Curier Județean

Un tânăr din Alba a provocat un accident rutier în Braşov și a încercat să fugă de la locul faptei

Ioana Oprean

Publicat

în

Un tânăr de 21 de ani din Alba a provocat un accident rutier în municipiul Braşov, după care a încercat să fugă de la locul faptei.

Potrivit IPJ Brașov„în data de 17 mai, în jurul orei 02.45, poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că în sensul giratoriu de la intersecţia străzii Zizinului cu Bulevardul Saturn a avut loc un accident de circulaţie.

La locul accidentului a fost indentificat un autovehicul, înmatriculat în Braşov, avariat, iar la intersecţia străzilor Carpaţilor şi Calea Bucureşti se afla celălalt autovehicul implicat în accident, înmatriculat în Vrancea.

Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că şoferul autovehiculului înmatriculat în Vrancea, L.M., învârstă de 21 ani, domiciliat în judeţul Alba, a părăsit locul accidentului şi a intrat în coliziune cu un indicator rutier, unde s-a oprit.

Acesta emana halenă alcoolică, dar a refuzat testarea cu aparatul etilotest, cât şi recoltarea de mostre biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei”, a declarat pentru bzb.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

In Memoriam: Arhitect Fleschin Stelian Gheorghe

Ioana Oprean

Publicat

în

In Memoriam: Arhitect Fleschin Stelian Gheorghe Comunitatea profesională și toți cei care l-au cunoscut deplâng trecerea în neființă a domnului arhitect FLESCHIN Stelian Gheorghe, un om a cărui întreagă viață a fost dedicată armoniei formelor și rigoarei construcțiilor, lăsând în urmă o moștenire arhitecturală și administrativă de neprețuit. Format la prestigioasa școală a Institutului de […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Sens giratoriu la intersecția străzilor Augustin Bena, Mihail Kogălniceanu și Fântânele din Sebeș: A fost predat amplasamentul în vederea edificării. Rute alternative

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Sens giratoriu la intersecția străzilor Augustin Bena, Mihail Kogălniceanu și Fântânele din Sebeș: A fost predat amplasamentul în vederea edificării. Rute alternative A fost predat amplasamentul pentru realizarea unui sens giratoriu la intersecția străzilor Augustin Bena, Mihail Kogălniceanu și Fântânele din Sebeș, a anunțat, marți, 7 aprilie 2026 primarul Dorin Nistor. Investiția este menită să […]

Citește mai mult

Curier Județean

Prețurile combustibililor în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina după ce reducerea accizei a intrat în vigoare

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prețurile combustibililor în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina după ce reducerea accizei a intrat în vigoare Motorina s-a ieftinit în benzinării cu până la 36 de bani pe litru, după intrarea în vigoare, marți, 7 aprilie 2026, a ordonanței de urgență prin care Guvernul a redus acciza cu 30 de bani/litru. Astfel, în […]

Citește mai mult