12 septembrie – Ziua mondială a primului ajutor
Ziua mondială a primului ajutor este aniversată la 12 septembrie 2015, fiind inițiată de Federația Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC), care a trecut această zi în calendarul său de evenimente în 2000, pentru a o celebra în a doua zi de sâmbătă a lunii septembrie.
Pentru a marca această zi, oameni obișnuiți și voluntari participă la acțiunile de mobilizare pentru acordarea asistenței primare în situații de criză. Toată lumea ar trebui să știe cum să salveze o viață. Vârsta nu ar trebui să constituie un impediment. Tendința de îmbătrânire a populației trebuie luată în considerare și în cazul acordării primului ajutor. Astfel, persoanele în vârstă trebuie privite și recunoscute ca o resursă importantă de forțe. Acestea trebuie instruite în acordarea primului ajutor pentru a putea lua măsuri rapide și eficiente când situațiile o cer, se menționează pe pagina dedicată campaniei din acest an, campaigns.ifrcmedia.org.
În fiecare an, peste 100 de societăți naționale de Cruce Roșie/Semilună Roșie organizează evenimente și ceremonii pentru a conștientiza, în rândul opiniei publice, importanța acordării primului ajutor. IFRC consideră că primul ajutor trebuie să fie accesibil tuturor, inclusiv celor mai vulnerabili, și ar trebui să fie, de asemenea, o parte integrantă a unei abordări mai largi pentru dezvoltare.
Primul ajutor este un gest de umanitate, care face diferența între moarte și viață, dar și între indiferență și solidaritate, între apatie și acțiune. În urmă cu aproximativ 150 de ani, o bătălie în nordul Italiei a dat naștere unei idei care a schimbat lumea. În 1859, după una dintre cele mai sângeroase bătălii ale secolului, Bătălia de la Solferino, Henry Dunant, om de afaceri elvețian, venise în nordul Italiei, la 24 iunie 1859, pentru a-l întâlni pe Napoleon al III-lea în interes de afaceri. Impresionat profund de victimele bătăliei, el a adunat oameni din satul învecinat și a petrecut trei zile, fără întrerupere, pentru a îngriji răniții. Vorbele sale ”Siamo tutti fratelli” (suntem cu toții frați) au deschis inimile voluntarilor, care au îngrijit deopotrivă inamici și compatrioți, conform www.crucearosie.ro. Primul ajutor nu înlocuiește serviciile de urgență. Este un prim pas vital pentru asigurarea măsurilor eficiente și rapide pentru a reduce accidentările grave și pentru a crește șansele de supraviețuire.
Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie s-a născut la inițiativa lui Henry Dunant. El este autorul cărții ”O amintire de la Solferino”, care a reușit să transmită ideile sale în rândul guvernanților europeni și al oamenilor influenți de la acea vreme. Astfel, în 1863, s-a întrunit pentru prima oară o comisie care s-a auto-intitulat Comitetul Internațional pentru Ajutorarea Răniților și care, în 1876, urma să devină Comitetul Internațional al Crucii Roșii.
În raportul numit „Primul ajutor pentru un viitor mai sigur: Focus pe Europa”, publicat în 2009, de IFRC, pentru a marca Ziua mondială a primului ajutor, se arată „că în timp ce 95% din populație, în Norvegia și 80% în Germania și Austria este instruită în acordarea primului ajutor, în multe alte țări europene doar 5-10% din populație are competențele necesare pentru a lua măsuri imediate și de a aplica tehnicile necesare, în caz de accident.” Raportul oferă câteva exemple pentru primele programe de formare pentru acordarea primului ajutor, care au fost adaptate la nevoile grupurilor vulnerabile (persoanele cu handicap și în vârstă, tineri din mediul urban și minoritățile etnice).
Sursa Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică: Atenţie la emailuri suspecte şi ataşamente periculoase! Protejaţi-vă datele şi dispozitivele!
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică: Atenţie la emailuri suspecte şi ataşamente periculoase! Protejaţi-vă datele şi dispozitivele! Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a avertizat, miercuri, 3 septembrie 2025, asupra unei campanii active de phishing în care atacatorii trimit emailuri frauduloase ce par a proveni de la organizaţii oficiale sau companii cunoscute din domeniul financiar-contabil. Conform […]
PENSII 2025 | Care este cuantumul contribuției la Pilonul 2 de pensii a unui român cu salariu de 3.000 de lei
PENSII 2025 | Care este cuantumul contribuției la Pilonul 2 de pensii a unui român cu salariu de 3.000 de lei Peste 8,3 milioane de români contribuie lunar la Pilonul II de pensii. Citește și: PENSII 2025 | Ce document trebuie să depună copiii de peste 16 ani care beneficiază de pensie de urmaș Acest […]
Sindicatele din învățământ, mesaj pentru politicieni și autoritățile locale: „Pe 8 septembrie 2025 evitați unitățile de învățământ!”
Sindicatele din învățământ, mesaj pentru politicieni și autoritățile locale: „Pe 8 septembrie 2025 evitați unitățile de învățământ!” Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” vor boicota în data de 8 septembrie 2025 boicotarea începerii anului școlar prin neparticiparea la festivitățile de deschidere oficială a anului școlar 2025-2026 și la niciun […]