Rămâi conectat

Sănătatea și natură

Varza murată – sursă de probiotice şi singurul aliment vegetal care conţine vitamina B12

Publicat

în

Varza este regina incontestabilă printre legumele cu proprietăţi benefice organismului. A fost şi încă este folosită ca remediu universal, datorită calităţilor terapeutice antitumorale, antioxidante şi antiinflamatoare. Este un bun remineralizant şi tonifiant.

Orice legumă este de preferat a se consuma în stare crudă, însă varza este la fel de bună şi după conservare.  Istoric Construirea Marelui Zid Chinezesc (un “şarpe” din piatră desfăşurat pe mii de kilometri de-a curmezişul Asiei) a fost posibilă şi datorită verzei murate, un aliment de bază în hrana sclavilor. Medicii chinezi recomandau ca muncitorii să fie hrăniţi zilnic cu varză pusă la murat, împreună cu mărar, leuştean, seminţe de chimen şi fructe de ienupăr, dar şi cu puţin orez şi soia.

În urmă cu o mie de ani, din China reţeta a fost preluată de popoarele din Rusia, care aveau experienţă în domeniu, punând la murat ierburi sălbatice. Mai simandicoşi, europenii au rămas câtva timp în expectativă, jenaţi mai ales de mirosul murăturii, dar au capitulat în cele din urmă, apreciind-o la justa valoare. Un căpitan al flotei britanice, pe numele său James Cook, a introdus varza murată în meniul marinarilor de cursă lungă, salvându-i astfel de avitaminoză.

Elit - Gustul Desăvârșit

Depozit de vitamine Varza murată conţine multe vitamine, microelemente şi săruri minerale, acid ascorbic, vitamina C (prelucrarea termică moderată favorizează creşterea cantităţii de vitamina C), acid folic (e conţinut mai ales în frunzele exterioare, de culoare verde), magneziu (restabileşte vitalitatea la persoanele suprasolicitate). Specialiştii în dietologie consideră că pentru unii bolnavi, varza murată este mai folositoare decât cea proaspătă, datorită faptului că bacilii acidolactici produşi în procesul de fermentare o îmbogăţesc cu vitaminele B1, B2, B3, B6 şi B9.

Varza murată este unicul produs alimentar vegetal care conţine vitamina B12, care înlătură oboseala şi anemia, ajută în lupta cu îmbătrânirea. Carenţa de vitamină B12 se înregistrează cel mai des la vegetarienii convinşi şi la persoanele vârstnice. Ea generează palpitaţii, slăbiciuni, pierdere de memorie şi scăderea auzului. În anul 1948, în varză s-a descoperit o substanţă antiulceroasă: vitamina U, care protejează mucoasa tractului gastro-intestinal de formarea ulcerului şi contribuie la tratarea ulceraţiilor. Sunt prezente şi alte vitamine şi microelemente, săruri minerale, glucide şi substanţe organice care stimulează producerea sucului gastric şi a secreţiei biliare.

Brancardierul intestinelor Unele afecţiuni ale ficatului, rinichilor şi aparatului locomotor se agravează din cauza intoxicării organismului cu toxine, eliminate de bacteriile de putrefacţie, şi cu produse reziduale de fermentaţie intestinală. Varza murată este un remediu bun pentru dezintoxicarea lor. Bacteriile folositoare care apar în varza murată în procesul de fermentaţie restabilesc activitatea vilozităţilor intestinale, dereglată de disbacterioză, varza fiind o sursă extraordinară de probiotice.

În aproximativ 150 de grame de varză murată se găsesc peste 10 miliarde de bacterii benefice, având un rol foarte important pentru menţinerea sănătăţii intestinelor şi îndepărtarea eficientă a toxinelor din organism. Varza murată favorizează şi procesul digestiv la persoanele cu scădere a funcţiilor motrice ale intestinelor. Cercetătorii spun că varza murată nu-şi pierde calităţile în timpul preparării culinare. Mai mult decât atât, preparată prin fierbere înăbuşită, poate fi consumată pentru vindecarea membranei mucoasei intestinale, la bolnavii care nu au voie să mănânce celuloză. Varza murată îmbunătăţeşte digestia, scoate din organism reziduurile şi activează enzimele care neutralizează substanţele cancerigene.

Tratamente externe:

Răni, arsuri, lovituri şi inflamaţii. Locurile afectate se pansează cu terci din varză murată (obţinut prin zdrobire), pus între 2 straturi de tifon, care se schimbă de 2-3 ori pe zi. Dacă apare o senzaţie de arsură insuportabilă, varza se amestecă cu puţină apă fiartă şi răcită.

Acnee. Zilnic se aplică pe zonele afectate frunze de varză murată. Compresa se ţine 25 de minute, apoi se spală pielea cu apă rece. Cura durează 1,5-2 luni.

Dureri de cap. Pot fi diminuate cu varză murată învelită în tifon. Se aplică în zonele de după pavilionul urechilor şi pe tâmple, apoi capul se leagă cu un prosop. Dacă durerile sunt dese şi insuportabile, se beau şi câte 100 ml de moare, de trei ori pe zi.

Tratamente interne:

Astm bronşic. Se recomandă consumarea zilnică a salatelor din varză murată, ceapă şi usturoi.

Paradontoză. De 6-8 ori pe zi se mestecă bine câte 3-4 linguri de varză murată tăiată mărunt, iar între procedurile de mestecat se clăteşte gura cu moare încălzită.

Pirozis (arsuri la stomac). Înainte de fiecare masă se mănâncă câte 2-3 linguri de varză murată tăiată mărunt. MOAREA DE VARZĂ

Litiază biliară, gastrită cu aciditate scăzută, giardioză. Timp de 2-3 săptămâni se beau câte 150 ml de moare, de 3 ori pe zi, cu 30 minute înainte de masă. Apoi, dacă pietrele sunt mici (mai mici decât un grăunte de porumb), după consultarea cu medicul specialist, puteţi să folosiţi metoda bunicilor. Se amestecă un litru de moare cu 400 g de ulei nerafinat şi suc de la 4 lămâi. Cu 24 de ore înainte de procedură nu se mănâncă nimic. Începând de dimineaţă, se beau câte 100 ml de preparat, la fiecare 25 de minute. Metoda poate provoca dureri, de aceea trebuie folosită o compresă caldă în zona ficatului, pe toată durata curăţării, sau o pastilă de No-Spa. Timp de 4-5 ore, organismul răspunde cu diaree, în timpul acesta, colecistul se curăţă de pietre. După procedură, timp de 2 săptămâni, se bea ceai din muşeţel şi fenicul. Două linguri cu seminţe de fenicul râşnite se fierb 10 minute într-un litru de apă, se adaugă 2 linguri cu flori de muşeţel, se acoperă cu capac şi se trag de pe foc. După 25 de minute se strecoară, iar peste plante se mai toarnă un litru de apă şi se aduce până la punctul de fierbere. După răcire, se strecoară şi se amestecă tot lichidul obţinut. Se bea în timpul zilei în loc de apă.

Hemoroizi. Se beau câte 100 ml de moare încălzită, de 3 ori pe zi, înainte de masă. Atunci când hemoroizii se asociază cu hemoragie, se bea câte un pahar de 2-3 ori pe zi şi se mănâncă zilnic salată de varză proaspătă sau murată. lAvitaminoză şi astenie. Se amestecă câte un pahar de moare şi suc de roşii, se adaugă 150 ml de apă plată, o lingură de miere de albine şi o lingură de suc de lămâie. Se bea câte un pahar de 1-2 ori pe zi, între mese, până la îmbunătăţirea situaţiei.

Răguşeală, dureri uscate în piept. Se amestecă părţi egale de moare şi apă plată. Se bea lichidul cald, de 2-3 ori pe zi.

Diabet. De 3-4 ori pe zi, cu 30 minute înainte de masă, se bea câte 1/3 pahar de moare, diluată cu apă, în proporţie de 1:1, timp de 21 de zile. După 7 zile de pauză, cura se repetă, până la îmbunătăţirea situaţiei.

Constipaţie. 1. Se dizolvă 2 linguriţe de sare grunjoasă în 250 ml de moare şi se bea dimineaţa pe nemâncate. După necesitate, se repetă procedeul şi a doua zi, tot dimineaţa. 2. Un pahar de moare (250 ml) se amestecă cu o linguriţă de drojdie sau 4 g de cruşin şi se bea încălzit, dimineaţa, pe nemâncate.

Diaree. Se recomandă consumarea amestecului din părţi egale de suc de roşii proaspăt stors şi moare de varză.

Afecţiuni hepatice. Se bea amestecul din reţeta precedentă, câte 100 ml, de trei ori pe zi, între mese, timp de 6-8 luni.

Gastrită. Se bea zilnic moare încălzită, înainte de mesele principale. Prima dată se beau 100 ml, apoi doza creşte treptat, până la 2 pahare pe zi.

Mahmureală. Se rade pe o răzătoare cu orificii foarte mici sau se toacă cu un robot de bucătărie 3-4 cepe mari. Un pahar cu terci de ceapă se amestecă cu 3 pahare de moare, o lingură cu pastă de roşii, piper negru, sare şi zahăr după gust. Prima dată se bea jumătate de pahar, apoi în timpul zilei se bea restul. Dacă vă pare foarte concentrat, se diluează cu puţină apă. Reţete străvechi de conservare a verzei Ca să obţinem varză acră, nu doar gustoasă, dar şi cu multe efecte terapeutice, e bine să amintim câteva reguli folosite din moşi-strămoşi. Puneţi varza la murat în zile cu lună plină.

Nu vă apropiaţi de varză dacă nu sunteţi bine dispuşi sau nu vă simţiţi bine, sunteţi bolnavi.

1. De regulă, la 10 kg de varză se pun 1 kg de morcovi şi 250-350 g de sare. Morcovul îmbogăţeşte compoziţia cu vitamine şi serveşte drept izvor de glucoză suplimentară care participă la procesul de fermentare. Sarea favorizează extracţia de suc şi formarea de moare, reglează viteza de fermentaţie, este şi un conservant natural. Cantitatea prea mare de sare împiedică activitatea microorganismelor, şi varza devine prea sărată, dar insuficient murată. În nici un caz nu se folosesc vase din aluminiu sau din tablă zincată!

Materialul lor în contact cu mediul acid produce combinaţii chimice toxice.

2. Dacă varza se pune la murat întreagă sau tăiată în jumătăţi, se păstrează de 1,5-2 ori mai multe vitamine. La fiecare 10 kg de varză aveţi nevoie de 200-300 g de sare. Cu primele foi în care sunt învelite căpăţânile se acoperă fundul vasului. Se pun în straturi căpăţâni întregi sau tăiate în jumătăţi, varza tocată amestecată cu o parte de sare şi morcov ras pe răzătoarea cu orificii mari. Se adaugă după preferinţă mere, gutui, cătină, felii de sfeclă de zahăr sau sfeclă roşie, bobiţe de răchiţele, călin, scoruş, seminţe de mărar sau chimen. Sarea rămasă se dizolvă în cantitatea de apă necesară pentru umplerea vasului. Varza se acoperă cu un strat de frunze şi o bucată de ţesătură de bumbac împăturită, deasupra se aşează un platou de ceramică de mărime potrivită, cu o greutate deasupra, şi se ţine într-un loc cu temperatura de 18-22 grade. Zilnic se înlătură spuma, se introduce în câteva locuri un beţişor curat pentru eliminarea gazelor. Platoul trebuie să fie permanent acoperit cu moare. Când moarea se limpezeşte şi procesul de fermentare se termină, varza se mută la rece.

3. Moarea de varză se conservă şi pentru perioada când varza se termină. Se lasă la rece într-un borcan acoperit cu un prosopel de bumbac, timp de 3-4 ore, ca să se limpezească, apoi se strecoară prin filtrul de cafea sau prin 4 straturi de tifon. Se aduce până la 80 grade C, pe un foc mare, într-un vas emailat (nu se fierbe!), şi imediat se toarnă în sticle sau borcane sterilizate cu filet. Se păstrează în frigider.

4. În cazuri de gastrită, pancreatită, ulcer, afecţiuni renale şi hepatice se foloseşte varză murată fără sare. Într-o găleată emailată se pune un strat de varză tocată amestecată cu morcov ras, apoi un strat de ceapă şi usturoi tăiate mărunt, iar un strat de varză şi aşa până se umple vasul la 4/5. Peste varză se toarnă apă caldă şi se pune o farfurie şi o greutate pentru presare. Găleata se ţine la căldură, zilnic se introduce un beţişor până la fund, pentru eliminarea gazelor, şi se înlătură spuma. După terminarea procesului de fermentare, varza se păstrează la temperatura de 2-8 grade.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Sănătatea și natură

De ce unele sosuri nu trebuie înghețate (P)

Publicat

în

Congelatorul este unul dintre acele electrocasnice despre care putem spune că are puteri magice. Dacă ați revenit acasă după un Paște extrem de încărcat, de fapt, atât de încărcat încât nu ați scăpat fără mâncare la pachet, congelatorul este acea cutie miraculoasă în care puteți pune ce nu vă încape în frigider. Adusul aminte devine opțional, însă un congelator va funcționa așa cum vă așteptați numai dacă îi cunoașteți regulile.

Reguli de bază

Astfel, dacă vă folosiți congelatorul ca spațiu de depozitare doar pentru produsele congelate din supermarket, aflați că nu l-ați utilizat la capacitate maximă. Congelatorul este un loc excelent pentru a conserva alimentele gătite și produsele alimentare cu o durată de valabilitate limitată, cum ar fi bananele, chiflele pentru hot dog sau chiar produse congelate din start. Unul dintre cele mai bune exemple legumele congelate. Sunt ușor de păstrat și chiar mai ușor de gătit ca garnitură sau chiar ca fel principal de mâncare.

Când începeți să vă folosiți congelatorul pentru depozitarea alimentelor, trebuie să țineți cont de câteva lucruri. În primul rând, evitați să congelați orice lucru în sticlă, deoarece s-ar putea sparge. În al doilea rând, normele de siguranță alimentară spun că congelatorul dumneavoastră ar trebui să fie capabil să congeleze alimente gătite în aproximativ patru ore. În al treilea rând, nu dezghețați alimentele folosind apă fierbinte. Trecerea alimentelor congelate sub apă fierbinte le poate găti parțial, schimbând gustul și textura.

Elit - Gustul Desăvârșit

Dacă respectați aceste reguli generale, puteți îngheța în siguranță aproape orice. Cu toate acestea, există anumite alimente pe care nu ar trebui să le congelați niciodată, deoarece procesul de congelare și decongelare poate altera aroma și consistența acestora.

Cât timp poți păstra diverse alimente în congelator

Chiar dacă congelatorul vă permite păstrarea îndelungată a produselor congelate, din păcate există o dată de expirare pentru toată mâncarea pe care alegeți să o înghețați. Din fericire, unele tipuri rezistă mult mai bine decât altele.

De exemplu, produsele de panificație pot fi păstrate până la 3 luni. Dacă aveți de păstrat semi-preparate din această categorii, te poți bucura de ele chiar și după jumătate de an. Lactatele au o durată de viață în congelator variată: laptele trebuie consumat cel mult după trei luni, în timp ce untul și brânza rezistă chiar și șase luni. Dacă sunteți fan al iaurtului, trebuie să știți că acesta rezistă doar două luni.

Carnea depozitată direct în congelator are o durată de viață de cel mult 6 luni. Dacă aceasta este tocată, ar fi bine să o consumați cel mult în 4 luni. Peștele cu carne grasă are aceeași valabilitate a cărnii tocate, iar cel obișnuit poate fi păstrat chiar și 6 luni.

Și pentru că sezonul cald este aici, aflați că fructele pot fi păstrate la congelator chiar și un an. În cazul legumelor, cele crude pot fi păstrate aproximativ trei luni, iar cele prefierte pot fi consumate chiar și după un an. Cum rămâne însă cu sosurile?

Unele sosuri nu trebuie înghețate

Când apa îngheață, formează cristale de gheață, iar acestea pot avea un efect devastator asupra anumitor alimente, inclusiv asupra unor sosuri.

Dacă un sos a fost îngroșat cu un amidon precum cel din făină sau amidonul de porumb, cantitatea mare de apă absorbită de moleculele amidonului se va cristaliza. Sosul dezghețat rezultat sfârșește, de obicei, prin a fi mult mai subțire. Dacă se întâmplă asta, probabil că trebuie să renunți la el și să realizezi că acel sos perfect a dispărut.

Pe lângă sosurile cu amidon, sosurile pe bază de maioneză și alte emulsionări, precum sosul hollandaise, de asemenea, nu se descurcă bine în congelator. Congelarea poate separa grăsimile de alte ingrediente, făcând ca sosul să se rupă. Unele sosuri pe bază de brânză și smântână – cum ar fi béchamel și Alfredo – se pot rupe, de asemenea, dacă sunt congelate. Cu toate acestea, decongelarea în frigider timp de câteva ore, iar apoi bătând sosul în timp ce îl reîncălziți, poate ajuta la readucerea acestuia la consistența sa anterioară.

Aceștia sunt primii pași pentru ca produsele congelate să fie păstrate așa cum trebuie în congelatorul tău. Tot ce vă rămâne de făcut este să le faceți loc printre felurile de mâncare de la Paște.

 foto: freshful.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Sănătatea și natură

Păpădia sau “cuiul pământului” – proprietăţi curative. Tratamente naturiste bazate pe păpădie

Publicat

în

Păpădia – proprietăţi curative. Tratamente naturiste cu păpădie: Cura de tulpini de păpădie • Infuzia de păpădie • Decoct din păpădie • Extract fluid din păpădie şi hrean • Tinctură din păpădie şi hrean • Siropul de păpădie • Băi terapeutice cu păpădie

Aşa cum îi stă bine unui om gospodar, primăvara încep muncile agricole pentru cei care au o mică grădină în spatele casei. Bineînţeles, primele care apar şi unde trebuie şi unde nu trebuie, mai ales unde nu trebuie, în toate cotloanele, sunt păpădiile. În verdele crud al ierbii aceste pete de culoare galbenă sunt o încântare pentru ochi, un blestem pentru grădinari, dar un miracol pentru sănătate. Cartea de vizită Păpădia este o plantă erbacee perenă cu rădăcină pivotantă lungă, viguroasă, de 12-20 cm, datorită căreia e denumită în China “cuiul pământului”, cu frunze lungi, crestate şi cu flori galbene grupate în capitule.

Este o excelentă sursă de minerale, fier, cupru, potasiu, fosfor (0,5% – conţine mai mult fosfor decât spanacul şi varza), calciu (1,6%) şi magneziu, vitaminele A, B1, C, D, un principiu amar, taraxacina, flavonoide, fitosteroli, acizi (cafeic, silicic, palmitic, oleic) şi taninuri. Istoric De secole, preparatele pe bază de păpădie sunt indicate în caz de dischinezii biliare, dispepsii, colopatii, hepatite acute şi cronice, ciroză hepatică, litiază biliară, microlitiază renală, detoxifiere, reumatism, ulcere aftoase, gastrită.

Elit - Gustul Desăvârșit

Despre Theseu, cel mai cunoscut erou atenian din mitologia greacă, se spune că ar fi dorit, după ce a ucis Minotaurul, o salată de păpădie pentru a-şi reface forţele. Legendele mai spun că în Atlantida păpădia era folosită şi ca aliment, dar şi terapeutic, pentru proprietăţile ei tonice. Păpădia a fost una dintre plantele medicinale cele mai cunoscute şi mai utilizate de-a lungul istoriei.

Primele informaţii scrise despre păpădie le avem de la medicii arabi din secolele X şi XI, care o considerau un fel de andivă sălbatică. Era mult preţuită de indienii americani, care o foloseau ca tonic amar, cicatrizant pentru răni şi arsuri şi ca aliment. În perioada medievală era consumată în Europa sub formă de salată, dar medicii menţionau şi proprietăţile ei sedative şi diuretice, francezii chiar au numit-o ”pisse-en-lit” (pipi-n pat), iar Lyle, unul din primii herbologi americani, o descria ca fiind relaxantă, stimulentă hepatic şi având o lentă acţiune diuretică.

Citeşte şi: Muşeţelul plantă medicinală • Muşeţelul întrebuinţări şi proprietăţi • Preparate din muşeţel • Proprietăţi terapeutice

papadia

Cura de tulpini de păpădie Tulpinile de păpădie ajută la revitalizarea celor veşnic obosiţi şi bolnăvicioşi. Aceste tulpini, odată ajunse în stomac, îmbunătăţesc sucul gastric, curăţindu-l de substanţele care se depun de-a lungul timpului şi care îngreunează buna funcţionare. Tot aceste tulpini de păpădie consumate pe o perioada de 30- 40 zile, acum primăvara, când sunt fragede şi zemoase, sunt un remediu invizibil pentru cei care suferă de artrită şi reumatism.

Preparate pentru uz intern Infuzie de păpădie. Pregătită corect, infuzia reprezintă un adevărat elixir pentru ficat şi rinichi, un depurativ natural al întregului organism, contribuind eficient la eliminarea toxinelor. Se obţine amestecând 10 g (2 linguriţe) de plantă uscată (partea aeriană alcătuită din frunze) şi 250 ml apă (o cană). După ce a dat în clocot, vasul se acoperă şi preparatul se lasă la infuzat, în repaus, 10 minute.

La final, se strecoară şi poate fi băut. Important este să nu îndulcim ceaiul cu zahăr. Dacă totuşi, gustul ni se pare neplăcut, putem folosi mierea de albine sau zahărul brun. Doza recomandată este de două căni pe zi, una dimineaţa, pe stomacul gol, şi seara înainte de culcare. O cură de trei săptămâni va avea efecte benefice asupra întregului organism, acţiunea sa fiind vizibilă şi la nivelul pielii, care va deveni mai fermă şi mai fină.

Filtrele de detoxifiere ale organismului sunt numeroase: pielea (prin transpiraţie), plămânii (prin respiraţie), aparatul renal (prin urinare) şi, nu în ultimul rând, tubul digestiv (prin defecaţie), care este a patra cale de eliminare a toxinelor din organism. În afecţiunile renale de natură infecţioasă se recomandă cura cu infuzie de păpădie şi administrarea de pilule cu albastru de metilen. Pilulele cu albastru de metil au reprezentat în trecut principala terapie în afecţiunile renale de natură infecţioasă. Din păcate, această terapie a fost înlocuită, nu cu cel mai mare succes, de antibiotice.

Citeşte şi: Boli ce pot fi prevenite cu ceapă • Tratamente interne cu ceapă • Tratamente externe cu ceapă • Remedii din ceapă

Decoct din păpădie. La o cană cu apă (250 ml) se pun două linguri (30 g) de rădăcină de păpădie uscată şi mărunţită. Preparatul se fierbe la foc mic, timp de 15 minute, completându-se treptat apa care se evaporă. După ce se filtrează, poate fi păstrat la frigider cel mult două zile. Doza recomandată este de 30 ml (2 linguri), de trei ori pe zi, înainte de fiecare masă. Cura se ţine vreme de trei săptămâni şi poate fi reluată după o săptămână de pauză. Tratamentul cu decoct de rădăcină de păpădie contribuie semnificativ la normalizarea circulaţiei sângelui şi a ritmului cardiac şi este un valoros tratament adjuvant în ciroza hepatică, cistită şi dereglări ale glandei tiroide. Decoctul are ca efect şi eliminarea calculilor renali (cunoscutele pietre la rinichi), fiind un bun diuretic.

Extract fluid din păpădie şi hrean. 100 g rădăcină de păpădie uscată se fierb într-un litru de apă până când volumul acesteia scade la jumătate (500 ml), apoi se adaugă 10 g hrean ras. După răcire, se filtrează, iar poţiunea poate fi păstrată la frigider aproximativ 5 zile. Doza optimă este de 60 ml (4 linguri) de trei ori pe zi, timp de o săptămână. Concentratul este indicat mai ales celor care suferă de bronşită cronică, boli intestinale sau afecţiuni reumatice.

Tinctura de păpădie. Se obţine din 20 g de rădăcină uscată de păpădie şi 100 ml alcool alimentar de 70 de grade, folosind metoda generală de preparare a tincturilor: componentele se lasă la macerat timp de 10 zile, agitându-se de 3-4 ori pe zi. Apoi se filtrează şi se lasă la decantat încă 6 zile. Se păstrează în sticluţe cu dop picurător. Se poate păstra un an de la data preparării.

Tinctură din păpădie şi hrean. 20 g de rădăcină de păpădie uscată şi 10 g hrean ras se pun într-un borcan cu filet, iar deasupra se toarnă 100 ml alcool alimentar de 70 de grade. Borcanul se închide ermetic şi preparatul se lasă la macerat 10 zile, timp în care trebuie agitat de 3-4 ori pe zi. După această perioadă, se filtrează şi se pune la decantat, în frigider, încă 6 zile. În final, se filtrează din nou, iar tinctura rezultată se păstrează în sticluţe de culoare închisă.

Preparatul poate fi păstrat un an după obţinere. Pentru tratament sunt indicate 20-30 de picături, dizolvate în apă, de 2-3 ori pe zi, înainte de fiecare masă. Cura se ţine două sau trei săptămâni şi, dacă este necesar, se reia ori de câte ori este nevoie. Asocierea păpădiei cu hreanul aduce un plus de sănătate organismului, prin desfundarea căilor respiratorii, ceea ce duce la mai mult oxigen în sânge şi o mai bună funcţionare a inimii. Astfel, tinctura mixtă are un efect benefic asupra tuturor organelor-cheie: plămâni, ficat şi rinichi.

Preparatul acţionează eficient în stimularea bilei leneşe, atât păpădia, cât şi hreanul, având drept efect mărirea volumului de bilă secretată. Cu un puternic rol antiinflamator, licoarea are efecte benefice şi asupra celor care suferă de reumatism sau artrită, fiind totodată şi un antiseptic de elită, care ucide şi elimină bacteriile, contribuind la regenerarea ţesuturilor. Este recomandată în curele de slăbire şi mai ales celor care se luptă cu obezitatea, dereglări ale glandei tiroide, indigestie sau retenţie de apă în organism. În afecţiunile renale, tinctura de păpădie şi hrean, uşor de preparat în orice gospodărie, se poate asocia cu pilulele cu albastru de metil, ambele potenţându-se reciproc.

Citeşte şi: Ghimbirul proprietăţi • Ghimbirul afrodisiac • Reţete cu ghimbir • Ceaiul de ghimbir

Poţiune tonifiantă pentru ficat şi rinichi. 15 g de rădăcină uscată de păpădie (aproximativ o lingură), 30 g de rădăcină uscată de cicoare (aproximativ 2 linguri), 15 g de boabe de ienupăr se amestecă într-un vas emailat, care se pune pe foc, iar peste plante se toarnă 1 litru de apă. Ingredientele se fierb 15 minute, apoi lichidul se strecoară. Licoarea poate fi păstrată în frigider, doza recomandată fiind 30 ml (două linguri) de trei ori pe zi. Este indicată mai ales atunci când toxinele din organism s-au concentrat şi cristalizat sub formă de piatră la nivelul ficatului ori rinichilor. Poţiunea este recomandată şi celor care suferă de diabet, principiile active din ienupăr având rolul de a reduce nivelul zahărului din sânge şi a stimula diureza. Atenţie, preparatul nu este recomandat celor care suferă de afecţiuni renale grave, deoarece ienupărul poate produce iritarea rinichilor.

Elixir din păpădie şi condimente. 30 g de rădăcină de păpădie, 30 g de rădăcină de pătrunjel, 15 g de rădăcină de ghimbir, 15 g de rădăcină de lemn dulce se amestecă într-un vas emailat, cu o lingură de lemn, iar deasupra se toarnă 2 litri de apă şi se pune pe foc. Mixtura este lăsată să fiarbă până când cantitatea de apă se reduce la jumătate (1 litru), apoi se strecoară şi este păstrată în frigider.

Doza recomandată este de 50 ml (un păhărel), de 3 ori pe zi, cu 15 minute înainte de fiecare masă. Pentru efecte optime, cura se ţine 7 zile. Îmbinarea celor patru plante contribuie la sănătatea întregului organism, de la fluidizarea sângelui până la tonifierea sistemului nervos şi a sistemului muscular. Elixirul este indicat pentru a combate stările de greaţă şi indigestiile, ameliorând cu succes simptomele inflamaţiilor gastrice.

Siropul de păpădie. Se prepară din toată planta (cu tot cu rădăcină), culeasă cu grijă să nu se rupă pentru a nu lăsa să se scurgă latexul, conservând principiile active ale plantei. Se spală bine cu apă rece, apoi se toacă mărunt şi se pune într-un borcan cu tot cu latexul scurs, cu mai mult de jumătate miere de albine, amestecând bine conţinutul. Se acoperă şi se lasă la macerat 2 săptămâni, apoi se consumă câte 1-2 linguriţe de 2- 3 ori pe zi timp de 2- 3 săptămâni, fiind benefic pentru afecţiunile tubului digestiv şi bolile hepato-biliare. Reţete pentru uz extern

Băi terapeutice. Păpădiile sunt o bună ocazie de relaxare, dar şi de eliminare a toxinelor, pielea fiind unul dintre filtrele de dezintoxicare ale organismului. Se prepară mai întâi o infuzie concentrată din 300 g de păpădie uscată şi doi litri de apă. După ce a dat în clocot, fiertura se mai lasă la foc mic încă 20 de minute, se filtrează şi poate fi turnată în apa din cadă. Îmbăierea durează aproximativ un sfert de oră şi este recomandată de 2-3 ori pe săptămână. Băile cu păpădie alină durerile reumatice şi articulare, fiind recomandate şi pentru calmarea iritaţiilor pielii, produse de afecţiunile dermatologice.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Sănătatea și natură

Leurda, planta medicinală vedetă a primăverii, datorită efectelor sale curative

Publicat

în

Leurda planta medicinală • Leurda, proprietăţi şi beneficii • Leurda – remedii • Tinctura de leurdă • Reţete şi afecţiuni care pot fi tratate cu leurda

Cunoscută ca remediu de milenii, leurda este unul dintre leacurile din lunile de primăvară pe care natura ni-l oferă pentru ca organismul nostru să se cureţe de toxine şi să îşi întărească sistemul imunitar. Numele latinesc al leurdei este Allium ursinum (usturoiul ursului) şi, într-adevăr, urşii o consumă ca medicament, imediat ce ies din hibernare. De altfel, se pare că apa­riţia frunzelor de leurdă este şi semnul că, în curând, animalele vor ieşi din bârloguri pentru a se bucura de razele soarelui de primăvară.

Este o plantă de talie medie-mică, cu frunze cărnoase, de un verde puternic, cu flori mici şi albe. În ţara noastră, verdele viu al frunzelor şi albul luminos al florilor ei împodobesc pădurile din Muntenia, Transilvania şi sudul Moldovei. Popular, mai este numită şi usturoită, pentru că frunzele şi tulpinile sale au un gust şi un miros puternic de usturoi, cu care de altfel este şi rudă, din punct de vedere botanic. Leurda creşte numai în pădurile din Europa Centrală, iar până în prezent nu a putut fi aclimatizată în nici o altă regiune. În prezent, leurda este considerată din punct de vedere terapeutic mai puternică decât usturoiul, care la rândul său este unul dintre cele mai folosite şi apreciate medicamente naturale din lume. Explicaţia acestui lucru este faptul că leurda a crescut liberă, neinfluenţată de mâna omului, păstrându-şi neatinse însuşirile cu care a fost înzestrată. Aşa se explică faptul că are efecte terapeutice atât de puternice.

Frunzele de leurdă au componente asemănătoare cu cele ale usturoiului, predominând sulfura de alil, care imprimă gustul şi mirosul caracteristice tuturor speciilor din genul Allium. În plus, conţine carotenoizi, vitaminele A şi C, vitamine din complexul B, levuloză, ulei eteric complex, săruri minerale, calciu, fier, fosfor, natriu, magneziu, cupru şi proteine.

Elit - Gustul Desăvârșit

Pentru alimentaţie şi preparare în stare proaspătă, se recoltează frunzele fragede, tinere, în lunile martie-aprilie. Se taie cu un cuţitaş, pentru a nu scoate afară planta cu tot cu rădăcină, care trebuie să rămână în pământ pentru a permite regenerarea plantei. Pentru o porţie delicioasă de salată cu leurdă, se prepară o mână de frunze proaspete, care se spală bine cu apă călduţă, se taie mărunt şi se pun într-un castron. Se amestecă cu o linguriţă de oţet de mere, un vârf de cuţit de sare şi o jumătate de linguriţă de ulei, după care se consumă în maxim 30 de minute de la preparare. Într-o cură cu leurdă, se consumă o astfel de salată o dată pe zi, dimineaţa, la prima masă, înainte de a începe să consumi altfel de alimente. O cură cu leurdă durează minim 10 zile. Este extrem de bine tolerată de ficat şi, deşi are un puternic miros de usturoi, nu dă respiraţiei izul neplăcut ca în cazul usturoiului.

„Planta mileniului trei”

Cu frunzele ei în formă de paloş, leurda este unul dintre cele mai puternice remedii din farmacia naturii. Consumată sub formă de salată, suc, infuzie, decoct, tinctură, acţionează favorabil în numeroase afecţiuni. În urma unor studii efectuate în laboratoarele din Germania, leurda a fost declarată “Planta mileniului trei” pentru multiplele sale efecte benefice asupra organismului nostru. În prezent, leurda este considerată din punct de vedere terapeutic mai puternică decât usturoiul.
Tinctura de leurdă

Se pun într-un borcan 100 de grame frunze de leurdă fin tocate (eventual mixate), care se acoperă cu 300 ml de alcool alimentar de 50 de grade, amestecând continuu. Se închide borcanul ermetic şi se lasă conţinutul la macerat vreme de 12 zile. După trecerea timpului de macerare, preparatul se strecoară, iar extractul astfel obţinut se pune în sticluţe mici, închise la culoare. Se administrează de regulă două linguriţe de tinctură de 4 ori pe zi, în tratamente cu o durată de 1-3 luni.

Afecţiuni tratate cu leurdă:

Tromboflebita şi trombozele în general – dintre plantele medicinale din flora europeană, leurda are printre cele mai puternice efecte fluidifiante sanguine şi antiagregante plachetare. Se consumă sub formă de suc: 1-2 pahare pe zi, pe stomacul gol, în cure de minim 20 de zile. Când sezonul de culegere se sfârşeşte, se administrează tinctură de leurdă: o linguriţă diluată în jumătate de pahar de apă, de patru ori pe zi, în cure de câte o lună, cu o săptămână de pauză.

Sechele după accidentul vascular, prevenindu-le în acelaşi timp – se face o cură cu salată de leurdă timp de două săptămâni, timp în care se consumă câte o porţie de salată în fiecare dimineaţă. După cura de salată se continuă tratamentul cu tinctură. Se administrează de patru ori pe zi, pe stomacul gol. (Tratamentul cu tinctură durează minim două luni).

Ateroscleroza şi bolile cardiace asociate unor valori ridicate ale colesterolului – leurda este foarte bogată în adenozină, substanţă care are un rol esenţial în reducerea colesterolului, în împiedicarea formării trombilor, în scăderea tensiunii arteriale. Astfel, leurda este pe termen lung adjuvantul ideal în tratarea bolilor cardiace (ischemie, aritmie, tahicardie), fiind administrată în cure de câte 2-3 luni, cu două săptămâni de pauză, sub formă de tinctură. Se ia o linguriţă de tinctură diluată în apă, de 4 ori pe zi, înaintea meselor principale. În timpul primăverii, este foarte utilă o cură cu salată de leurdă, cu o durată de minim două săptămâni.

Hipertensiunea arterială – substanţele active conţinute de leurdă au efecte vasodilatatoare şi ajută la menţinerea în limite normale a presiunii sanguine. Se administrează tinctura de 4 ori pe zi. Tratamentul se face timp de două luni, cu două săptămâni de pauză.

Oprirea procesului de îmbătrânire – se consumă zilnic salată de leurdă, înaintea meselor principale, pe o perioadă cât mai îndelungată, în timpul sezonului de recoltare a frunzelor. Ultimele studii arată că anumite substanţe active din leurdă neutralizează radicalii liberi din sânge, au efecte de relansare a activităţii endocrine, previn sclerozarea vaselor de sânge şi favorizează circulaţia cerebrală.

Reumatismul – se face o cură cu suc de leurdă timp de trei săptămâni, perioadă în care se consumă câte două pahare de suc pe zi, dimineaţa, pe stomacul gol. În paralel, se ţine o cură vegetariană cu multe crudităţi.

Acţiune depurativă. Sucul de leurdă are puternice efecte depurative, fiind eficient şi în tratarea sclerodermiei, psoriazisului, acneei şi în general a bolilor de piele care apar pe fondul intoxicării organismului.

Înlăturarea efectelor nocive ale nicotinei şi fumatului – atât clorofila din frunzele proaspete de leurdă, cât şi anumite substanţe similare cu cele conţinute de usturoi, au efecte antitoxice puternice. Ele contracarează efectele dăunătoare ale nicotinei şi gudronului din ţigări, fiind un mijloc de protecţie excelent, atât pentru fumătorii activi, cât şi pentru cei pasivi. De asemenea, se pare că în timpul curei cu leurdă, renunţarea la fumat este mai uşoară. Se consumă zilnic suc de leurdă, câte 2 pahare pe zi, dimineaţa şi seara, pe o perioadă de minim două săptămâni.

Leurda stimulează capacitatea de memorare, combate momentele de lapsus, amneziile, insomniile, ameţelile de dimineaţă, stările depresive, tensiunea la nivelul capului şi stările de anxietate şi de nelinişte. În tratamentul insomniei şi al stărilor de nelinişte, sunt indicaţi bulbii, care se pot consuma ca atare sau sub formă de salată.

Afecţiuni respiratorii. Frunzele consumate sub formă de salată sunt benefice persoanelor cu bronşite, în tuberculoza pulmonară şi în tratarea infecţiilor de la nivelul căilor respiratorii superioare (gripe, răceli), datorită efectului antiseptic şi antiinflamator. Acţiunea benefică a plantei este datorată şi substanţelor volatile pe care le conţine. Aceleaşi substanţe au şi un pronunţat efect expectorant, eliminând mucusul din arborele bronşic. Tinctura de leurdă este un bun adjuvant în tratamentul bolilor ce afectează aparatul respirator.

Leurda curăţă rinichii şi vezica urinară, favorizează urinarea şi elimină excesul de acid uric, foarte dăunător la bolnavii de gută.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare