Rămâi conectat

Actualitate

Uniunea Societăților de Asigurare a sesizat Comisia Europeană cu privire la plafonarea tarifelor RCA: ”Încalcă principiul pieței libere, concurențiale”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

RCAUniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) consideră că plafonarea tarifelor RCA încalcă principiul pieței libere, concurențiale, prevăzut de Constituția României, dar și o serie de reglementări europene, astfel că a sesizat Comisia Europeană cu privire la aceste aspecte.

„Ca urmare a aprobării de către Guvern a tarifelor plafonate pentru polița de asigurare obligatorie auto, UNSAR își reafirmă intenția de a acționa pe toate căile posibile pentru ca reglementările specifice acestui domeniu să respecte cadrul legislativ existent, atât la nivel național, cât și european. În primul rând, plafonarea tarifelor RCA încalcă un principiu de bază prevăzut de Constituția României, cel al unei piețe libere, concurențiale, iar membrii UNSAR analizează în acest moment cele mai bune variante de a acționa împotriva acestei prevederi. UNSAR a sesizat deja Comisia Europeană cu privire la încălcările Directivei 2009/138/CE și ale Tratatului de funcționare al Uniunii Europene, existând premisele ca România să fie sancționată pentru încălcarea legislației comunitare”, se menționează într-un comunicat al UNSAR remis Agerpres.

Citiți și TARIFELE maxime la RCA, adoptate de Guvern. Cât vor avea de plătit șoferii și care este amenda pentru companiile de asigurări care nu respectă noile prețuri timp de 6 luni

Potrivit UNSAR, normele europene interzic atât plafonarea unor tarife în absența unui sistem general de control al prețurilor, cât și posibilitatea de a aplica tarife ca element de sprijin sau protecție pentru o anumită industrie.

„Având în vedere faptul că România nu are un sistem general de control al prețurilor, este imposibil din punct de vedere legal să aibă un cadru care să se refere strict la piața de asigurări. Mai mult, modul în care au fost emise aceste reglementări conduce la ideea că această măsură a fost luată doar pentru a răspunde la presiunile transportatorilor, invocându-se o situație de criză în piață. Această criză nu a putut fi fundamentată economic, printr-o analiză financiară solidă a pieței de transporturi din România”, se subliniază în comunicat.

Mai mult, UNSAR susține că societățile de asigurări se confruntă cu probleme financiare, având în vedere că în ultimele nouă luni, asigurătorii din România au primit infuzii de capital de la acționarii străini în valoare de 90 de milioane euro, afacerile pe această linie generând pierderi de 2,8 miliarde lei în nouă ani.

„În urma măsurilor aprobate de Guvern, pierderile societăților de asigurare vor crește și nu se vor limita doar la cele șase luni prevăzute pentru plafonare de Ordonanța de Urgență 54/2016, ci își vor face simțite efectele pe o perioadă mult mai lungă, greu de estimat, dat fiind specificul asigurării RCA”, se subliniază în documentul citat.

Mai mult, după încheierea perioadei de șase luni în care tariful este plafonat, cel mai probabil vom asista la o revenire la tarife sustenabile pentru asigurători, situație care va crea din nou percepția unor dezechilibre în piață, mai spun reprezentanții UNSAR.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

ADMITERE școli militare 2024: Sute de locuri disponibile pentru învățământul postliceal maiștri militari și subofițeri. Condiții de recrutare și calendar

Ziarul Unirea

Publicat

în

ADMITERE școli militare 2024: Sute de locuri disponibile pentru învățământul postliceal maiștri militari și subofițeri. Condiții de recrutare și calendar Centrul Militar Judeţean Alba, prin Biroul Informare Recrutare, desfășoară activități de recrutare a candidaților pentru admiterea în instituţiile militare de învăţământ postliceal. Citește și: FOTO: Povestea Mariei Cioruță, o femeie din Alba, mama a 4 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea