Ştirea zilei

Tradiție seculară la Almașu Mare în vinerea de după Paști: pelerinaj de 10 kilometri, prin Cheile Glodului, la Izvorul Tămăduirii

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În satul Glod, comuna Almașu Mare, există un loc minunat, plin de legendă, un loc despre care bătrânii satului povestesc lucruri minunate.

Petrecerea Divorțaților

În Cheile Glodului, după ce valea părăsește vatra satului și își face loc printre stâncile calcaroase, lăsând în urmă câteva peșteri minunate, fiecare cu istoria ei, ajunge, trecând prin strâmtoare, la un loc unde de sub o stâncă izvorăște cu putere o apă pe care sătenii nu o beau fără rugăciune, pentru că această apă este din Izvorul Tămăduirii.

Așa au învățat ei din bătrâni, care la rândul lor au fost învățați de măicuțele acelea bătrâne, care locuiau la schitul de deasupra izvorului. Nu există om bolnav în sat care să nu își pună nădejde de vindecare în puterea dumnezeiască ce izvorăște din el.

Fiecare familie ținea, lângă sticla cu aghiasmă mare, una cu apă de la izvor pe care vineri, în săptămâna de după Paști, preoții din toate satele din jur o sfințeau și o împărțeau credincioșilor. Era bucurie mare în vinerea Izvorului Tămăduirii.

După slujba de la izvor, oamenii urcau la micuțul schit de lemn unde, în poiana plină de pomi fructiferi, se săvârșea Sfântul Maslu pentru toți cei bolnavi de acasă care așteptau să primească apă tămăduitoare, iar după slujbă se puneau pe iarbă și, scoțând fiecare merindea cu care a venit, luau parte la agapa frățească, așa cum făceau și creștinii de demult. După agapă, fiecare se întorcea acasă plin de nădejde și bucurie.

Odată cu venirea comuniștilor, acest pelerinaj a fost interzis. Totuși, oamenii au continuat să meargă, deși nu se mai făcea slujbă, iar în poiana vechiului schit nu mai avea cine să-i întâmpine. Anii au trecut și Dumnezeu ne-a arătat că stăpânirile lumești sunt trecătoare. După revoluția din decembrie 1989, spre izvorul aproape uitat, unde mai mergeau doar creștinii foarte evlavioși, au început din nou să curgă mulțimile.

De această dată însă cei care nu lipsesc niciodată sunt tinerii. Pelerinajul la Izvorul Tămăduirii este unul al tinereții pline de entuziasmul credinței. Acolo, la izvor, se întâlnesc la rugăciune oamenii din comuna Almașu Mare, cu preoții lor Cosmin Voinea din Glod și Florin Achim din Almașu – centru, cu cei din zona Balș – Hunedoara, însoțiți de preoții lor, așa cum era în vechime. Mulți istorisesc cu evlavie ce binefaceri au primit de la Dumnezeu folosind apa izvorului.

În anul 2011, acolo unde a fost vechiul schit, preotul Florin Achim, cu sprijinul familiei și al câtorva enoriași, a ridicat un altar de vară unde se săvârșește Taina Sfântului Maslu. Preotul Florin Achim spune că spre Izvorul Tămăduirii sunt 10 kilometri de drum accidentat, pe care enoriașii vor pleca în pelerinaj. ”Obiceiul se pierde în negura timpului, de sute de ani îl știu strămoșii și moșii noștri. Un drum al nevoinței trupului și sufletului, în ziua Izvorului Tămăduirii”, spune acesta. Programul din ziua de Izvorul Tămăduirii (vineri, 13 aprilie 2018): ora 7.00 – Sfânta Liturghie în biserica din Glod; ora 9.00 – plecarea din fața casei parohiale Glod; ora 11.30 – slujba de sfințire a apei la Izvorul Tămăduirilor din Cheile Glodului; ora 12.30 – Slujba Sfântului Maslu în altarul de vară de pe locul vechiului Schit.

La sfârșit se va pleca spre Glod peste vârful Picui, de unde participanții vor avea o priveliște frumoasă asupra Cheilor Cibului și Mănăstirii Buna Vestire.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Sute de căsuțe din turtă dulce, ornate de 80 de copii din Sebeș: Vor fi vândute la târgul de Crăciun, în scop caritabil. ,,Fiecare înseamnă o mână întinsă, un zâmbet, o masă de Crăciun și puțină speranță”

Ioana Oprean

Publicat

în

Sute de căsuțe din turtă dulce, ornate de 80 de copii din Sebeș: Vor fi vândute la târgul de Crăciun, în scop caritabil. ,,Fiecare înseamnă o mână întinsă, un zâmbet, o masă de Crăciun și puțină speranță” La Sebeș, magia Crăciunului are gust de turtă dulce și, mai ales, de solidaritate. Peste 80 de copii, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Flaviu Buta și un fost polițist local, RESPINȘI la concursul pentru ocuparea postului de director executiv al Direcției Patrimoniu Public și Privat din Primăria Alba Iulia. Ce punctaje au obținut

Bogdan Ilea

Publicat

în

Flaviu Buta și un fost polițist local, RESPINȘI la concursul pentru ocuparea postului de director executiv al Direcției Patrimoniu Public și Privat din Primăria Alba Iulia. Ce punctaje au obținut Primăria Alba Iulia a organizat concurs pentru ocuparea funcției de director executiv, clasa conducere, grad II, în cadrul Direcției Patrimoniu Public și Privat. Atât Flaviu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Va putea fi operațională noua companie de transport din Alba Iulia din 8 ianuarie 2027? Ce spune primarul Gabriel Pleșa

Ioana Oprean

Publicat

în

Va putea fi operațională noua companie de transport din Alba Iulia din 8 ianuarie 2027? Ce spune primarul Gabriel Pleșa Proiectul privind înființarea și operaționalizarea noii societăți de transport public local din Alba Iulia se află în linie dreaptă, autoritățile locale estimând pașii următori pentru ca noua companie să poată prelua activitatea la începutul anului. […]

Citește mai mult