20-22 mai: Târgul de Carte “Alba Transilvana”, ediția a IX-a, la Alba Iulia. Specialiști și invitați din toate zonele culturii scrise, la Casa de Cultură a Sindicatelor
Se apropie din nou sărbătoarea cărţii la Alba Iulia! În perioada 20-22 mai, la Casa de Cultură a Sindicatelor, se va desfăşura o nouă ediţie a Târgului de Carte “Alba Transilvana”, cea de-a IX-a. Actori cu aport important în universul cărţii şi al lecturii se vor întâlni și în acest an în oraşul Marii Uniri pentru a celebra Cartea.
”Spaţiu al întâlnirilor şi al dialogului, având un profil aparte în peisajul evenimentelor culturale din inima Transilvaniei, Târgul de carte „Alba Transilvana” se va desfăşura în perioada 20-22 mai 2016, în Alba Iulia.
Cea de-a 9-a ediţie a târgului propune publicului o paletă largă de evenimente la care vor participa specialişti şi invitaţi din toate zonele culturii scrise: autori, editori, traducători, distribuitori, tipografi, bibliotecari, agenţi literari, critici, animatori şi jurnalişti în domeniul cultural, precum şi personaltăţi ale artei şi scenei româneşti”, transmite Mioara Pop, directorul Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba.
Program de vizitare a Târgului de carte „Alba Transilvana”:
Vineri, 20 mai: 10-20
Sâmbătă, 21 mai: 10-20
Duminică, 22 mai: 10-19
Programul detaliat va fi prezentat în zilele ce urmează. Cei care vor să afle mai multe detalii pot urmări site-ul evenimentului www.albatransilvana.ro.
Târgul de Carte „Alba Transilvana” este organizat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Alba-Hunedoara, Inspectoratul Școlar Județean Alba, Muzeul Național al Unirii Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, Fundația „Inter-Art” Aiud, Liceul de Arte Regina Maria, Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba Iulia, Asociația „Agora” Alba Iulia, Palatul Copiilor Alba Iulia, Teatrul de Păpuși Prichindel Alba Iulia, Casa de Cultură a Sindicatelor Alba Iulia. (C.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
INCENDIU la o locuință din comuna Poșaga: Au intervenit pompierii din Câmpeni și ISU Cluj
INCENDIU la o locuință din comuna Poșaga: Au intervenit pompierii din Câmpeni și ISU Cluj Un incendiu a izbucnit în noaptea de duminică spre luni, la o locuință din comuna Poșaga. Au intrervenit pompierii din Câmpeni și ISU Cluj. Secția de pompieri Câmpeni a intervenit pentru stingerea unui incendiu în satul Orăști, comuna Poșaga. Din […]
11 ianuarie 2026 | ISU Alba, 26 de misiuni nocturne de patrulare pentru identificarea persoanelor fără adăpost, expuse riscului de hipotermie
ISU Alba, 26 de misiuni nocturne de patrulare pentru identificarea persoanelor fără adăpost, expuse riscului de hipotermie În contextul temperaturilor scăzute înregistrate în ultimele zile, situația la nivelul județului Alba rămâne sub monitorizare atentă, fără a fi raportate evenimente deosebite, a transmis, în după amiaza zilei de duminică, 11 ianuarie 2026, ISU Alba. „Echipajele noastre […]
UPDATE FOTO | ACCIDENT pe DN 67C-Transalpina: Impact între două autoturisme în zona Barajului Petrești
ACCIDENT pe DN 67C-Transalpina: Impact între două autoturisme în zona Barajului Petrești Un accident rutier s-a produs, duminică, pe DN 67C-Transalpina. Este vorba de un impact între două autoturisme în zona Barajului Petrești „Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea masurilor specifice la un accident rutier produs pe DN67C, în zona barajului Petrești. Este vorba […]







