Curier Județean

VINERI: „Părinți hiperprotectori: efecte asupra copiilor”, tema atelierului de parenting al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Târgul Grădinarului

„Părinți hiperprotectori: efecte asupra copiilor” este tema de vineri a atelierului de parenting al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.

Vineri, 29 septembrie 2023, vă dăm din nou întâlnire la BebeBiblioteca, atelierul de parenting organizat de Consiliul Județean Alba și de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, coordonat de psihoterapeutul Adina Drimbe, care va avea loc la sediul instituției, de la ora 17.00.

Atelierul se adresează părinților, cadrelor didactice și specialiștilor care lucrează alături de copii, iar tematica abordată va cuprinde informații despre efectele nocive ale comportamentului hiperprotector.

„Fiecare părinte dorește să își păstreze copilul sănătos, fericit, ferit de orice pericole și să-i ofere cea mai bună educație. Dificultatea apare în a păstra echilibrul. Linia dintre grija firească și exagerare este una fină, mulți dintre părinți ajungând hiperprotectori și chiar anxioși. Cum să recunoașteți comportamentul hiperprotectiv, efectele lui și, mai ales, cum să-l evitați, pentru a dezvolta o relație echilibrată cu cel mic, aflați participând la atelierul de vineri, 29 septembrie”, transmit organizatorii.

Atelierul de parenting face parte din programul 3 ANIMAȚIE CULTURALĂ/3.1 BebeBiblioteca și se desfășoară lunar, în organizarea Consiliului Județean Alba și a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

A fost semnat contractul de finanțare prin Programul Sănătate pentru continuarea lucrărilor la noul corp al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

A fost semnat contractul de finanțare prin Programul Sănătate pentru continuarea lucrărilor la noul corp al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia Contractul pentru continuarea lucrărilor la noul corp de spital, cu finanțare prin Programul Sănătate 2021–2027 și cofinanțare de la Consiliul Județean Alba, a fost semnat vineri, 27 martie 2026, de reprezentanții Ministerului Investițiilor […]

Citește mai mult

Curier Județean

Peste 350 de elevi din întreaga țară vin la Alba Iulia la etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2026 pentru ciclul liceal

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 350 de elevi din întreaga țară vin la Alba Iulia la etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2026 pentru ciclul liceal Olimpiada națională de matematică, ediţia LXXVI, clasele IX-XII, se va desfășura la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, în perioada 30 martie-3 aprilie 2026. 357 de elevi de liceu din […]

Citește mai mult

Curier Județean

DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 06.04.2026-12.04.2026 și suplimentar pentru intervalul intervalul 30.03.2026-05.04.2026

Ioana Oprean

Publicat

în

DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 06.04.2026-12.04.2026 și suplimentar pentru intervalul intervalul 30.03.2026-05.04.2026 Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Alba anunță întreruperea în alimentarea cu energie electrică. Întreruperile programate pentru intervalul 06.04.2026-12.04.2026 Nr.crt. ADRESA INTERVAL 1. ALBA IULIA – Strada GEMINA PARTIAL, Strada ALEEA SFANTUL CAPISTRANO PARTIAL 06/04/2026 09:00 […]

Citește mai mult