Politică Administrație

Vicepreşedintele CJ, Florin Roman, greu de… schimbat

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Oricât de mult își dorește PP-DD să ”facă legea” în județul Alba, în urma obținerii unui scor surprinzător de bun la alegerile locale, se pare că planurile îi sunt zădărnicite tocmai de… lege.

Petrecerea Divorțaților

După protocolul de colaborare încheiat cu PDL, care a generat schimbarea viceprimarului liberal, Simone Albani, cu președintele PP-DD Alba Iulia, Dorin Șerdean, au apărut informaţii care dădeau ca sigură și revocarea din funcţie a vicepreşedintelui CJ Florin Roman (PNL), postul fiindu-i promis lui Ion Marincaș.

Se pare, însă, că în acest caz revocarea nu poate avea loc, pentru că nu există niciun temei legal. Legea prevede doar patru situaţii clare în care un vicepreşedinte de Consiliu Judeţean poate fi eliberat din funcţie: incompatibilitatea cu funcţia de vicepreşedinte CJ; demisia; săvârşirea unor abateri grave în îndeplinirea sarcinilor de serviciu sau abateri de ordin penal; decesul sau stare de sănătate care nu îi permite îndeplinirea funcţiei.

“Dacă totuşi voi ajunge în situaţia de a fi demis prin votul abuziv al vreunei efemere majorităţi în Consiliul Judeţean Alba, atunci voi acţiona hotărârea în instanţa de contencios administrativ şi voi mă voi îndrepta către membrii din comisiile judeţene care vor fi aprobat această hotărâre, penal şi financiar, în sensul în care mă vor fi prejudiciat prin încetarea în mod ilegal a contractului de muncă”, a avertizat Florin Roman.

De altfel și președintele CJ Ion Dumitrel dădea ca imposibilă schimbarea vicepreședintelui, în urmă cu puțin timp, când se zvonea că postul lui Alin Cucui este ”vânat” de PSD în colaborare cu PNL.

”Un vicepreședinte de Consiliu Județean nu poate fi schimbat decât prin eliberare din funcție care se face pentru abateri grave și repetate săvârșite în exercitarea mandatului. Ce a făcut vicepreședintele Alin Cucui în aceste 10 zile pentru a fi sancționat cu schimbarea din funcție? Ce a încălcat?”, spunea Ion Dumitrel într-o conferință de presă.

O altă declarație surprinzătoare pentru unii a fost făcută chiar astăzi de președintele CJ Alba care se pare că nu doreşte schimbarea din funcţie a vicepreşedintelui CJ, Florin Roman. El a spus că o asemenea schimbare nu ar fi nici legală şi nici dorită.

„Există legi în România pe care Consiliul Judeţean Alba nu le-a încălcat niciodată. Nici în situaţia asta nu le vom încălca. Eu am un obicei, când am plecat la drum într-o echipă mă duc până la capăt în orice situaţie. Atâta timp cât respectăm legile categoric trebuie să mergem în formula asta. (…) Nu suntem o instituţie în care partidele politice vin să îşi scoată ochii”, a declarat Ion Dumitrel.

Putem concluziona astfel că pe plan local vom avea o vară politică ”fierbinte”. Negocierile nu s-au încheiat și vom asista în continuare la ”mutări„-surpriză pentru a compensa pierderea unui post cheie la conducerea administrativă a județului, suferită de PP-DD.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”!

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete

Ioana Oprean

Publicat

în

La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]

Citește mai mult