119 elevi din Alba, Brașov, Cluj, Mureș, Neamț, Suceava și Sibiu au participat la Concursul de Matematică „Gheorghe Lazăr”
119 elevi din Alba, Brașov, Cluj, Mureș, Neamț, Suceava și Sibiu au participat la Concursul de Matematică „Gheorghe Lazăr”
În perioada 24 – 26 martie a avut loc la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu ediția 21 a Concursului Interjudețean de Matematică „Gheorghe Lazăr”, după o întrerupere cauzată de pandemie.
Concursul a fost organizat, conform tradiției, de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu și Asociațiunea ASTRA, în colaborare cu Departamentul de Matematică și Informatică de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
Concursul susține și promovează învățarea matematicii și s-a adresat elevilor claselor a VII-a – a XII-a, secțiunile matematică-informatică și științe ale naturii.
La ediția din acest an au participat 119 elevi din 7 județe: Alba, Brașov, Cluj, Mureș, Neamț, Suceava și Sibiu.
Au fost acordate 9 premii I, 8 premii II, 7 premii III, 31 de mențiuni și 16 mențiuni speciale.
Fondul de premiere, în valoarea totală de 4925 lei, a fost obținut din donații și sponsorizări prin Asociația „Gheorghe Lazăr Sibiu 2007” și Asociațiunea ASTRA, care a asigurat și medaliile oferite premianților.
Lions Club Millenium Sibiu a asigurat, și la această ediție, premii speciale, în valoare totală de 500 lei, pentru elevii cu cele mai bune rezultate obținute la concurs.
Elevii cu cele mai mari punctaje obținute la cele două secțiuni au fost recompensați cu Premiul „Gheorghe Lazăr”.
A fost organizată și o mini-sesiune de comunicări „Matematica, componentă esențială a culturii”, care l-a comemorat pe Gheorghe Lazăr (1779-1823), dascălul poporului român, personalitate marcantă a culturii naționale, fondatorul învăţământului în limba naţională din România modernă. În semn de recunoaștere a meritelor sale, 5 iunie – ziua de naștere a marelui pedagog a fost declarată prin lege Ziua învăţătorului, începând din anul 2007.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Câți tineri din România vor fi instruiți în 2026 prin programul „Soldat Gradat Voluntar în Termen”: „Suntem în grafic cu pregătirile”
Câți tineri din România vor fi instruiți în 2026 prin programul „Soldat Gradat Voluntar în Termen”: „Suntem în grafic cu pregătirile” Ministrul Apărării, Radu Miruţă, anunţat marți, 7 aprilie 2026 că se fac ultimele pregătiri pentru „Programul Soldat Gradat Voluntar în Termen” (SGVT). Ministrul Apărării şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, au […]
E cumplit! Scumpirile din ultimele luni au găurit buzunarele românilor: Oamenii muncesc numai pentru a mânca și pentru a plăti taxe la stat
E cumplit! Scumpirile din ultimele luni au găurit buzunarele românilor: Oamenii muncesc numai pentru a mânca și pentru a plăti taxe la stat Cheltuielile unei gospodării din România au crescut în ultimul trimestru din 2025 cu 11% față de perioada similară a anului anterior, arată datele publicate marți, 7 aprilie 2026 de Institutul Național de […]
Călin Georgescu, reacție dură după decizia închiderii televiziunii Realitatea Plus: „E un abuz în Săptămâna Mare! Nu putem rămâne indiferenți!”
Călin Georgescu, reacție dură după decfizia închiderii televiziunii Realitatea Plus: „E un abuz în Săptămâna Mare! Nu putem rămâne indiferenți!” Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu, câștigătorul a reacționat dur după decizia închidereii televiziunii Realitatea Plus. Citește și: Anca Alexandrescu, prima reacție după vestea-șoc a închiderii televiziunii Realitatea Plus: „Bine ați venit în dictatură! […]
