Sport
“U” Cluj – Metalurgistul Cugir 5-1 (2-1) | „Șepcile roșii”, victorie clară la ultima repetiție
În deja tradiționala confruntarea amicală dintre “U” Cluj și Metalurgistul Cugir divizionara secundă s-a impus cu scorul de 5-1 (2-1). A fost ultima repetiție înaintea startului Ligii a 2-a pentru “șepcile roșii”, grupare ce l-a avut în primul unsprezece pe albaiulianul Florin Ilie (venit în această iarnă de la UTA Arad).
Formația condusă de Erik Lincar a condus cu 2-0, reușite Boiciuc și Tescan, iar “roș-albaștrii” au redus ecartul prin Vlădia (41). În repriza secundă, clujeni au mai punctat de trei ori, prin Haită (penalty), Val. Alexandru și Vomir. Gruparea de sub Drăgana, aflată la a doua confruntare consecutivă în fața unei formații din eșalonul superior, a înregistrat al treilea eșec succesiv, precednetele duelui de verificare fiidn cu SCM Zalău (1-2) și Poli Timișoara (2-4).
Pentru “U” au evoluat: Gorcea – Romeo, Fl. Ilie, Ispas, Mitrea – Balgiu, Pires – Tescan, Fernandes, Hofman – Boiciuc; au mai intrat Păun, Gugu, Vomir, Alarcon, P. Pîrvulescu, Ciobanu, I. Filip, Haită, Val. Alexandru; *Metalurgistul: R. Opric – Udrea, Vlădia, I. Grozav, Vitinha – L. Contra, Bodea – Tăban, Șaucă, Andriuc – M. Lupu; iar după pauză Haj, Nicula, Selagea, S. Itu, Al. Rus, Șuteu (nu a evoluat Perjeriu). Antrenor Lucian Itu. Absenți, din diverse motive, N. Bănică, M. Neagu, P. Păcurar, Cocan și Dohotariu.
Cugirenii mai au de disputat dubla cu Jiul Petroșani (26 februarie și 5 martie, ordinea jocurilor nu e stabilită deocamdată) și e posibil un test cu Performanța Ighiu, miercuri, 23 februarie.

Sport
Industria Galda, victorie la Daia Română și prelungește suspansul în privința campioanei
Două victorii externe în jocurile din această după-amiază din Liga a 4-a
Spicul Daia Română – Industria Galda de Jos 1-2 (0-0): R. Mihălțan (62)/ Bălaș (52, 80). Se prelungește suspansul în privința campioanei, o remiză însemnând că CSU Alba Iulia era matematic câștigătoare a sezonului. Dubla lui Bălaș, între golurile sale intercalându-se elagarea reușită de R. Mihălțan, a produs al 9-le succes consecutiv al Industriei. Găldenii sunt imbatabili în 2022, au acumulat 14 jocuri fără eșec și 18 întâlniri de când nu a pierdut (o singură remiză, 1-1 cu Voința Stremț în etapa a 19-a);
*GT Sport Alba Iulia – Performanța Ighiu 1-2 (0-0): Dula (71)/ D. Alexandroaie (52), Tripșa (70). Pe “Cetate”, replică dârză a ultimei clasate, ce a pierdut la limită. Ighienii au câștigat al doilea joc la rând, iar GT Sport a înregistrat al 3-lea insucces succesiv
*duminică, ora 14.00: Hidromecanica Șugag – CS Zlatna; ora 18.00: Viitorul Sântimbru – Energia Săsciori și CIL Blaj – Voința Stremț, CS Universitatea Alba Iulia – stă.
Sport
Sănătatea Cluj – CS Ocna Mureș 5-0 (3-0) | Iarăși eșec drastic pentru “Soda dragă”, în criză de 5 jocuri!
CS Ocna Mureș trăiește chinuit finalul de campionat, ocnamureșenii suferind o înfrângere drastică în fieful “virușilor verzi”.
Deja în vacanță, după remiza de la Reghin, ce a dat numele și celei de-a doua retrogradate, Unirea Alba Iulia, “Soda dragă” a pierdut la un scor aspru, 0-5 (0-3) cu Sănătatea Cluj. De altfel, în dreptul echipei din orașul salin stă o serie a dezamăgirilor în ultima vreme: 3 înfrângeri la rând, un singur gol marcat și un singur punct adjudecat în ultimele 5 întâlniri, cu un golaveraj dezolant, 1-15. Amfitrionii s-au desprins repede, zarurile fiind deja aruncate după prima repriză, când au punctat Al. Oltean (2, reluare din 6 metri, și 31, a întors un apărător și a șutat în dreapta), C. Cîmpean (9, după două intervenții ale lui Ed. Mihail). Același Oltean a realizat tripla, după ce a transformat un penalty (59), iar Tilincă (85, cu un șut în vinclu) a stabilit rezultatul final, un eșec rușinos pentru vizitatori, relaxați mult prea devreme.
„Bine că mai este o etapă”, a fost mesajul sugestiv al “principalului” echipei din Ocna Mureș.
Ultima victorie a formației lui Paul Ciucă a fost tocmai împotriva Sănătății, un 4-0 acum o lună (în 22 aprilie). Sănătatea, care între timp a administrat un set la zero și Unirii Alba Iulia, și-a luat astfel revanșa.
Sănătatea: Țărmure – Szolosi/ cpt, G. Florescu, Laco, C. Cîmpean, Vescan, Căt. Mureșan, An. Pașca, D. Paul, Al. Oltean; rezerve Bîlbă, Tilincă, Iancu, Nystrom, An. Ștefan, Al. Paul, Țăranu, R. Oltean. D: Goga.Antrenori Marius Semeniuc și Csaba Kis.
CS Ocna Mureș: Ed. Mihail – Cunțan, Haiduc, Guț, Al. Kiraly (46, Pintilie) – Al. Giurgiu (70, Ov. Truță) – Cioargă, Socaci/ cpt (61, Longodor), Vasinc, Cioară (46, Căt. Creț) – Ceaca (61, Ognean); rezervă An. Anghel. Antrenor Paul Ciucă.
Ocnamureșenii traversează o perioadă dezamăgitoare, cu un singur punct și un singur gol marcat în ultimele 4 confruntări, și simt emoțiile luptei din subsol
Sănătatea: Țărmure – C. Mureșan, Szoloși, G. Florescu, C. Cîmpean, A. Pașca, A. Ștefan, Vescan, Al. Oltean, D. Paul, Da Silva; rezerve Cotârlă, Zărnescu, Poenar, Țăranu, Lemnaru, R. Oltean, Laco, Tilincă, Goga. Antrenori Marius Semeniuc și Csaba Kis.
CS Ocna Mureș: Ed. Mihail – Cunțan, Haiduc, Guț, Al. Kiraly – Al. Giurgiu – Căt. Creț, Socaci/ cpt, Vasinc, Cioară – Ceaca; rezerve A. Anghel, Pintilie, Cioargă, Longodor, Ov. Truță. Antrenor Paul Ciucă.
Arbitri Observatori L. Hotico (Timișoara)
Sport
Metalurgistul Cugir – Viitorul Cluj 4-0 (1-0) | Perjeriu, debut în Liga a 3-a; Itu, tatăl și fiul, colegi în defensivă
Metalurgistul Cugir a câștigat ultimul meci din cadrul play-off-ului Seriei a 9-a a Seriei a 9-a, scor 4-0 (1-0) pe teren propriu cu Viitorul Cluj.
“Roș-albaștrii” au avut parte de un meci fără miză, ultimul înaintea dublei din barajul de promovare cu Minaur Baia Mare de săptămâna viitoare (turul, miercuri, 25 mai, de la ora 18.00, pe teren propriu). Amfitrionii nu au mizat în acest joc pe o serie dintre jucătorii de bază, fiind alcăutuită o formulă experimentală, în care s-au regăsit și “veteranii” L. Itu, Șuteu sau M. Neagu, dar și tinerii Cristian Perjeriu (portarul de 17 ani ce a debutat astfel în Liga a 3-a) și Sebastian Itu (16 ani), coleg în defensiva gazdelor în primul mitan tocmai cu tatăl său, antrenorul Lucian Itu, o situație rar întâlnită pe terenurile de fotbal.
Golurile au fost marcate de golgheterul M. Lupu (21, faultat Șaucă), jucător ajuns la 17 reușite stagionale, repectiv Șuteu, ce și-a trecut în cont prima dublă a sezonului în actul secund prin golurile din minutele 57 (pasă L. Itu) și 59 (asisst Cocan). Rezultatul final a fost parafat de Dohotariu (87, la o centrare Cocan și o deviere S. Itu, primul gol de la revenire)
“Mă bucur că am marcat și astfel am putut să pun umărul la această victorie. O să continui să joc cât e nevoie de mine, chiar dacă la un moment dat m-a bătut gândul să renunț. La baraj ne jucăm șansa, presiunea nu este pe noi și vrem să ne batem, să câștigăm meciul de la Cugir cu Minaur Baia Mare”, a spus Alin Șuteu (41 de ani), fostbalistul ce a înscris primul gol al Cugirului în acest sezon (2-2, pe teren propriu cu Sănătatea Cluj, în august anul trecut).
Metalurgistul: Perjeriu – Haj, S. Itu, L. Itu (60, Andriuc), Vitinha (46, Dohotariu) – Șaucă/ cpt (46, Udrea), L. Contra, M. Neagu, Șuteu (69, Nicula) – Cocan, M. Lupu (46. P. Păcurar); rezerve N. Bănică, Selagea. Antrenor Lucian Itu.
Viitorul: Cebotari – N. Moldovan, Borma, Oargp, R. Bartoș, E. Bartoș, Fărăgău, Maxim Al. Roșca, Raza, M. Olaru; rezerve Onciu, Calo, D. Mic, Herciu, Morariu, Selegean, Pojar, Aparascăi. Antrenor Marius Popescu.
“Roș-albaștrii” sunt pentru al doilea an consecutiv prezenți la barajul de promovare, iar meciul de acasă cu Viitorul Cluj, în ultima rundă a play-off-ului Seriei a 9-a, nu mai prezintă nicio importanță. Și tocmai de aceea amfitrionii vor odihni o serie dintre piesele de bază, urmând să fie alcătuită o formulă de start experimentală în care se vor regăsi fotbaliști ce au evoluat mai puțin, nume precum Perjeriu, S. Itu, Andriuc, L. Contra sau Haj.
-
Actualitateacum 18 ore
FOTO| Senatorul PSD Călin Matieș a pus o imagine înrămată cu Avram Iancu, la baza statuii principelui transilvănean Gábor Bethlen, de Ziua Unităţii Reformate Maghiare
-
Actualitateacum 17 ore
VIDEO| Senatorul Matieș, către președintele Ungariei, la Alba Iulia: „Transilvania va fi mereu românească”
-
Ştirea zileiacum 12 ore
FOTO VIDEO| O carieră pe tocuri, între note muzicale: Georgiana, tânăra din Alba care își încântă publicul la evenimente, împreună cu trupa sa
-
Actualitateacum 18 ore
LIVE VIDEO| Președintele Ungariei în vizită la Alba Iulia: Se dezvelește statuia principelui Gábor Bethlen în centrul istoric din oraș
-
Actualitateacum 17 ore
21 mai 2022, COVID-19 în Alba. 2 noi infectări și niciun deces, în ultimele 24 de ore, în județ
-
Actualitateacum 19 ore
Firmele de curierat vor raporta Fiscului clienții care plătesc cash la livrare: Ce spune șeful ANAF
-
Sportacum 10 ore
Metalurgistul Cugir – Viitorul Cluj 4-0 (1-0) | Perjeriu, debut în Liga a 3-a; Itu, tatăl și fiul, colegi în defensivă
-
Ştirea zileiacum 22 de ore
RADARE de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliţia Rutieră, în perioada 21 – 22 mai 2022
-
Sportacum 15 ore
Din nou eșec în Liga Națională de Rugby: CSM Bucovina Suceava – CSU Alba Iulia 33-14
-
Sportacum 7 ore
Industria Galda, victorie la Daia Română și prelungește suspansul în privința campioanei
-
Actualitateacum 17 ore
Cătălin Drulă și-a lansat candidatura pentru șefia USR: „Am demonstrat că sunt omul faptelor”
-
Actualitateacum 16 ore
Kelemen Hunor, la Alba Iulia: „O comunitate care este majoritară în oraş a acceptat eroul unei comunităţi minoritare”