Rămâi conectat

Politică Administrație

Veniţi să sărbătorim împreună naşterea lui Avram Iancu şi Târgul de Fete de pe Muntele Găina!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Zilele de 16 – 17 iulie 2016 au o semnificaţie deosebită pentru locuitorii din Ţara Moţilor, pentru toţi românii. În aceste zile călduroase de vară vom sărbători împlinirea a 192 de ani de la naşterea EROULUI şi MARTIRULUI naţional Avram Iancu şi tradiţionala sărbătoare Târgul de Fete de pe Muntele Găina
gainaCe poate fi mai important pentru un primar şi colaboratorii săi decât să pună în valoare locurile, monumentele şi aşezămintele care au devenit simbol al neamului românesc? Un astfel de loc îl constituie Complexul muzeal „Avram Iancu” din localitatea noastră. În acest spaţiu care cuprinde Casa memorială a eroului, muzeul, biserica şi biblioteca documentară realizată şi inaugurată în anul 2015, dorim să dovedim că noi, cei de azi, avem grijă de cel care a fost conducătorul Revoluţiei de la 1848 din Transilvania, cel care s-a jertfit pentru moţi, pentru idealurile lor de dreptate, egalitate şi unitate naţională. Prin această chemare doresc să-i invit pe toţi cei care iubesc istoria, localitatea Avram Iancu şi Ţara Moţilor să participe în data de 16 iulie 2016, începând cu ora 11.00, la momentul solemn de aducere şi amplasare a testamentului original lângă bustul eroului din cadrul complexului muzeal. Acesta va fi un moment înălţător cu adevărat istoric pentru noi, pentru moţi, pentru români. Aşa trebuie să ne cinstim înaintaşii, aşa trebuie să-i iubim şi să-i preţuim.
Tot în această zi, în centrul comunei Avram Iancu va avea loc faza finală a Festivalului „Cultură pentru cultură” – festival organizat de Consiliul Judeţean Alba, care are drept scop valorificarea tradiţiilor, obiceiurilor şi datinilor, a celor culturale şi gastronomice de pe cuprinsul judeţului, urmat de un spectacol folcloric. Aici vor fi prezente localităţile care la faza zonală au obţinut locul I.

În ziua de 17 iulie 2016, pe Muntele Găina va avea loc tradiţionala sărbătoare a „Târgului de Fete”, care va începe cu depunerea de coroane la Crucea Eroului, Te Deum pentru cinstirea martirilor neamului românesc. În continuare, pe scenă vor evolua cele mai reprezentative formaţii artistice ale judeţelor Alba, Hunedoara, Bihor și Cluj, la care se adaugă expoziţiile de artă populară, artizanat, creaţii ale meşterilor populari din judeţ şi din întreaga ţară.
Mulţumesc Consiliului Judeţean Alba, domnului preşedinte Ion Dumitrel, principalul organizator, care alături de noi, Consiliul Local, Primăria Avram Iancu şi Centrul de Cultură „Augustin Bena” reuşim să organizăm anual aceste manifestări. Mulţumesc domnului prof. univ. dr. Doru Radosav – directorul Bibliotecii Universitare „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, pentru faptul că ne-a facilitat şi a adus în casa eroului testamentul original, pe care Avram Iancu l-a redactat la data de 20 decembrie 1850, unde se află gândurile şi simţămintele sale: „Unicul dor al vieţii mele fiind ca să-mi văd Naţiunea mea fericită…” Această chemare o adresez atât locuitorilor din judeţul Alba, cât şi celor din alte părţi ale ţării şi de peste hotare, Avram Iancu fiind al tuturor românilor.
Vă aşteptăm cu drag pentru a fi prezenţi la manifestările noastre!

Sandu HELER, primarul localităţii Avram Iancu


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Primăria municipiului Aiud: Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru Planul de Mobilitate Urbană Durabilă

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria municipiului Aiud: Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Municipiul Aiud, cu sediul în Aiud, str. Cuza Vodă nr.1, județul Alba, titular al Planului de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Aiud, actualizat, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de obținere a avizului […]

Citește mai mult

Politică Administrație

15 septembrie 2025 | Intră în funcțiune sistemul de parcări publice cu plată din Blaj: Aplicația, deja disponibilă. TARIFELE

Ioana Oprean

Publicat

în

Intră în funcțiune sistemul de parcări publice cu plată din Blaj Începând de luni, 15 septembrie 2025, va intra în vigoare sistemul de parcări publice cu plată din municipiul Blaj. Vor exista două zone de tarifare, iar plata se va face prin intermediul aplicației BlajParking, prin SMS la numărul 7442 sau, în numerar, la parcometrele […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Trei blocuri de pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia au fost reabilitate energetic: A fost făcută recepția lucrărilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Alte trei blocuri din Alba Iulia au fost reabilitate energetic Au fost recepționat zilele acestea lucrările de renovare energetică a blocurilor 23, 24 și 25 de pe bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia, fiecare dintre acestea având câte două scări. Grație finanțării PNRR, s-au realizat lucrări de anvergură pentru creșterea eficienței energetice a acestor clădiri, urmărindu-se […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea