Actualitate

Un bărbat din Alba a fost condamnat la închisoare cu suspendare după ce a tăiat 26 de arbori din pădurea comunei Arieșeni

Ioana Oprean

Publicat

în

Un bărbat din Alba a fost condamnat la închisoare cu suspendare după ce a tăiat 26 de arbori din pădurea comunei Arieșeni

Un bărbat din comuna Arieșeni a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru că a tăiat ilegal 26 de arbori din pădurea aparţinând Primăriei Comunei Arieşeni.

Arborii tăiați aveau un volum total de 20,43 mc. Ancheta poliției a stabilit că prejudiciul provocat se ridică la 10.373 lei. În fața instanței, bărbatul (D. P.) a declarat că terenul de pe care au fost tăiaţi ilegal arborii îl foloseşte de aproximativ 60 de ani şi aparţine familiei lui din moşi-strămoşi.

Când a primit terenul moştenire de la tatăl său, nu se aflau arbori crescuţi, ci era teren fânaţ, dar odată cu trecerea timpului pe respectivul teren au crescut arbori de esenţă răşinoase şi foioase. ”Terenul figurează înscris la APIA ca şi teren fânaţ, iar cei de la APIA l-au somat să cureţe terenul de arbori, în caz contrar îi vor tăia subvenţia pentru teren.

În urma tăierii ilegale a arborilor, o parte din materialul lemnos rezultat, în speţă crengile le-a ars pe terenul respectiv, iar materialul lemnos rămas l-a folosit acasă ca lemn de foc”, a spus acesta, potrivit Judecătoriei Câmpeni. În timpul verificărilor, bărbatul a indicat locul şi cele 26 de cioate, 14 de esenţă foioase, respectiv fag, şi 12 de esenţă răşinoase, respectiv molid.

”Valoarea prejudiciului este de peste 50 de ori preţul mediu al unui metru cub de masă  lemnoasă pe picior la data comiterii faptei, iar valoarea masei lemnoase sustrase este de peste 20 de ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. Din probele astfel administrate, în afara oricărei îndoieli rezonabile, se va reţine că inculpatul a comis cele două fapte pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, cu forma de vinovăţie intenţie, acestea întrunind elementele constitutive ale unor infracţiuni”, arată instanța din Câmpeni, în hotărârea din 30 august 2022.

În final, cetățeanul din Arieșeni a fost condamnat la 1 an și 9 luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere pe un termen de 2 ani. În acest timp, va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile. Acesta a fost obligat să achite suma de 6.102 lei despăgubiri civile către Primăria Arieșeni și 4.271 lei către Garda Forestieră Cluj.

Dorin ȚIMONEA


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România, în recesiune tehnică: Ce este și care sunt diferențele față de cea economică

Ioana Oprean

Publicat

în

România, în recesiune tehnică: Ce este și care sunt diferențele față de cea economică România a intrat oficial în recesiune tehnică, fiind vorba de o situație care definește scăderea produsul uiintern brut (PIB-ul) unei țări pentru două trimestre consecutive, comparativ cu trimestrul anterior. Recesiunea tehnică este diferită față de cea economică, deoarece se ia în […]

Citește mai mult

Actualitate

Profesorul Cristian Păun: Se vede de foarte multă vreme, de vreo 2 ani pe cifrele din economia reală, industrie mai ales, că nu suntem bine

Bogdan Ilea

Publicat

în

Profesorul Cristian Păun: Se vede de foarte multă vreme, de vreo 2 ani pe cifrele din economia reală, industrie mai ales, că nu suntem bine Datele definitive aferente primelor două trimestre din 2024 arată o contracție de 0,4%, contrar estimărilor inițiale care indicau o ușoară creștere. În opinia profesorului universitar de economie Cristian Păun, indicatorii […]

Citește mai mult

Actualitate

„Ora cu și pentru animale”, opțional introdus în școlile din România: Elevii vor învăța cum să îngrijească și să înțeleagă necuvântătoarele

Lucian Dărămuș

Publicat

în

„Ora cu și pentru animale”, opțional introdus în școli: Elevii vor învăța cum să îngrijească și să înțeleagă necuvântătoarele Ministerul Educației a aprobat la nivel național introducerea opționalului „Ora cu și pentru animale”, o materie dedicată elevilor care vor să învețe cum să îngrijească animalele, să le înțeleagă comportamentul și să dezvolte empatie față de […]

Citește mai mult