Ştirea zilei

Topul datoriilor statelor Uniunii Europene

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

A început de la banii ieftini împrumutaţi aproape oricărui cetăţean. A continuat cu o criză a băncilor, unele fiind salvate de către state iar altele lăsate să se prăbuşească. Apoi au intrat statele în criză. Ţările UE au captat primele atenţia prin dezechilibrele uriaşe ascunse în interiorul economiilor lor.  Hotnews a realizat un top al datoriilor ţărilor UE în funcţie de efortul pe care populaţia activă  ar trebui să îl facă. Datele folosite au ca sursă Laborsta, Eurostat şi BCE, OECD.  Din acest punct de vedere, România am putea spune că  stă bine.
Datoria statelor prin simpla înşiruire a nivelului ei este înşelătoare. Una e de pildă ca la un venit de 1000 de euro să ai o datorie de 5000 de euro şi cu totul alta e ca datoria să  fie de 10.000 de euro, dar venitul să fie de 30.000 de euro. Nominal, datoria de 10 mii e mai mare, dar efortul de a o achita e mult mai mic.  De regulă, când vine vorba să reduci datoria publică, e nevoie de timp lung. Belgiei şi Danemarcei le-au trebuit 14 ani să opereze o asemenea micşorare, în vreme ce recordul îi aparţine Portugaliei, cu numai 5 ani. România trebuie şi ea să o reducă urgent, în condiţii mult mai dificile. Când datoria creşte se declanşează un recul al încrederii investitorilor. Asta se traduce apoi prin scumpirea dobânzilor, creşterea primelor de risc şi din nimic te trezeşti că îţi apare şi efectul de evicţiune.
Studiile arată că în primul rând, reducerile majore a datoriilor sunt în principal determinate de eforturi mai degrabă decisive şi de lungă durată (decât timide şi de scurtă durată) de consolidare fiscală concentrate pe reducerea cheltuielilor publice, în special, reducerea beneficiilor sociale şi a salariilor din sectorul public. Reducerea datoriei bazate pe creşterea veniturilor par să aibă mult mai puţin succes. În al doilea rând, o creştere a PIB real ar mări probabilitatea unei reduceri majore a datoriei, prin faptul că investitorii te ajută cu bani pe care îi poţi folosi cu cap. (A.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie

Ioana Oprean

Publicat

în

Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie”

Ioana Oprean

Publicat

în

Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie” Irina Rita Codrea, elevă în clasa a IX-a, la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, s-a calificat la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ACCIDENT rutier la Alba Iulia: O ambulanță SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței Cetate. Traficul este îngreunat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier la Alba Iulia: Un SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței cetate. Traficul este îngreunat Un accident rutier a avut loc astăzi, 17 martie 2026, la Alba Iulia, în zona pieței din Cetate. Din primele informații, o autospecială SMURD și un autoturism sunt implicate în evenimentul rutier. Traficul rutier este îngreunat […]

Citește mai mult