Municipiul Aiud din judeţul Alba, este un oraș mic din centrul Transilvaniei, cunoscut mai ales pentru închisoarea de maximă siguranţă de aici și prin cetatea medievală. O serie de fotografii realizate în perioada interbelică arată farmecul de altădată al micului oraş din centrul Transilvaniei.

Prima menţionare documentară a localităţii datează din 1293, când populaţia era alcătuită în majoritate de saşi. În documentele medievale, localitatea Aiud apare sub denumirile Enietten sau Engeten şi, uneori, ca Strassburg.

În anul 1437, în cursul răscoalei de la Bobâlna, Aiudul fost ocupat de răsculaţi. În timpul reformei protestante populaţia a îmbrăţişat în majoritate varianta calvină a protestantismului, ceea ce a avut drept consecinţă maghiarizarea treptată a populaţiei germane. Aiudul a devenit unul dintre principalele centre calvine din Transilvania. Oraşul a fost cel mai important centru cultural şi de învăţământ al calvinismului ardelean.

Colegiul, fondat în anul 1622 de principele Gabriel Bethlen la Alba Iulia, a fost mutat în 1662 la Aiud de principele Mihai Apafi I. Colegiul Bethlen poartă astăzi numele fondatorului.

În timpul războiului antiaustriac, condus de principele Francisc Rákóczi al II-lea, comandantul militar imperial Jean Rabutin a dispus incendierea Aiudului la 13 martie 1704. În lupta de apărare a cetăţii şi-au pierdut viaţa 30 de studenţi ai colegiului. La 8 ianuarie 1849 ţăranii români răsculaţi, conduşi de Axente Sever şi preotul Simion Prodan, au incendiat oraşul.

Populaţia nu credea că românii, pe atunci paşnici, ar fi putut să atace oraşul. În seara de 8 ianuarie, Crăciunul după calendarul iulian, a început măcelul ce a durat până la 17 ianuarie. Au fost ucişi circa 600 de etnici maghiari.[6] Morţii au fost aruncaţi în şanţurile cetăţii şi în varniţa de lângă cetate, unde se află un monument construit în memoria victimelor. Axente Sever a fost arestat în februarie 1849, acuzat că ar fi participat la masacru, dar, în procesul penal, instanţa i-a stabilit inocenţa.

În timpul regimului comunist din România, în închisoarea din Aiud au fost întemniţaţi numeroşi deţinuţi politici. În mijlocul oraşului se păstrează una din cele mai vechi cetăţi urbane din Transilvania (sec. XIII-XVI), Cetatea Aiudului. Aceasta are drept principale componente biserica reformată calvină şi biserica evanghelică, înconjurate de o incintă fortificată.

Cetatea a fost construită în secolul XIV, datorându-şi aspectul actual modificărilor din secolele XVI şi XVII. Cercetările arheologice au descoperit, sub actuala cetate, o aşezare daco-romană, suprapusă de o fortificaţie de pământ.

Având forma unui plan poligonal neregulat, cu o suprafaţă de 3.500 metri pătraţi şi construită din piatră brută cu o grosime a zidurilor de 1,2 metri, cetatea a fost întărită cu turnuri atribuite diversor bresle meşteşugăreşti care le întreţineau şi al caror nume îl purtau. Avea 9 turnuri: Turnul măcelarilor, Turnul croitorilor, Turnul cizmarilor, Turnul blănarilor, Turnul dogarilor, Turnul olarilor, Turnul Kalendas, Turnul lăcătuşilor-fierarilor şi Turnul Porţii.

Din rândurile fiecărei bresle responsabile de turnuri, se alegeau ofiţerii de breaslă, comandanţii militari ai cetăţii. Legătura între turnuri se făcea prin drumul de strajă aflat în spatele parapetului, la care se avea acces prin intermediul mai multor scări din lemn. În interiorul celor 9 turnuri, la nivelele superioare ale lor se putea ajunge prin scările interioare de lemn.

În interiorul zidurilor cetăţii se află Biserica Reformată-Calvină, ridicată în stil gotic târziu la sfârşitul sec. XV, de tip biserică-hală cu trei nave, cu absida poligonală şi turn pe vest, interiorul modificat baroc. Lângă aceasta este dispusă Biserica Evanghelică-Luterană, ridicată în a doua jumătate a secolului XIX, pe locul unei capele construite în 1333-1334. Pe latura de nord a cetăţii se afla Palatul Voievodal, care a aparţinut principelui ardelean Gabriel Bethlen (în anii 1612-1629). În palat funcţionează în prezent Muzeul de Istorie din Aiud.

Sursa: adevarul.ro

CODUL BUNELOR MANIERE. SALUTUL – primul semn al politeţii. Cine trebuie să salute primul: femeia, bărbatul, şeful sau vârstnicul? Reguli de bază

Fiecare om care trăieşte într-o societate trebuie să cunoască câteva reguli de bune maniere. Salutul este esenţial în stabilirea unor relaţii cu cei din jur. Oamenii nu trebuie priviţi în funcţie de clasa socială căreia îi aparţin sau în funcţie de nivelul profesional. De exemplu, o persoană cu educaţie aleasă şi cu principii morale, vă salută, în aceeaşi instituţie, în acelasi fel, şi pe cel superior, cât şi pe cel inferior din punct de vedere profesional.

Citește și: Codul Bunelor Maniere: Top 40 de reguli de bază

Să ştii să saluţi este, într-adevăr, dovada că eşti bine crescut.

Deşi formele de salut sunt vechi de când lumea, salutul în sine are în mimică, în compoziţia corpului sau în ţinută o infinitate de nuanţe care-i modifică sau îi completează sensul. Un simplu salut poate demonstra cuiva, de pildă, în ce măsură îl stimezi, dacă ştii să-i adaugi un mic gest.

Niciun om nu este atât de neînsemnat încât să nu merite un salut din partea noastră. Ludovic al XIV-lea o saluta pe ultima bucătăreasă cu aceeaşi curtoazie ca pe strălucitoarea domnişoară de La Valliere. Numai snobii pot crede că e sub demnitatea lor să salute primii.

Iată câteva din regulile de bază:

Când salutăm primii

– bărbatul salută mai întâi o femeie, chiar dacă este mai tânără;

– tinerii îi salută pe cei mai în vârstă;

– noul venit pe cei care sunt deja adunaţi;

– inferiorul pe superiori.

Este obligatoriu să răspunzi la orice salut deoarece, a refuza înseamnă să-l jignești grav pe cel care ți s-a adresat.

Citește și: mesaje de dragoste

Cum salută un domn?

Când întâlnește o doamnă, bărbatul salută primul, încetează să mai fumeze  și-și scoate mâna din buzunar.

În general, salutul înseamnă să-ți scoți pălăria, aproximativ cu doi metri înaintea întâlnirii, să o înclini ușor, privind fără insistență în ochii persoanei salutate, iar apoi să îți pui pălăria la loc pe cap. Ridicarea pălariei se face întotdeauna cu mâna opusă părții în care se găsește persoana salutată.

E mai bine să pastrezi pălăria pe cap și să saluți verbal, decât să reduci gestul la o simplă atingere a borului pălăriei, fără să o ridici.

Dacă domnul nu poartă pălărie,  înclinarea capului va fi un pic mai adâncă dacât dacă ar saluta cu pălăria.

Citește și: Mesaje de dragoste • Mesaje de iubire • Declarații de dragoste • Declarații de iubire

Cum salută o lady?

Dacă se întâlnesc două persoane de același sex, cea tânără salută pe cea mai în vârstă.

Salutul se face însoțit de un ușor surâs și de o scurtă înclinare din cap.

În țările anglo-saxone, femeia salută prima, pentru a-l autoriza astfel pe domnul întâlnit să o salute.

În Europa continentală domnul salută, doamna răspunde.

Două persoane de același sex și de aceeați vârstă se salută simultan.

Ai dreptul sa refuzi un salut?

A refuza sa răspunzi la salut înseamnă a-l face pe celălalt să înțeleagă că te-a ofensat grav, pe tine sau pe unul din membrii familiei tale. În afara acestor cazuri, nu există salut pe care poți să-l refuzi fără să încalci în mod deliberat și grosolan regulile elementare ale bunei cuviințe.

Există totuși împrejurări în care am prefera să ne facem că nu vedem anumite persoane pentru a le saluta, deoarece am avut cu ele un conflict. Aceste cazuri cer mult tact și o mare prezență de spirit pentru a găsi o soluție onorabilă. Pentru a evita întâlnirea, o facem când suntem încă la mare distanță. Dacă întâlnirea este inevitabilă, vom saluta scurt. Acest salut ar putea fi pentru celalalt o mică lecție dacă el este vinovat, iar dacă noi suntem vinovați, salutul nostru poate duce la o împăcare.

Citește și: MESAJE pentru copii. FELICITĂRI și URĂRI de La mulți ani pentru copii de ziua copilului din partea părinților, bunicilor

Nu există reguli fără excepţii!

Vom evita să salutăm o persoană, mai ales o doamnă, dacă o întâlnim într-o companie compromițătoare.

În armată, salutul este strict reglementat – inferiorul îl salută pe superiorul său în mod obligatoriu.

Pentru personalul feroviar, poștal, pentru vameși există alte reguli. Ei se pot saluta fără să se cunoască, prin simplul fapt că poartă aceeași uniformă.

Citește și: felicitări de Crăciun

Cel care intră într-un local salută, cel care se află acolo răspunde la salut. Această regulă este valabilă în restaurante, compartimente de tren, săli de așteptare, lifturi, magazine etc.

Un om bine crescut își scoate pălăria și se oprește un moment când trece un convoi mortuar. Te ridici și te descoperi când se intonează un imn național sau când se înalță drapelul unui stat. Pe durata ceremoniei trebuie să te comporți decent, pentru a arăta că respecți sentimentele altora.

Salutăm tot grupul din care face parte o cunoștință. Persoanele care o însoțesc vor răspunde la salut, dar nu vor întreba numele dumneavoastră.

Citește și: CODUL BUNELOR MANIERE: Cum trebuie să te comporți la masă? Ce tacâmuri folosești, ce faci cu șervetul, cum trebuie să te așezi și alte reguli de politețe

SALUTUL VERBAL. STRÂNGEREA MÂINII. SĂRUTATUL MÂINII.

Formule de salut când întâlnim pe cineva

Dacă întâlnim rude, prieteni, sau cunoștințe apropiate, vom da Bună ziua! chiar dacă nu ne oprim pentru o conversație.

Dacă întâlnim alte persoane, formula obișnuită va fi Bună ziua! sau Bună seara! la care adăugăm obligatoriu Doamnă sau Domnule.

Nu este necesar să spunem numele persoanei pe care o întâlnim. Dacă este vorba despre un director al unei mari companii sau despre un ofiter, aceștia se pot adresa subalternilor pronunțându-le numele, gest ce va echivala cu un compliment.

Se vor evita formulele de tipul: Hello! sau Ciao!  sau  Adio! permise doar adolescenților.

Citește și: CODUL BUNELOR MANIERE: Cum să ne comportăm pe stradă

Formulele de salut când ne despărţim de cineva

Când ne despărțim de cineva, formulele de salut sunt: La revedere!, O seară bună!, Noapte bună!

Strângerea mâinii

Strângerea mainii se practică mai ales când cele două persoane care se întâlnesc urmează să se oprească și să stea puțin de vorbă. Este o formă de salut care datează din antichitate și care este încărcată de un simbolism profund. Să saluți pe cineva strângându-i mâna este un semn de mare stimă.

Mâna pe care o strângem este cea dreaptă. Această regulă datează din vremea când, în mâna dreaptă țineai o armă, iar când întindeai mâna goală însemnă că doreai pace. Anumite comunități, de exemplu cercetașii (scouts) își strâng mâna stangă.

Persoana care întinde mâna prima este doamna, persoana mai în vârsta sau superiorul. Tot persoanei de rang superior îi revine inițiativa formulei de salut.

Citește și: CODUL BUNELOR MANIERE. SALUTUL – primul semn al politeţii. Cine trebuie să salute primul: femeia, bărbatul, şeful sau vârstnicul? Reguli de bază

Dacă din necunoasterea acestei reguli, tânărul este primul care întinde mana, să o refuzi este un afront.

Cel mai ocupat dintre oamenii de stat nu trebuie să refuze să strângă mâna celui mai pisălog dintre solicitanți. Să refuzi o mână întinsă este o sancțiune de o gravitate excepțională.

Pentru a strânge mâna cuiva un bărbat se va ridica. Doamnele nu trebuie să se ridice decât pentru a da mâna unei persoane mai în vârstă sau pe care vor s-o onoreze în mod special.

Se spune că modul în care strângi mâna celuilalt îți dezvăluie firea. Nu trebuie să avem o mână moale sau una care o zdrobește pe a celuilalt. Nu apucam doar vârful degetelor.

Se va evita strângerea mâinii pe deasuprea alteia, în cruce, gestul fiind total lipsit de eleganță. Ordinea priorităților este următoarea: doamnele între ele, doamnele și domnii, domnii între ei.

Strângerea mâinii poate însemna și altceva decât salutul. Se strânge mâna și pentru a marca încheierea unei afaceri, pentru a sublinia condoleanțele, felicitările, o rugăminte, o mulțumire sau o scuză.

În urmă cu mai bine de 100 de ani, oraşul Abrud din judeţul Alba era centrul cultural-economic al Munţilor Apuseni, datorită exploatărilor miniere de aur din zonă. Era un orăşel cosmopolit, în care românii şi maghiarii convieţuiau în pace şi făceau afaceri cu aur.

Asociaţia Culturală a Maghiarilor din Abrud a avut ideea de a realiza un material video cu fotografii unice din perioada 1850 – 1950, care surprind evoluţia oraşului şi a locuitorilor săi.

„O viaţă culturală şi foarte bogată cu edificii glorioase dar neştiute azi, din acea vreme. Fotografii adunate cu greu de prin poduri prafuite şi locuri pustii de către Lorand Kopenetz alături de soţia Meda, preotul reformat Ferri din Abrud. Fac din toate acestea un Abrud nemuritor, un Abrud existent din perioada romană, uitat azi parcă de politicieni, dar un Abrud ce merită mai mult“, astfel este descris oraşul prin fotografiile publicate pe internet.

În materialul video pot fi văzute imagini cu oraşul şi cu clădirile din diferite perspective. Impresionantă este piaţa centrală, actuala Piaţă a Eroilor, cu biserica reformată, fostul hotel Detunata, cazarma militară a oraşului şi clădirile în care au funcţionat unităţile şcolare. Restaurantul şi terasa Detunata era locul de distracţie al minerilor, care se relaxau aici după ce schimbau aurul la băncile din oraş.

Multe dintre imagini sunt realizate de celebrul fotograf Bach, care a susprins şi ipostaze din Alba Iulia la începutul secolului trecut. La Abrud, exista o puternică organizaţie denumită Reuniunea Femeilor Române, care organiza diferite evenimente mondene, unele cu muzică clasică şi în scopuri caritabile, cum ar fi în beneficiul spitalului. Organizaţia a deschis în 1907 renumita Şcoală de Fete de la Abrud. Asociaţia Reiuniuena Femeilor Române îşi desfăşoară activitatea şi în prezent.

Replică palidă

În fotografii poate fi văzut şi primul automobile din Abrud, ce a aparţinut unui comerciant, dar şi o serie cu celebri “muzicanţi” ai oraşului. Interesantă este şi poza cu prima paradă militară românească, ce a avut loc în 1919 la Abrud.

Vizionând şi analizând fotografiile îşi dai seamă că, astăzi, Abrudul, este doar o replică palidă a ceea ce a fost acum 100 de ani. Centrul oraşului s-a păstrat aproape neatins, cu precizarea că multe imobile au nevoie de reparaţii urgente pentru a nu se prăbuşi. Abrudul a ajuns un oraş care trăieşte din amintiri.

În lipsa locurilor de muncă şi după dispariţia aproape totală a mineritului, oraşul a decăzut. Rolul de capitală a Apusenilor a fost preluat de Cîmpeni, oraş aflat la 12 kilometri, ai cărui locuitori au speculat noile posibilităţi de venit, cum ar fi exploatarea lemnului.