VIDEO | Povestea ultimului cojocar din județul Alba: Liviu Similie, din Șugag, duce mai departe o meserie pe cale de dispariție: „Cojocul este casa ciobanului”

Povestea ultimului cojocar din județul Alba: Liviu Similie, din Șugag, duce mai departe o meserie pe cale de dispariție: „Cojocul este casa ciobanului”

Liviu Similie, din Șugag, este ultimul cojocar din județul Alba care încă produce cojoace ciobănești de miel și de oaie pentru ciobanii din țară și din străinătate.

Bărbatul a învățat meseria de la un membru al familiei sale de când avea încă o vârstă destul de fragedă, mai exact, în timp ce se afla pe clasa a 9-a, în anul 1987, a început să prindă îndeletnicirile unchiului său. Cu toate că pe vremuri în zonă erau mai mulți oameni care practicau meseria de cojocar, în prezent, Liviu Similie a rămas singurul care încă face cojoace. 

Ziarul Unirea a discutat cu ultimul cojocar din Alba despre munca din spatele cojoacelor ciobănești, de miel și de oaie, care sunt indispensabile pentru ciobanii din toată țara, dar și despre cum acestea se confecționează, durabilitatea, calitatea și în ce constă meseria de cojocar în sine. 

,,Cojocul este casa ciobanilor” 

Cojoacele sunt un aspect crucial pentru ciobani, deoarece, pe oriunde ar merge, ei au alături această haină în care dorm, și care le ține de căldură și îi apără de frig în orice anotimp din an: ,,Cojocul este casa ciobanilor. Ei stau vara în cojoc, iarna în cojoc, dorm în cojoc. Le ține tot timpul de cald. Există mai multe tipuri, unele sunt de iarnă, altele e vară”, a povestit Liviu Similie.

Ultimul cojocar din Alba își amintește că atunci când era copil, în Șugag, erau foarte mulți ciobani, însă numărul lor a scăzut considerabil. Însă, un lucru nu s-a schimbat, nevoia ciobanilor pentru un cojoc de calitate: ,,Au purtat dintotdeauna deoarece ciobanul nu are altă variantă, el e în câmp. Indiferent de câte grade sunt afară, cojocul e rezistent, iar ploaia nu il deranjează, dacă cojocul este de calitate”, a mai spus bărbatul. 

Cum se produce un cojoc ciobănesc

Primul pas este sacrificarea animalului care este și cea mai importantă etapă. După, pielea se pune în sare, preț de câteva săptămâni, pentru a se menține și întreține: ,,După se poate prelucra. Se tapițează, se argăsește, cromează. Apoi se croiește și rezultă cojocul. Din vorbă, este o procedură scurtă, dar în realitate se face pe o perioadă îndelungată”. Astfel, de la început până la produsul final, când cojocul este pregătit pentru a putea fi purtat, durează puțin peste o lună. În anumite cazuri, chiar și două luni, în funcție de cojocul dorit.

Un aspect important pentru un cojoc de calitate este lâna, care trebuie să fie aspră, deoarece, în cazul în care este moale și creață, apa trece prin piele iar ciobanul se udă. În cazul ultimului cojocar din Alba, lâna aspră nu reprezintă o problemă, deoarece Băla de Șugag sau Loman, tipul de oaie din zonă, are această caracteristică.

Cojoace cu blană de miel și blană de oaie 

Cojoacele ciobănești sunt specifice zonei Sibiului, dar și pe Valea Sebeșului, precum Șugag. Cojocul cu lâna întoarsă este purtat, în special, la sărbători, iar cojocul cu lână exterioară, cojocul ciobănesc, atunci când ciobanii merg la muncă cu oile: ,,Cel cu lâna întoarsă, cu lâna în interior, se purta mai mult duminica. Nu se purta la oi pentru că se murdărea, trecea apa, nu era prelucrat pentru așa ceva. Și nici nu ținea așa de cald”, a mai spus ultimul cioban din județul Alba. 

Cel de miel, cu lâna în exterior, în schimb, este făcut mai mult pentru treburile ciobanilor, în special atunci când au de umblat, deoarece sunt mai ușoare decât cele de oaie, dar nu sunt la fel de rezistente la frig: ,,Cele de oaie sunt de dormit. De miel sunt mai ușoare să umble ciobanii cu ele când pleacă în porneală. Să aibă ceva în spate dacă se pune jos să doarmă. Cel de miel nu ține de frig, e mai slăbuț în piele. Acum cum s-au mai schimbat timpurile, nici iarna nu mai este atât de grea, merg și astea”, a explicat Liviu Similie.

Cât costă un cojoc ciobănesc

În funcție de specificațiile dorite, prețul unui cojoc variază între 500 și 900 de lei, în funcție de mai multe criterii, precum câtă piele se folosește sau cât este de mare. Totuși, anumiți ciobani aduc propriile ,,materiale”, iar valoarea pe care o plătește la final pentru cojoc, este mai mică.

Similie Liviu face cojoace pentru toți ciobanii din țară, dar și în străinătate 

Ultimul cioban din Alba are comenzi pentru cojoace ciobănești din aproape toate zonele țării, mai ales din Moldova sau zona Mureș. Mai mult decât atât, Franța, Ungaria, America sau Polonia, sunt câteva dintre țările unde au fost trimise cojoace de către Similie Liviu: ,,Recent am trimis un cojoc în Ungaria pentru un teatru. Am făcut unul și pentru un șofer de tir, îl folosește pentru a dormi în el”, a explicat bărbatul.

Copil de medici, posibil viitor cojocar: ,,Îi place meseria” 

Cu toate că meseria de cojocar este pe care de dispariție în zonă, Liviu Similie se gândește la viitor. Spre norocul său, un tânăr din Șugag, care locuiește cu familia sa în Cluj, poate deveni următorul cojocar: ,,Este la liceu, în clasa a 11-a, iar în vacanțe vine mereu. Văd pe el că o să fie un cojocar de excepție deoarece îi place ce face”. Totuși, bărbatul din Șugag consideră că, pentru majoritatea oamenilor, această meserie nu este deloc atrăgătoare, în special din cauza mirosului sau a murdăriei. 

Soția Maria Similie despre cum se coase un cojoc ciobănesc

Similie Liviu este sprijinit constant de soția sa, care se ocupă în special de cusutul cojoacelor ciobănești. A învățat această îndeletnicire chiar de la el, iar deși la început nu și-ar fi imaginat că va ajunge să o practice, în timp a devenit tot mai pricepută și stăpânește acum foarte bine această artă.

,,Pentru oamenii normali, câteva zile sau o zi. Eu fac și două pe zi. Cos de dimineața de când mă scol, până seara la ora 22:00, după mă opresc, deoarece mi-au mai trecut și mie anii.”

Femeia recunoaște că realizarea unui cojoc este o muncă dificilă, însă se bucură că nu are dureri de mâini sau de spate. Totuși, în perioada în care lucra cojoace pentru tradiții și sărbători, cele din miel, care necesitau o cusătură foarte fină, îi provocau adesea probleme la mâini. Cu toate acestea, Maria Similie spune că, dacă ar putea alege din nou, tot această meserie ar practica-o: „Este o meserie frumoasă și am aici toate condițiile necesare.”

Soții Similie au trei fete, de care sunt foarte mânrii, iar una dintre ele, atunci când timpul îi permite, se alături la activitatea practicată de mama sa.

Astfel, ultimul cojocar din județul Alba, Liviu Similie, alături de soția sa, Maria, continuă să ducă mai departe o meserie pe care o aleg din ce în ce mai puțini oameni. Fiind pasionați și muncind constant, familia Similie asigură cojoace de calitate pentru o mulțime de ciobani, atât din România, cât și din străinătate.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI