Ştirea zilei

Un loc de legendă – satul Glogoveţ

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Mi-a fost dat să trăiesc o zi dincolo de lumea reală, urmărit în fiecare moment de povestea de basm a „urieşilor” care în timpuri legendare au trăit în aceste locuri în „Cetatea” lor unde au dăinuit pe cel mai înalt deal care maiestuos s-a înălţat deasupra acestui mirific sat Glogoveţ, de aici dominând întregul ţinut care le aparţinea într-un spaţiu imens. Aici am auzit legenda frumoasei Rusalina furată de zmei când „urieşii” erau la Dunăre la pescuit şi tot aici am aflat cum din lacrimile şi mărgelele Rusalinei s-au format lacurile Chereteu la Iclod, tăişurile de la Cetatea de Baltă, Zau de Câmpie, până-n Munţii Rodnelor. Pentru a cunoaşte mai bine această legendă, am urcat împreună cu peste 40 de persoane faimosul deal „Ţuţumanul”, a cărui înălţime domină întregul ţinut care este de o frumuseţe de nedescris. Pentru ca semnificaţia să fie şi mai puternică, aici în locul „urieşilor”, oamenii de bine ai satului şi nu numai, ajutaţi de organele comunale şi judeţene cu aportul unor sponsori de suflet, au ridicat o „cruce” impresionantă care va aminti mereu că aici au trăit dintotdeauna românii cu legendele lor de neuitat. Acesta a fost postamentul care a pus bazele formării „Fundaţiei Aaron Vasile”, cărturar şi poet român, cel mai cunoscut fiu al satului (1770-1822) care l-a inspirat pe alt român adevărat, ing. Ioan Mihălţan Glogoveţeanul să ia această frumoasă iniţiativă de a îmbina trecutul legendar cu cel relativ prezent (200 ani de când a trăit Aaron Vasile) aducând în timpurile noastre pentru ca toţi să ştie şi să cunoască continuitatea naţiunii române pe aceste meleaguri. Am reţinut câteva nume dintre cei care s-au încumetat să urce vestitul deal „Ţuţumanul” pentru a fi prezenţi la sfinţirea Crucii: Mihălţan Ion Glogoveţanul, Ioan Şolea (fost primar al Blajului), Mihaela Vrencghea, prof. Valerica Costea, dr. Mariana Dulcea, Vistian Haneş, Mircel Vrencghea, Nicolae Băcilă, Vasile Băcilă, Mircea Bucerzan, Romică şi Ciufudean brigadieri silvici, în frunte cu Liviu Aftenie, preotul satului însoţit de epitrop şi cântăreţul bisericii care după slujba de sfinţire a apei şi a Crucii i-au botezat pe toţi cei prezenţi în faţa Crucii închinate Mântuitorului care de la această înălţime va veghea asupra sufletelor întregii comunităţi. În faţa tuturor, nu numai a celor amintiţi, au vorbit ing. Ion Mihălţan, Ion Glogoveţanul, ec. Ion Şolea, pr. Liviu Aftenie, care au mulţumit celor care s-au implicat pentru înfiinţarea Fundaţiei „Aaron Vasile”, o fundaţie culturală cu foarte multe proiecte, toate în folosul comunităţii, ce va ridica prestigiul satului Glogoveţ, care deja e un centru turistic foarte agreat (aici sunt vreo 20 de cabane cu specific pur românesc).
Totul s-a încheiat la cabana domnului Ioan Şolea, unde am fost primiţi cu multă omenie de Sergiu Şolea, consilier judeţean cu soţia, de Vasile Mihu, bucătar de excepţie şi nu în ultimul rând de prof. Valentin Crişan a cărui cabană deja a fost vizitată de mulţi străini, mie rămânându-mi la suflet aşezământul domnului Ion Şolea, cu fiii dânsului, care într-un spaţiu generos au amenajat o adevărată oază de linişte şi confort. Felicitări tuturor, inimosului preşedinte al fundaţiei, Consiliului Judeţean Alba, Consiliului local Valea Lungă şi principalilor sponsori Mircea Vasile Bucerzan, Vasile Băcilă şi Nicolae Băcilă care prin tot ce au înfăptuit s-au gândit la înaintaşii lor şi la propăşirea naţiunii române.
Aurel ROMAN, Blaj


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Fetiță de 6 ani, LOVITĂ cu mașina de o șoferiță de 19 ani în Săsciori: Minora a fost transportată la Spitalul Sebeș

Bogdan Ilea

Publicat

în

Fetiță de 6 ani, LOVITĂ cu mașina de o șoferiță de 19 ani în Săsciori: Minora a fost transportată la Spitalul Sebeș O fetiță de 6 ani a fost lovită de un autoturism, condus de o tânără de 19 ani pe o stradă din Săsciori, astăzi, 26 mai 2026. Mai exact, evenimentul rutier a avut […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Șofer, condamnat după un accident violent pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia: Victima a rămas cu infirmitate permanentă și va primi 20.000 de euro daune morale

Ioana Oprean

Publicat

în

Șofer, condamnat după un accident violent pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia: Victima a rămas cu infirmitate permanentă și va primi 20.000 de euro daune morale Judecătoria Alba Iulia a pronunțat, luni, 25 mai 2026 o sentință într-un dosar de vătămare corporală din culpă deschis în urma unui accident rutier grav petrecut pe […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Tânăr din Aiud, REȚINUT după ce a lovit cu sticla în față un bărbat, în timp ce se afla într-un local din oraș: A ajuns de urgență la spital

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tânăr din Aiud, REȚINUT după ce a lovit cu sticla în față un bărbat, în timp ce se afla într-un local din oraș: A ajuns de urgență la spital Un tânăr de 23 din AIud a fost reținut de oamenii legii după ce l-ar fi lovit pe un bărbat, în vârstă de 40 de ani, […]

Citește mai mult