FOTO: HCM Baia Mare – HC Alba Sebeş 35-27 (14-9) | Înfrângere într-un meci fără speranțe
În etapa secundă a returului Ligii Naţionale de handbal feminin, HCM Baia Mare a învins fără emoţii pe „lanterna roşie” HC Alba Sebeş, scor 35-27 (14-9), într-o întâlnire disproporţionată valoric.
Ultima clasată nu era cotată cu vreo şansă în fieful vicecampioanei, fiind al doilea joc consecutiv cotat drept „misiune imposibilă”, după cel de marţi cu CSM Bucureşti.
A fost al 8-lea eşec consecutiv al nou promovatei, al treilea din 2016, iar runda următoare va evolua acasă cu Măgura Cisnădie, un derby al orgoliilor în condiţiile în care antrenorul Alexandru Weber revine la Sebeş în postura de adversar. „În ciuda diferenţei de valoare, s-a văzut un progres, comparativ cu meciul cu campioana CSM Bucureşti. O altă atitudine a echipei, fetele au respectat ce li s-a transmis şi asta a contat„, a declarat directorul tehnic Seviştean Popa. „HCM Baia Mare nu a forţat, rezultând un meci frumos, decent, echipa noastră dând o replică acceptabilă„, a menţionat Virgil Costea, preşedintele HC Alba Sebeş.
Nicio clipă echipa oaspete nu s-a aflat în avantaj pe semicercurile băimărene, ultimul egal (la 3) înregistrându-se în minutul 6. Trei goluri consecutive date de HCM desprind definitiv vicecampioana României, care se bucură în prima repriză de un avantaj de maximum cinci goluri: 14-9 (min. 28), scor cu care se și termină primul act. În debutul reprizei secunde, însă, gazdele se desprind mai consistent și punctează, prin reușitele lui Do Nascimento, și la capitolul spectacol.
HCM – o singură înfrângere, HC Alba – o singură victorie; echipa din Baia Mare – cel mai prolific atac din Ligă; gruparea din Sebeș – cel mai slab. În deplasare, în tur, întâlnirea dintre cele două s-a soldat cu cea mai categorică victorie repurtată de băimărence în acest sezon: 36-18. Toate aceste date pledau în favoarea unei victorii la scor, fără emoții, pentru vicecampioana României. “A fost un joc între două echipe de valori diferite. Noi am testat formule de echipă altele decât cele obișnuite, dar, din păcate, jucătoarele care mă așteptam să se implice mult mai mult în acest joc nu au făcut-o. Indiferent de ce jucătoare am avut azi indisponibile, independent de formulele de echipă abordate în acest meci, diferența ar fi trebuit să fie mult mai mare!”, și-a formulat dezamăgirea tehnicianul HCM-ului.
HCM Baia Mare: Dumanska (14 intervenții), Munteanu – Perianu 7 (3 din aruncări de la 7m), Tănasie 6, Jezic 6, Do Nascimento 4, Marin 4, Pineau 3, Vizitiu 2, Geiger 1, Tătar 1, Nechita 1, Szucs, Preda. Antrenor: Aurelian Roșca. Director tehnic: Ioan Băban.
HC Alba Sebeș: Curmenț (11), Petruneac (1) – Ciolan 11 (5), A. Pătuleanu 6, Safta 3, Lupșe 3, Dina 1, Andrei 1, Hoha 1, Rusu 1, Șorodoc, Bogdan, M. Pătuleanu, Mitrache.
Sursă foto: HCM Baia Mare
[nggallery id=1544]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Liga 4: Campioana CIL Blaj, „set” și revanșă cu Hidro Mecanica! Revelația Energia Săsciori a trecut și de Viitorul Sântimbru, „manita” Macarie (Adu Academy Șona)
În Sâmbăta Mare, Liga 4, etapa a 25-a: Campioana CIL Blaj, „set” și revanșă cu Hidro Mecanica, cu „careu” Mihu (4 reușite)! Revelația Energia Săsciori a trecut și de Viitorul Sântimbru, „manita” (5 goluri) Macarie (Adu Academy Șona) *Limbenii Limba – Performanța Ighiu 1-0 (1-0). Victorie prețioasă a nou-promovatei, împotriva unui oponent cu pretenții la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului