VIDEO: Liderul TNL Alba sesizează poluarea Râului Sebeș și face apel către autorități să intervină
Cristian Radu, președintele Tineretului Liberal Alba și consilier local al municipiului Sebeș, a sesizat public astăzi în cadrul unei conferințe de presă, faptul că Râul Sebeș avea ieri culoarea albă, suspectând o poluare accidentală sau intenționată.
Consilierul local a subliniat că este pentru a treia oară în decursul acestui an când acest râu a fost poluat. Culoarea sa a fost de fiecare dată roșie sau albă.
În urmă cu două luni, Radu l-a sesizat în legătură cu această situație pe primarul din Sebeș, Alexandru Dăncilă și reprezentanții Poliției Locale, care ar fi început o supraveghere a râului pentru a identifica potențialii poluatori. Pentru că poluarea s-a repetat ieri, iar autoritățile locale din Sebeș nu au găsit încă nici un vinovat or explicație pentru acest lucru, liberalul a decis să facă un apel prin intermediul presei la toate autoritățile competente de la nivelul județului (Garda de Mediu, Autoritatea pentru Protecția Mediului, Prefectură, etc) pentru investigarea cauzelor care au condus la această otrăvire epetată a Râului Sebeș și luarea măsurilor legale care se impun.
“Știm că investitorii sunt foarte importanți pentru orașul nostru și bugetul local, însă trebuie să fim atenți și să protejăm mediul. Dacă vreun agent economic a deversat substanțe toxice în râu, accidental sau intenționat, atunci trebuie să suporte rigorile legii (…)
Este pentru a treia oară în acest an când râul Sebeș este poluat și nimeni nu face absolut nimic. În acest an apele râului au avut culori din cele mai ciudate: roșii, iar acum albe. Acum două luni am semnalat atât Primăriei Sebeș, cât și Poliției Locale Sebeș faptul că apele râului sunt poluate și au o culoare alburie. Evident că nu s-a luat nicio măsură. De aceea am decis să trimit această scrisoare deschisă. Poate că cineva, Garda de Mediu, Agenția de Protecția Mediului, Inspectoratul de Poliție al Județului Alba, Prefectura, va citi această scrisoare și va lua măsurile care se impun.
Ieri Râul Sebeș a fost poluat cu reziduuri și a devenit… alb. Stau dovadă fotografiile și filmarea pe care le-am făcut. Nu este pentru prima dată când se întâmplă așa. Dar, ca de fiecare dată, nu se face nimic. Nu este normal ca apele să fie poluate, iar instituțiile statului, care sunt plătite să controleze astfel de situații, să stea cu mâinile încrucișate și să nu facă nimic. Cine a poluat să plătească. Activitatea economică din Sebeș, vitală pentru bugetul local și dezvoltarea comunității, nu trebuie să se desfășoare oricum. Există legi pentru toată lumea, inclusiv pentru cei care deversează ape uzate cum îi taie capul.
Sper ca autoritățile statului să se trezească din amorțeală și să ia măsurile care se impun. Ca să nu trăim noi cetățenii cu impresia că își bat joc de noi și închid ochii la neregulile flagrante pe care le semnalăm”, a declarat consilierul local.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Elevii din Alba, protest în Piața Cetății din Alba Iulia, față de tăierea burselor școlare: ”Vocea elevilor trebuie și ascultată, nu doar auzită”
Elevii din Alba, protest în Piața Cetății din Alba Iulia, față de tăierea burselor școlare: ”Vocea elevilor trebuie și ascultată, nu doar auzită” Aproximativ 20 de tineri din Alba s-au strâns joi după-masa, în 3 iulie 2025, în Piața Cetății din Alba Iulia, pentru a protesta pașnic față de decizia de tăiere a burselor școlare. […]
Bărbatul din Cugir, judecat pentru 11 infracțiuni de viol și agresiune sexuală, condamnat la aproape 30 de ani de închisoare. Victimele, șase fete minore, printre care și fiica sa
Bărbatul din Cugir, judecat pentru 11 infracțiuni de viol și agresiune sexuală, condamnat la aproape 30 de ani de închisoare. Victimele, șase fete minore, printre care și fiica sa Bărbatul din Cugir, judecat pentru 11 infracțiuni de viol și agresiune sexuală, a fost condamnat la 29 de ani și 4 luni de închisoare. Victimele sale […]
FOTO | În timp ce la Sibiu se construiește pe fonduri „Gusterland”,o zonă de agrement pe 33 de hectare de pârloagă, la Alba Iulia nu există nici măcar un ștrand. Va avea instalație de sanie și bob, tiroliană, turn de aventură, pârtie de schi și tubing
În timp ce la Sibiu se construiește pe fonduri „Gusterland”,o zonă de agrement pe 33 de hectare de pârloagă, la Alba Iulia nu există nici măcar un ștrand. Va avea instalație de sanie și bob, tiroliană, turn de aventură, pârtie de schi și tubing La Sibiu va fi construit până în anul 2028 o zonă […]