VIDEO | Cântarul pentru aur, obiect nelipsit din casele locuitorilor din Roșia Montană, la loc de cinste în colecția unui localnic. Robust, dar foarte sensibil și cu o precizie mare, cântărea la miligrame metalul prețios

Cântarul pentru aur, obiect nelipsit din casele locuitorilor din Roșia Montană, la loc de cinste în colecția unui localnic. Robust, dar foarte sensibil și cu o precizie mare, cântărea la miligrame metalul prețios

În Roșia Montana, cel mai vechi oraș minier din România, unde odinioară străzile forfoteau de mulțimea de oameni, iar vatra așezării istorice din Apuseni, cu clădiri emblematice din secolul al XIX-lea, aminteau de bogăția de altădată, încă mai trăiesc localnici care poartă în ei povești nespuse și amintiri ale unei vieți demult apuse.

Acasă la Liviu Mic, om al locului, mai multe obiecte stau mărturie a traiului în Roșia Montană la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, când orășelul din inima Apusenilor era cochet, cu un centru cu străzi pietruite şi iluminate, cazino, cinematograf, teatru şi sală de bal cu oglinzi veneţiene şi grădină de vară în care cânta fanfara.

În acele vremurile, aproape întreaga populaţie era implicată în activităţile miniere, chiar şi femeile şi copiii mai mari. Familiile vechi de mineri, care deţineau averi moştenite de-a lungul generaţiilor, reprezentau elitele localităţii, ei locuind în centru, în case mari, cel mai adesea cu două niveluri, inspirate de cele ale sașilor din Transilvania.

Dar, indiferent de statutul social, un obiect era nelipsit din casele locuitorilor din Roșia Montană: cântarul pentru cântărit aurul. Printre obiectele de suflet pe care Liviu Mic le păstrează se află și cântarul bunicilor: ,,Este un cântar foarte precis, cu care cântăreau bunicii mei aurul până la naționalizare, în 1948, când li s-au luat minele”, a povestit localnicul pentru ziarul ,,Unirea”.

Pe lângă cântar, Liviu Mic mai păstrează și o miniatură – o lampă de miner – tot de la bunicii săi, care au lucrat în subteran. La Roșia se scotea aurul din galerii, oamenii săpau, căutau cârnic. Erau sute de instalații de măcinare, de șteampuri. Din gura Roșiei până sus, în piață, erau instalații de zdrobire cu șteampuri, iar cântarul era nelipsit din familie: ,,Se lucra în subteran. La Roșia se scotea aurul din galerii. Aur aluvionar scoteau ceilalți, care erau pe cursurile râurilor – pe Foișor, cum îi spune la râul ăsta în jos, pe Abrudel, pe Arieș. Până la Lupșa, până la Mușca, pe Arieș în jos, erau oameni care adunau aur aluvionar”, își amintește Liviu Mic.

Tot de la acesta am aflat că seara sau la sfârșit de săptămână, oamenii vedeau cât au scos. Își cântăreau aurul acasă și mergeau la târg să-și cumpere bucate. Cumpărau grâu, cumpărau porumb pentru animale și știau: „Am două grame de aur, mă duc și îmi iau atâta grâu, atâta porumb. Mergeau cu aurul cântărit pe acest cântar, cu scafele astea, care par rudimentare, dar aveau precizie și oamenii aveau încredere în ce măsurau”, explică bărbatul.

Cântarul, deși pare robust, este foarte sensibil și are o precizie mare, iar localnicii cântăreau la miligrame cu el: ,,Cântăreau aurul și îl duceau la bancă sau la schimb. Știau exact, poate era o diferență de două-trei miligrame, dar era un cântar cu precizie. Majoritatea locuitorilor din Roșia Montană aveau un astfel de cântar, pentru că aveau părți de mină și lucrau la mine”, mai spune Liviu Mic.

Bărbatul a și testat precizia obiectului, cu ocazia achiziționării unui cadou pentru cineva drag: Am rămas surprins când cumpărasem pentru nevastă-mea o pereche de cercei de pe piața din Cluj-Napoca. Acolo mi-au spus că are 10-12 grame, iar când am venit acasă, maică-mea i-a cântărit cu cântarul ăsta și mi-a spus că e mai puțin cu un gram. Și nu-mi venea să cred, când l-am văzut așa, parcă ruginit și legat cu sforile astea…”, își amintește localnicul.

De pe etajera unde sunt așezate, cele două obiecte păzesc parcă ceva din trecutul frumos și mirajul de altădată al localității Roșia Montană.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI