Rămâi conectat

Sport

Volei Alba Blaj, campioana României, pregătită de debutul în noua stagiune | Interviu cu Darko Zakoc, antrenorul formaţiei din „Mica Romă”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Darko Zakoc, antrenorul sârb care a adus în vitrina echipei Volei Alba Blaj primul titlu de campioană a României la volei feminin, a acordat un interviu postului Radio Blaj, cu patru zile înaintea noului sezon, care va începe sâmbătă, 10 octombrie, când formaţia blăjeană va evolua, în prima etapă, pe terenul lui Dinamo, într-o partidă transmisă în direct, de la ora 13.00, de Digisport 2. Darko Zakoc Volei Alba Blaj 4

În cele ce urmează vă prezentăm interviul amintit, acordat respectivei sursei media, pe care-l redăm integral în cele cu urmează.

Reputatul tehnician, care are în palmares 16 titluri de campion în calitate de antrenor principal, a vorbit despre modul în care a pregătit noul sezon şi lotul pe care se va baza, precum şi despre aşteptările pe care le are de la viitoarea ediţie de campionat şi debutul în Liga Campionilor.

Lotul echipei Volei Alba Blaj a fost remaniat puternic în vară. Ce ne puteţi spune despre echipa cu care veţi aborda sezonul care începe sâmbătă?
Darko Zakoc: Anii de dinaintea Jocurilor Olimpice sunt foarte grei pentru echipele de genul nostru, care au internaţionale în lot. Din păcate, am fost nevoiţi să facem o pregătire improvizată, am început cu cinci fete, apoi pe parcurs am ajuns la opt, odată cu venirea Leticiei Boscacci, iar în ultimele zile, după Campionatul European, am ajuns în formulă completă; săptămâna trecută au revenit jucătoarele de la naţionala României (n.r. Salaoru, Nemţanu şi Berdilă) şi de luni au început pregătirile cu echipa Ana Grbac, ridicătorul Croaţiei, şi Chausheva, falsul din Bulgaria. Ce pot să zic, perioada aceasta nu a fost de partea noastră şi nici nu va fi, pentru că avem timp puţin la dispoziţie să omogenizăm echipa. Trebuie să muncim mult în perioada următoare, să avem răbdare, astfel încât echipa noastră să joace cum ne dorim în momentele cele mai importante ale sezonului. La început vom avea trei meciuri în campionatul intern, iar apoi ne vom deplasa, la sfârşitul lunii octombrie, la Le Cannet, pentru debutul în Liga Campionilor, un meci al cărui rezultat poate să fie important pentru traseul nostru european.

Despre lot: la poziţia ridicător o avem pe titulara naţionalei Croaţiei, Ana Grbac, şi pe Denisa Viloiu; pe poziţia de fals se află Leticia Boscacci, din Argentina, şi Silvana Chausheva, din Bulgaria; secunzi vor fi Adina Salaoru, care rămâne căpitanul echipei, Ioana Nemţanu, Jovana Vesovic, din Serbia, şi Ana Maria Berdilă; pe poziţia centru concurenţa o să fie între Ivana Plchotova, din Cehia, Dubravka Duric, din Serbia, Adriana Bobi, tot pe poziţia asta o avem pe Carmen Mateaş şi din luna decembrie vom conta şi pe Valentina Rusu. Iar liberoul îl cunoaşteţi deja, Marina Vujovic. Când am creat acest lot nu am ţinut cont doar de valoarea jucătoarelor, ci şi de caracterul lor ca persoane, asta a fost ideea mea, îmbrăţişată de managementul nostru. Împreună cu domnul primar Rotar şi cu preşedintele nostru, Sergiu Ştefănescu, am făcut acest lot şi pot să îi asigur pe suporteri că am creat un lot valoros, cel mai bun pe care ni l-am permis din bugetul pe care l-am avut la dispoziţie, competitiv şi respectabil şi pentru Europa.

Dincolo de faptul că nu aţi avut la dispoziţie tot lotul la pregătiri, ar putea reprezenta o problemă metodele diferite de pregătire de care au avut parte jucătoarele aflate la echipele naţionale?
Sigur că da, în plus există şi probleme de omogenitate, unele voleibaliste au jucat titulare, altele au stat pe bancă, ştiţi foarte bine că, atunci când sunt competiţii, dacă nu joci, poţi să consideri zilele respective drept zile pierdute, faci doar antrenamente pentru menţinerea tonusului fizic, dar asta este, timpul nu este de partea noastră şi acum facem tot ceea ce este posibil ca într-o perioadă scurtă să pregătim echipa la cel mai bun nivel.

În această toamnă vor fi abordări diferite în privinţa campionatului şi a Ligii Campionilor?
Da, se poate spune asta. Şi din cauza noii reguli din România (n.r. cel mult şase jucătoare străine pe foaia de joc), o să fie două loturi, unul pentru Liga Campionilor şi unul pentru jocurile din România. Avem şapte jucătoare străine, doar şase pot fi pe foaie şi va exista o rotaţie, în funcţie de echipele pe care le vom întâlni, vom schimba componenţa lotului cu care vom aborda meciurile interne.

Ce ne aşteaptă în Liga Campionilor?
Liga Campionilor este cea mai tare competiţie, jucăm cu două echipe care au fost campioane în ţări cu volei foarte puternic, mă refer la Dinamo Moscova şi la Piacenza. Noi ne jucăm şansa noastră cu echipa din Franţa, Rocheville Le Cannet, care este debutantă ca şi noi, dar am văzut că această echipă a făcut transferuri bune în această vară şi vedem ce o să fie. Cum am zis, primul meci la Le Cannet ne va da un răspuns în ceea ce priveşte aşteptările pe care putem să le avem de la participarea în Liga Campionilor. Sigur că nu vrem să ne mulţumim doar cu participarea, să facem un simplu act de prezenţă, noi vrem să reprezentăm voleiul românesc, oraşul nostru, în cel mai bun mod cu putinţă.

Cum va arăta lupta la titlu în acest an? Ce echipe, în opinia dumneavoastră, se vor bate cu Volei Alba Blaj la campionat?
E dificil de spus, nu îmi place prea mult să comentez acest aspect înainte de începerea campionatului, dar cred că o să fie o luptă între mai multe echipe. CSM Târgovişte am văzut că are o echipă bună, CSM Bucureşti este acolo, Ştiinţa Bacău, chiar dacă mulţi zic că nu va face treabă numai cu jucătoare românce, eu cred că va fi o adversară de temut mai ales la ea acasă, nu putem să spunem că Dinamo nu va mai fi sus, chiar şi Medicina şi-a făcut o echipă bună. Cred că trebuie să rămânem concentraţi întreg sezonul, astfel încât să obţinem înainte de play-off cea mai bună poziţie şi să abordăm finalul de campionat în cea mai bună formă. Acesta este obiectivul meu pentru sezonul regulat.

Până atunci, însă, ne pregătim de primul meci, cel de sâmbătă, de la Dinamo. La ce să ne aşteptăm?
Nu ne aşteaptă un meci uşor, însă avem la dispoziţie întreaga săptămână să pregătim jocul şi sper ca valoarea individuală a jucătoarelor noastre să facă diferenţa în acest prim meci, pentru că nu putem vorbi de omogenitate, atâta timp cât am făcut foarte puţine antrenamente în formulă completă.

Nicu Goga, Blaj


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

LPS Sebeș U17, eliminare din Cupa României în urma unei înfrângeri la limită

Dan HENEGAR

Publicat

în

Eliminare din Cupa României în urma unei înfrângeri la limită pentru LPS Sebeș U17 LPS „Florin Fleșeriu” Sebeș U17, echipă pregătită de Doru Oancea, a părăsit cu capul sus Cupa României la fotbal.  În meciul eliminatoriu din sferturile de finală ale competiției, găzduit de Baza Sportivă „Pielarul”, LPS Sebeș U17 a fost învinsă la limită […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea