UPDATE FOTO: Accident rutier MORTAL la Sâncel: Fostul primar al comunei și soția sa, SPULBERAȚI de un autocamion în timp ce mergeau pe trotuar
Un accident rutier grav, soldat cu decesul a două persoane, s-a produs, sâmbătă după-amiază, în localitatea Sîncel. Potrivit IPJ Alba, a fost implicat un autocamion, care a acroșat victimele în timp ce acestea se deplasau pe marginea carosabilului.
La locul evenimentului rutier a intervenit o ambulanță SMURD, din Blaj.
Se efectuează măsurători și cercetări, avându-se în vedere inclusiv existența unei defecțiuni tehnice a autovehiculului.
”Accidentul s-a produs pe str. Mihai Eminescu din Sîncel. M.G.A., în vârstă de 22 de ani, din stremț, în timp ce conducea un autocamion înmatriculat în Alba, pe direcția Târnăveni – Blaj, a pierdut controlul asupra autoheviculului și a acroșat doi vârstnici, soț și soție, în vârstă de 78 respectiv 71 de ani, care se deplasau pe trotuar. Cei doi și-au pierdut viața la fosrte scurt timp după impact. Șoferul a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. El a declarat că ar fi avut o defecțiune la camion. Cercetările continuă pentru a se stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care a avut loc accidentul”, a precizat reprezentantul IPJ Alba.
Din informațiile primite din zonă se pare că victimele sunt fostul primar al comunei Sîncel (timp de două mandate) și soția sa. Cei doi se plimbau pe trotuar și se aflau în faţa primei case de la intrarea în sat, la circa o sută de metri distanţă de locuinţa lor, când autocamionul a ieşit de pe şosea, a ajuns în rigolă și apoi pe trotuar, unde a acroșat-o pe femeie şi l-a stribit pe bărbat.
UPDATE: Potrivit comunicatului de presă transmis luni de IPJ Alba, la data de 06.08.2016, în jurul orei 17.47, pe strada Mihai Eminescu, din localitatea Sâncel, M.G.A., de 22 de ani, din Stremţ, judeţul Alba, în timp ce conducea o autoutilitară în direcţia Târnăveni – Blaj, a pierdut controlul asupra acesteia, a părăsit partea carosabilă, a pătruns pe trotuar şi a accidentat mortal un bărbat de 78 de ani, din Sâncel şi pe soţia acestuia, în vârstă de 71 de ani.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, faţă de şoferul autoutilitarei a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.
Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest accident, urmând să fie efectuată şi o expertiză tehnică a autovehiculului implicat.
sursa foto: stirileprotv
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Rezultate remarcabile ale olimpicilor geografi din Alba: Trei elevi au susținut proba de baraj în vederea calificării pentru etapa internațională. Ce alte premii au obținut
Rezultate remarcabile ale olimpicilor geografi din Alba: Trei elevi au susținut proba de baraj în vederea calificării pentru etapa internațională. Ce alte premii au obținut Rezultate remarcabile ale olimpicilor geografi din Alba, la faza națională. Trei elevi au susținut proba de baraj în vederea calificării pentru etapa internațională. Ce alte premii au obținut Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o oră
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 16 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale