21 decembrie: „Sărbătoarea Luminilor”, la Sinagoga Mareh Yezekiel din Alba Iulia. Concert de cameră și aprinderea luminilor de Hanuka
Miercuri, 21 decembrie, va avea loc „Sărbătoarea Luminilor”, la Sinagoga Mareh Yezekiel din Alba Iulia, cu un concert de cameră și aprinderea luminilor de Hanuka.
Artiștii Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba au susținut și în aceasta an, în preajma Sfintelor Sărbători, o serie de concerte de colinde tradiționale, acestea fiind oferite cu drag ca adevărate „daruri culturale” pentru locuitorii din județul Alba.
Seria de evenimente a debutat în data de 15 decembrie, la Palatul Cultural din Blaj, unde, în prezența unei săli arhipline, s-a desfășurat cu succes un concert extraordinar de colinde tradiționale românești, prima gală a colindului tradițional organizată în acest an de către Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba. Pe scenă au urcat: Fetele de pe Târnave: Ina Todoran, Denisa Balu, Adina Popa, Alexandra Băcilă și Iulia Schiau, Ilie Medrea și Grup tradițional de colindători din Cunța, Cornelia Ardelean Archiudean, Ioana Maria Ardelean și Florentin Archiudean, Cornel Borza, Elena Nistor, Roxana Reche, Floricica Moga, Dorina Narița și Nicolae Plută, Teodora Zărnescu Craiu și Grup tradițional de colindători din Alba, Cristian Țăran și Grup tradițional de colindători din Mureș, Bianca Șușman și Grupul tradițional de colindători „Doina Mureșului”, Leontina Fărcaș și Grupul vocal tradițional „Muguri de Tezaur”
Acompaniamentul muzical a fost asigurat de Orchestra Ansamblului Folcloric al Județului Alba, dirijor Alexandru Pal.
Evenimentele au continuat în 16 decembrie, la Casa de Cultură „Horea Popescu” din Zlatna, unde a avut loc Concertul Cameral de Sărbători. Soprana Georgeta Plută și tenorul Ioan Chiciudean au adus bucuria sărbătorilor de iarnă, alături de pianistul Ruben Morar și Cvartetul de Coarde al Județului Alba.
Punctul central al evenimentelor a fost însă „Concertul Tradițional de Colinde – Gala Colindului Tradițional din județul Alba”, desfășurat în data de 17 decembrie 2022, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia.
Peste 80 de colindători din județul Alba, alături de invitați din zonele istorice ale României și Orchestra Ansamblului Folcloric al Județului Alba, dirijată cu măiestrie de Alexandru Pal, și-au unit forțele și talentul artistic, în capitala de suflet a românilor, la Alba Iulia, și au creat o atmosferă de poveste.
În concert au evoluat Veta Biriș, alături de Roxana Reche, Floricica Moga, Dorina Narița și Nicolae Plută, Mariana și Adriana Anghel, Mirela Mănescu și Grupul tradițional de colindători „Țarina” din Abrud, Fetele de pe Târnave: Ina Todoran, Denisa Balu, Adina Popa, Alexandra Băcilă și Iulia Schiau, Mihaela Grec, Roxana Bădescu, Ioana Maria Ardelean, Elena Nistor, Grupul Tradițional „Datina”: Nicolae Flaviu Cristea, Maria Dan Păucean, Marinela Baba și Adrian Țiboc, Teodora Zărnescu Craiu Și Grupul tradițional de colindători din Alba, Bianca Șușman și Grupul tradițional de colindători „Doina Mureșului” din Ciugud, Leontina Fărcaș și Grupul vocal tradițional „Muguri de Tezaur”. Aceștia au adus Vestea Nașterii Pruncului Iisus și au restituit publicului spectator și telespectator parte din tradițiile și obiceiurile românești de iarnă.
Tot în 17 decembrie, la Șpring, vestea Nașterii Domnului Iisus a fost adusă printr-un concert de colinde susținut de grupul de colindători din cadrul Școlii de Arte și Meșteșuguri a Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, grup coordonat de prof. Marinela Popa.
Colindătorii Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba s-au oprit, duminică, 18 decembrie 2022, la Teiuș pentru un recital extraordinar de colinde tradiționale românești susținut de Leontina Fărcaș și Grupul vocal tradițional „Muguri de Tezaur”.
Evenimentele culturale vor continua în această săptămână cu „Sărbătoarea Luminilor”, care va avea loc în 21 decembrie 2022, la Sinagoga Mareh Yezekiel din Alba Iulia. Concertul cameral extraordinar este susținut de Orchestra de Cameră a Județului Alba și va fi precedat de aprinderea luminilor de Hanuka de către Prim-rabinul Comunității Evreiești din România, Rafael Shaffer. Invitații Orchestrei de Cameră a Județului Alba pentru concertul cameral sunt: Georgeta Plută (soprană), Alexandru Pal (nai), Ioan Chiciudean (tenor) și Ruben Morar (pian).
Proiectul cultural dedicat Sărbătorilor de Iarnă este organizat de Consiliul Județean Alba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
3-29 iunie 2025 | O figurină antropomorfă eneolitică descoperită la Micești-Cigașe, exponatul lunii la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia
3-29 iunie 2025 | O figurină antropomorfă eneolitică descoperită la Micești-Cigașe, exponatul lunii la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia Marți, 3 iunie 2025, la ora 11.00, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia va fi vernisat exponatul lunii iunie: O figurină antropomorfă eneolitică descoperită la Micești-Cigașe. Piesa supusă atenției provine din cercetarea arheologică […]
6-7 iunie 2025 | Festivalul de Film de Foarte Scurt Metraj, din nou, după trei ani, la Spațiile RYMA din Alba Iulia: Acces GRATUIT
6-7 iunie 2025 | Festivalul de Film de Foarte Scurt Metraj, din nou, după trei ani, la Spațiile RYMA din Alba Iulia. Acces gratuit Spațiile RYMA din Alba Iulia vor găzdui din nou, după o pauză de trei ani, Festivalul de Film de Foarte Scurt Metraj „Tres Court”. Evenimentul cinamtografic se va desfășura în perioada […]
Adolescent de 18 ani, din Sălciua, REȚINUT de polițiști după ce ar fi incendiat două autoutilitare: Este cercetat pentru distrugere
Adolescent de 18 ani, din Sălciua, REȚINUT de polițiști după ce ar fi incendiat două autoutilitare: Este cercetat pentru distrugere Un adolescent de 18 ani, din Sălciua, a fost reținut de polițiști după ce ar fi incendiat două autoutilitare. Tânărul este cercetat pentru distrugere. Potrivit IPJ Alba, la data de 1 iunie 2025, în jurul […]