Trei luni de când în România a fost confirmat primul caz de COVID-19. Cum a evoluat epidemia
Azi se împlinesc trei luni de când în România a fost confirmat primul caz de COVID-19. În prezent, ne apropiem de 20.000 de cazuri, iar statisticile oficiale arată că mai bine de 2.700 din persoanele depistate pozitiv cu noul coronavirus sunt cadre medicale.
Primul caz confirmat de coronavirus în România a fost anunțat la 26 februarie 2020 și era vorba de un
bărbat de 20 de ani, din județul Gorj, care intrase în contact cu un italian venit în vizită la noi în țară.
La o lună distanță, numărul bolnavilor depășise 1.000, iar la două luni distanță au fost raportate de aproape 11 ori mai mulți bolnavi. Același trend de înmulțire a cazurilor a continuat și o lună mai târziu.
În prezent, pe teritoriul României au fost raportate peste 18.000 de cazuri de COVID-19.
Cele mai multe cazuri sunt raportate în județul Suceava, respectiv 20% din numărul total de îmbolnăviri. Pe locul 2 se află Bucureștiul, urmat de județul Neamț.
Vârsta medie a românilor infectați cu noul coronavirus este de 48 de ani.
Numărul cazurilor raportate a crescut odată cu numărul testărilor. În prima lună s-au făcut mai puțin de 16.000 de analize pentru depistarea COVID-19, iar în a doua lună testările au fost de aproape 9 ori mai multe. Numărul analizelor a continuat să crească, astfel că în a treia lună au fost raportate de aproape 3 ori mai multe teste decât în a doua.
Numărul persoanelor vindecate în România de COVID-19 a ajuns la 11.630. Comparativ cu luna precendentă sunt raportate de 4 ori mai multe vindecări.
Numărul victimelor COVID-19 a depășit 1.200. Datele Institutului Național de Sănătate Publică arată că peste 76% din decese a fost înregistrat la persoanele de 60 de ani, iar în peste 90% din cazuri aveau comorbidități asociate.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
România, reacție fermă după amenințările Iranului. MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ”
România, reacție fermă după amenințările Iranului. MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ” Iranul a avertizat România luni, 16 martie 2026, că va răspunde pe plan politic şi juridic dacă ţara ar permite Statelor Unite să utilizeze baze de pe teritoriul său pentru operaţiuni împotriva Iranului, relatează Iran International. […]
Vacanța de Paște 2026: Când începe și câte zile libere are vacanța de primăvară a elevilor
Vacanța de Paște 2026: Când începe și câte zile libere are vacanța de primăvară a elevilor Vacanța de Paște marchează una dintre pauzele importante din timpul anului școlar și coincide cu sărbătorile pascale, oferind timp pentru relaxare, activități în familie și călătorii scurte. În fiecare an, perioada vacanței de primăvară este stabilită prin structura anului […]
Cum va fi VREMEA în Transilvania și celelalte regiuni din România până în 29 martie 2026: Cald și șanse reduse de ploi. Prognoza ANM
Cum va fi VREMEA în Transilvania și celelalte regiuni din România până în 29 martie 2026: Cald și șanse reduse de ploi Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, 16 martie 2026, o prognoză meteo pe regiuni valabilă până în 29 martie 2026. Conform prognozei, vremea va fi caldă, iar șansele de ploi vor fi […]