Curier Județean

19-20 martie: Concurs național de traduceri în limba română, engleză și franceză, pentru elevi și studenți, la Alba Iulia. PROGRAM

Ioana Oprean

Publicat

în

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Alba, British Council – Cluj-Napoca, Institut Français – Cluj-Napoca și Consiliul Judeţean Alba organizează, în perioada 19-20 martie, activitățile de tip atelier ale Concursului național de traduceri de texte literare şi de specialitate, aflat la cea de-a IV-a ediție. Dacă edițiile anterioare se adresau doar studenților de la universitățile din țară, începând cu acest an sfera de activitate a Concursului s-a extins prin participarea elevilor de liceu din județul Alba.

UAB01Concursul are două secţiuni distincte, traduceri de texte literare, traduceri de texte specializate, din limba română în limbile engleză sau franceză. Calendarul evenimentului din acest an include festivitatea de deschidere, joi, 19 martie, de la ora 13.00, în Aula Mică (et. I, Corpul C), activități de atelier conform programului atașat, precum și festivitatea de premiere, ce va avea loc vineri, 20 martie, de la ora 11.30, în Aula Mică.

Joi, 19 martie 2015

12:00 – 13:00 Prânz (opţional)

13:00 – 13:30 Deschiderea oficială (Aula Magna, corp C)

Prof. univ. dr. Ileana Voichiţa Ghemeş, decanul Facultăţii de Istorie şi Filologie

Lect. univ. dr. Gabriel Bărbuleţ, director al Departamentului de Filologie al Facultăţii de Istorie şi Filologie

Vincent Henry, Institut Francais, Cluj-Napoca

Consilier Relaţii Internaţionale Cornelia Carmen Mădăraş, Consiliul Judeţean Alba

14:00 – 15:00 Proba practică de traducere

15:00 – 15:30 Pauză de cafea

15:30 – 17:00 Atelier: Între intenţia poetului şi arta traducătorului.

Întâlnire cu scriitoarea Casandra Ioan (Aula Magna, corp C)

17.00 – 18:00 Atelier: Între intenţia poetului şi arta traducătorului.

Întâlnire cu Conf. univ. dr. Valeria Pioraş (Aula Magna, corp C)

18:00 – 20:00 Masă rotundă: Candidaţii în dialog cu profesorii

Vineri, 20 martie 2015

9:30 – 11:00 Atelier: Competenţa interculturală a traducătorului / interpretului în sfera publică. Întâlnire cu consilier Relaţii Internaţionale Cornelia Mădăraş

11:00 – 11:30 Pauză de cafea

11:30 – 12.30 Decernarea premiilor. Închiderea oficială a activităţilor. (Aula Magna, corp C).

12.30 – 13.30 Pauză de masă

13.30 – 14.30 Vizitarea Cetăţii Alba Carolina.

Comunicat de presă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Petra Ivan, elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2026: Rezultate remarcabile și pentru alți doi elevi

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Petra Ivan, elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2026: Rezultate remarcabile și pentru alți doi elevi Rezultate deosebite la Olimpiada de Matematică – etapa județeană ale elevilor Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia.   Elevii școlii amintite au obținut rezultate remarcabile la etapa județeană a Olimpiadei […]

Citește mai mult

Curier Județean

14 martie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Ce trebuie să facă șoferii surprinși de radar

Ioana Oprean

Publicat

în

14 martie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Ce trebuie să facă șoferii surprinși de radar Polițiștii rutieri acționează astăzi, 14 martie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Ana Maria Breaz, elevă a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj, născută pe pământ iberic, s-a calificat la faza națională a Olimpiadei de Limba Spaniolă

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Ana Maria Breaz, elevă a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj, născută pe pământ iberic, s-a calificat la faza națională a Olimpiadei de Limba Spaniolă Performanță deosebită a unei eleve a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj.  Ana Maria Breaz, elevă în clasa a X-a, profil pedagogic, la colegiul din „Mica Romă”, s-a […]

Citește mai mult