22 iulie 1946: A fost creată Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS)
22 iulie 1946: A fost creată Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS)
Pe 22 iulie 1946 a fost creată Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), instituţie specializată a Naţiunilor Unite, cu sediul la Geneva; funcţionează, efectiv, de la 7 aprilie 1948 (România este membru al OMS din 1948).

OMS „Organizația Mondială a Sănătății” (sau WHO – acronimul în limba engleză a denumirii World Health Organization) cu sediul central la Geneva a fost înființată la 7 aprilie 1948, având în prezent 193 de state membre. Are reprezentanțe în 147 de țări și 6 birouri regionale. Bugetul pe anul 2009 a fost de aproape 5 miliarde de dolari americani. Este o organizație internațională care are rolul de a menține și coordona situația sănătății populațiilor pe glob. Finanțarea bugetului se face prin cotizații plătite de către țările membre, contribuții voluntare ale țărilor membre sau donații. Cotizațiile sunt calculate conform unei scări mobile: țările bogate plătesc mai mult iar cele sărace mai puțin (de ex. Belize plătește doar câteva mii de dolari americani pe an).
Cu ocazia unei conferințe ținute la Paris în martie- aprilie 1946 de către 18 membri ONU, un comitet tehnic a redactat un plan de constituție pentru o organizație mondială a sănătății. Erau descrise principiile de activitate și funcțiile pe care urma să le aibă organizația. Aceste propuneri au fost apoi prezentate delegațiilor naționale la o conferință ținută la New York în iunie-iulie 1946. Pe 19 iulie, 61 de state au semnat constituția. China și Regatul Unit au semnat necondiționat, iar celelalte delegații au semnat cu condiții. A fost dată autorizarea să se stabilească o comisie interimară cu 18 membri. Un canadian, dr. Brock Chisholm, a fost numit secretar-executiv al acestei comisii, care urma să conducă programul până când 26 de țări semnau constituția necondiționat. Această a 26-a semnătură a fost obținută pe data de 7 aprilie 1948- dată care este considerată ca zi de naștere a Organizației Mondiale a Sănătății.
Rolul organizației, stabilit în constituția ei, este menținerea în cea mai bună stare a sănătății populațiilor pe glob. Strategia de combatere a bolilor a fost formulată în „Declarația de la Alma-Ata” (1978) din Kazahstan. Nivelul de sănătate atins trebuie să-i asigure omului o stare fizică și psihică pentru a putea deveni productiv și folositor societății. Concepția despre sănătate și despre menținerea ei prin strategia combaterii bolilor este formulată în „Charta de la Ottawa” (1986).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
14 martie| Ziua în care s-au născut scriitorul Alexandru Paleologu, actorul Iurie Darie și chirurgul pediatru Alexandru Pesamosca, care a salvat mii de copii: „Nu vile, să repari un copil înseamnă fericire“
14 martie| Ziua în care s-au născut scriitorul Alexandru Paleologu, actorul Iurie Darie și chirurgul pediatru Alexandru Pesamosca, care a salvat mii de copii: „Nu vile, să repari un copil înseamnă fericire“ La data de 14 martie, în 1919 s-a născut scriitorul și omul politic Alexandru Paleologu. În 1929 a văzut lumina zilei marele actor […]
14 martie: Parlamentul român votează transformarea României în regat. Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen va fi încoronat rege al României la 10 mai 1881
14 martie: Parlamentul român votează transformarea României în regat. Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen va fi încoronat rege al României la 10 mai 1881 România a fost recunoscută ca stat independent în urma Războiului de Independență din 1877-1878. În anul 1878 domnitorul (principele) Carol I de Hohenzollern a primit titlul de „alteță regală”. În anul 1881 […]
13 MARTIE: Ziua Mondială a SOMNULUI. 45% din populaţia lumii suferă de tulburări de somn
13 MARTIE: Ziua Mondială a SOMNULUI. 45% din populaţia lumii suferă de tulburări de somn În 13 martie, este celebrată la nivel global „Ziua Mondială a Somnului”, prin care se urmăreşte conştientizarea impactului tulburărilor de somn. Marcată în preajma zilei echinocțiului de primăvară, începând cu 2008, Ziua mondială a somnului a devenit un eveniment internațional. […]