Vacanțele în rate, noua „modă” a călătoritului: Cum se procedează și cât valorează tranșele
Vacanțele în rate, noua „modă” a călătoritului: Cum se procedează și cât valorează tranșele
Concediul plătit în rate este o variantă tot mai căutată de oameni, în condițiile în care actuala criză economică duce și în 2023 la majorări de preț. Vacanțele sunt din ce în ce mai scumpe, iar oamenii caută soluții noi, anunță Antena3.
Vacanţele în rate, la mare căutare
Plata în rate a vacanţelor poate fi aleasă atât de cei care vor excursii în străinătate, cât şi de cei care îşi petrec concediul în România. Agenţiile propun chiar ele modalităţi de eşalonare, în funcţie de tipul excursiei pe care românii și-o doresc.
În cele mai multe dintre cazuri se achită un avans de 20%. Următoarea rată, cea de 30%, se poate plăti în următoarele luni. Ultima, cea de 50%, se plăteşte înainte de plecare. Desigur, persoanele care au acești bani înainte de termenul stabilit pot achita oricând întreaga vacanță. Există agenții care percep și anumite reduceri, dacă vacanța este achitată înainte de termen.
O altă variantă pentru a plăti vacanţa în rate este prin bancă, cu cardul de credit sau de cumpărături, în ambele variante existând riscul de a se percepe comision din partea băncii.
Potrivit sursei citate, există situația în care, de cele mai multe ori turistul alege numărul de rate, de la două până la douăsprezece. Românii sunt foarte interesați de vacanțele din 2023, iar săptămâna viitoare vor putea afla marile oferte ale anului, asta deoarece începe târgul de turism. Cei care doresc să cumpere un sejur sau un circuit au oferte disponibile şi online, între 23 şi 26 februarie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Video | Incendiu puternic la o hală de sortare a deșeurilor de lângă Sibiu: Autospecială cu roboți trimisă în sprijin
Incendiu puternic la o hală de sortare a deșeurilor de lângă Sibiu: Autospecială cu roboți trimisă în sprijin Un incendiu de proporţii se manifestă, în seara zilei de joi, 1octombrie la o staţie de sortare-reciclare deşeuri din apropierea municipiului Sibiu, fiind emis mesaj RO-Alert. Focul se manifestă pe 700 de metri pătraţi, cu degajări mari […]
Chiriile din România au explodat cu 41,2% în 2026: Cea mai mare creștere din UE România conduce clasamentul european al scumpirilor la chirii, cu un avans de 41,2% în trimestrul al doilea din 2026, comparativ cu media anului trecut. La prețurile locuințelor, Bulgaria înregistrează cea mai mare creștere din Uniunea Europeană. Piața imobiliară din România […]
Foto | Delegație din Landul Brandenburg, impresionată de Băile Sărate Ocna Mureș: „O investiție care pune în valoare o resursă extraordinară”
Delegație din Landul Brandenburg, impresionată de Băile Sărate Ocna Mureș: „O investiție care pune în valoare o resursă extraordinară” Băile Sărate Ocna Mureș au primit vizita unei delegații oficiale din Districtul Prignitz, Landul Brandenburg, Germania. Oaspeții au avut ocazia să descopere unul dintre cele mai importante proiecte de dezvoltare ale orașului, realizat prin valorificarea potențialului […]

