Vineri, în etapa a 12-a a eșalonului terț, Unirea Dej – Unirea Alba Iulia | “Alb-negrii”, examen greu în fieful liderului
După sincopa din startul sezonului, egal la Zlatna cu “virușii verzi”, Unirea Alba Iulia (locul 6, 13 puncte) intră în zodia… Unirii, respectiv două dueluri externe la rând contra echipelor cu același nume din Seria a
9-a, la Dej și Ungheni, primul dintre acestea vineri, la ora 15.00, cu formația ex-uniriștilor Dragoș Militaru (antrenor) și Ionuț Frăsineanu.
Liderul s-a distanțat în ierarhie la 5 puncte, profitând de pasul greșit făcut de contracandidata de sub Drăgana și, cu siguranța vrea revanșa după ce, în toamnă, în 14 octombrie, pe “Cetate” a suferit singurul eșec stagional (1-3), de atunci dejenii având 5 victorii și o remiză. D. Lupșan este suspendat, dar vor reveni Bucurică și Scrob în primul unsprezece al albaiulienilor ce au ajuns la 4 luni de salarii neachitate și așteaptă limpezirea situației în ceea ce privește susținerea financiară dinspre Consiliul local al municipiului reședință de județ.
“Suntem în fața a două jocuri foarte dificile, împotriva liderului și a unei pretendente la promovare. În primul rând ne propunem să nu pierdem și să scoatem cât mai mult din aceste dispute în care orice punct cucerit înseamnă un plus de încredere în forțele proprii. Unirea Dej a dovedit și la Galtiu că merită prima poziție, este aceeași echipă ca în tur, tânără, preocupată, ce vrea să etaleze un fotbal ofensiv și plăcut”, a punctat antrenorul Adrian Bicheși, în dreptul acestuia stând două egaluri în ultimele trei întâlniri (la Hunedoara, în tur, și cu Sănătatea Cluj, în debutul sezonului, între acestea intercalându-se eșecul de la Cugir).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia atacă derby-ul cu Poli Timișoara cu Golda și Blănaru, vârfurile din Banat!
CSM Unirea Alba Iulia atacă derby-ul cu Poli Timișoara cu Golda și Blănaru, vârfurile din Banat, ambii fotbaliști având trecut în „alb-violet” Liderul CSM Unirea Alba Iulia are parte de un derby extern, cu Poli Timișoara, sâmbătă, 21 martie, pe „Electrica”, în penultima etapă a sezonului regular. La marele meci al primăverii pentru cele două […]
FOTO: LPS Sebeș și CSM Unirea Alba Iulia, start lansat în primăvară în Campionatele Under 19 și Under 17
Conjudețenele LPS Sebeș și CSM Unirea Alba Iulia, start lansat în primăvară în Campionatele Under 19 și Under 17 LPS Sebeș și CSM Unirea Alba Iulia au înregistrat rezultate pozitive în primele partide din acest an din cadrul Campionatelor Naționale Under 19 și Under 17 organizate de Federația Română de Fotbal. Citește și: LPS Sebeș, eliminare […]
Total Sport Alba Iulia și Volei Alba Blaj, calificare la turneul semifinal II al Campionatului Under 13
Total Sport Alba Iulia și Volei Alba Blaj, calificare la turneul semifinal II al Campionatului Under 13, minivolei feminin Total Sport Alba Iulia și Volei Alba Blaj, reprezentantele Albei, s-au calificat în turneul semifinal II al campionatului Under 13, minivolei feminin, ajungând între primele 16 echipe din țară la cea mai mic nivel competițional. Citește […]