții „Locuințe sociale str. Hotar, Municipiul Aiud, jud. Alba”.                                                                       
  1. Proiect de hotărâre privind propunerea de acordare a calificativului de evaluare a Secretarului Municipiului Aiud, pentru anul 2017

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Ilie Bolojan, despre plata impozitului local de persoanele cu dizabilități: ,,Este fairplay faţă de toţi şi corect faţă de toţi cetăţenii României”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Premierul Ilie Bolojan, despre plata impozitului local de persoanele cu dizabilități: ,,Este fairplay faţă de toţi şi corect faţă de toţi cetăţenii României” Premierul Ilie Bolojan a declarat că persoanele cu dizabilități trebuie să plătească impozit local deoarece așa este ,,fairplay” față de toți cetățenii care contribuie la bugetul statului. Prim-ministrul a adăugat că aceștia […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Florin Roman: ,,Bonificație de 3% pentru firmele bune platnice, care și-au plătit birurile către stat la timp”. Peste 150 de mii de firme care primesc 160 milioane de lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Florin Roman: ,,Bonificație de 3% pentru firmele bune platnice, care și-au plătit birurile către stat la timp”. Peste 150 de mii de firme care primesc 160 milioane de lei Florin Roman a anunțat că Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, pune în aplicare un amendament care privește firmele bune platnice.  Mai exact, potrivit deputatului, firmele bune platnice […]

Citește mai mult

Politică Administrație

„Crăciun ca-n Alba” – echipe din întreg județul se întrec în prepararea tradițională a porcului de Crăciun. Bucatele vor fi degustate gratuit de public

Bogdan Ilea

Publicat

în

„Crăciun ca-n Alba” – echipe din întreg județul se întrec în prepararea tradițională a porcului de Crăciun. Bucatele vor fi degustate gratuit de public Echipe de măcelari, bucătari și păstrători ai obiceiurilor de Crăciun se întrec, sâmbătă, la Alba Iulia într-un eveniment inedit care promovează gastronomia și tradițiile românești specifice sărbătorii Crăciunului. Evenimentul „Crăciun ca-n […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea