Opinii - Comentarii

Vouchere pentru alimente „Sprijin pentru România” 2025: Pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani care primesc indemnizație socială vor primi bani pe cardurile sociale

Unirea Ziarul

Publicat

în

Vouchere pentru alimente „Sprijin pentru România” 2025-2027: Pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani care primesc indemnizație socială (pensia minimă garantată) vor primi bani pe cardurile sociale

Programul de vouchere sociale „Sprijin pentru România” continuă în perioada 2025-2027, însă cu modificări semnificative privind valoarea și frecvența acordării acestui sprijin destinat persoanelor vulnerabile.

Voucherele pentru alimente și mese calde vor avea o valoare nominală de 125 de lei și vor fi distribuite o singură dată la șase luni.

Până acum, cardurile sociale valorau 250 de lei și erau distribuite o dată la două luni.

Cine poate beneficia de vouchere sociale în 2025-2027:

– Pensionarii cu vârsta de minimum 65 de ani care primesc indemnizație socială;

– Persoanele cu handicap care se încadrează în pragurile de venit stabilite;

– Familiile și persoanele singure care beneficiază de ajutorul de incluziune.

Pentru 2025, pachetele alimentare destinate persoanelor vulnerabile vor avea, de asemenea, o valoare de 125 de lei și vor fi distribuite o dată la șase luni.

Citește și: Vouchere pentru alimente ”Sprijin pentru România” 2025: Cum se poate recupera cardul social pierdut și codul PIN uitat

Beneficiarii de vouchere sociale în perioada 2025-2025 includ:

– Familiile și persoanele singure care primesc ajutor de incluziune;

– Beneficiarii de ajutor pentru familie cu copii, conform Legii nr. 196/2016;

– Persoanele aflate temporar în situații critice, identificate în urma anchetelor sociale.

Ca o noutate, din anul 2025, pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani care primesc indemnizație socială vor fi incluși printre beneficiarii acestor pachete.

Ministerul Muncii a precizat că programul „Sprijin pentru România” beneficiază de finanțare din fonduri europene, gestionate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Etapele viitoare ale programului vor fi comunicate de autoritățile responsabile, care asigură gestionarea fondurilor externe nerambursabile.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

15 Martie – Ziua mondială a drepturilor consumatorilor

Ioana Oprean

Publicat

în

15 Martie – Ziua mondială a drepturilor consumatorilor Ziua mondială a drepturilor consumatorilor este marcată anual la 15 martie. Această zi a fost lansată pentru a se scoate în evidență aspecte legate de serviciile de care beneficiază consumatorii. În acest an, potrivit www.consumersinternational.org, tema propusă pentru sărbătorirea Zilei mondiale a drepturilor consumatorilor este „Construirea unei […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

14 martie| Ziua în care s-au născut scriitorul Alexandru Paleologu, actorul Iurie Darie și chirurgul pediatru Alexandru Pesamosca, care a salvat mii de copii: „Nu vile, să repari un copil înseamnă fericire“

Ioana Oprean

Publicat

în

14 martie| Ziua în care s-au născut scriitorul Alexandru Paleologu, actorul Iurie Darie și chirurgul pediatru Alexandru Pesamosca, care a salvat mii de copii: „Nu vile, să repari un copil înseamnă fericire“ La data de 14 martie, în 1919 s-a născut scriitorul și omul politic Alexandru Paleologu. În 1929 a văzut lumina zilei marele actor […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

14 martie: Parlamentul român votează transformarea României în regat. Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen va fi încoronat rege al României la 10 mai 1881

Ioana Oprean

Publicat

în

14 martie: Parlamentul român votează transformarea României în regat. Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen va fi încoronat rege al României la 10 mai 1881 România a fost recunoscută ca stat independent în urma Războiului de Independență din 1877-1878. În anul 1878 domnitorul (principele) Carol I de Hohenzollern a primit titlul de „alteță regală”. În anul 1881 […]

Citește mai mult