Țigări autentice, sau de contrabandă? Cinci indicii care te ajută să faci diferența
În România, țigările de pe piața neagră se vând la jumătate din prețul celor comercializate pe piața legală. De unde diferența mare de preț? Din faptul că rețelele de contrabandă nu achită nicio taxă, în timp ce aproape 80% din prețul unui pachet comercializat în mod legal reprezintă sume care ajung la bugetul de stat.
În 2018, a crescut nivelului de contrabandă cu țigarete până la 16,3%. În 2019 piața neagră ar putea crește suplimentar ca urmare a măririi, începând cu 1 ianuarie, cu circa 10% a accizei.
CINCI INDICII CĂ PACHETUL DE ȚIGARETE ACHIZIȚIONAT NU PROVINE DIN CONTRABANDĂ
- Locația din care cumperi țigaretele este primul indicator al unor posibile surse ilicite. Atunci când țigările sunt achiziționate dintr-un loc neautorizat pentru comercializarea produselor din tutun, de la persoane neautorizate care vând în locuri precum piețe publice sau chiar pe stradă, este posibil ca țigările să provină din contrabandă.
2. Metoda de comercializare (fiscalizarea). Dacă pachetul de țigarete îți este dat de sub tejghea, nu primești bon fiscal și vânzarea nu este înregistrată, este posibil ca țigaretele să provină din surse ilicite.
3. Inscripționarea pachetelor. Pachetele de țigarete destinate vânzării pe piața din România sunt inscripționate exclusiv în limba română. Dacă pe pachet apar litere chirilice sau orice altă limbă în afară de limba română, atunci acesta provine din surse ilicite.
4. Timbrul fiscal. Dacă timbrul fiscal indică o altă piața de destinație a acestor produse decât România, atunci acestea provin din surse ilicite.
5. Avertismentele de sănătate. Modul în care arată avertismentele de sănătate de pe pachetele de țigări reprezintă un alt indiciu important pentru consumatori. De exemplu, pentru România standardul de scriere al avertismentelor de sănătate este scrisul cu font alb pe fundal negru, în timp ce pentru Republica Moldova ele sunt inscripționate cu font negru pe fundal alb.
Pentru a aduce în atenția consumatorilor riscurile și implicațiile legale ale activităților de contrabandă cu țigarete, British American Tobacco a demarat în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliției Române și cu Poliția Română de Frontieră o campanie de informare. Sub sloganul „Contrabanda este o infracțiune cu impact devastator asupra comunității și a siguranței oamenilor. Legea o condamnă. Condamn-o și tu!”, în perioada următoare pe site-ul www.stopcontrabanda.ro, cât și pe pagina de Facebook Stop Contrabanda cei interesați vor putea vedea materiale informative privind aspectele legislative ale traficului ilicit, cât și o serie de interviuri cu reprezentanți ai Inspectoratului General al Poliției Române și ai Poliției Române
CONTRABANDA CU ŢIGĂRI ÎN ROMÂNIA
– România are cel mai ridicat nivel al contrabandei cu țigarete din Europa de Est.
– România are 2.000 de km de graniță cu țări non-UE, în care prețul tutunului poate fi de până la 6 ori mai mic.
– Traficul ilicit de țigări prejudiciază anual statul român cu peste 650 milioane de euro (aproximativ 3 miliarde de lei). Bugetul de stat pierde circa 50 de milioane de euro lunar din cauza pieței negre. Pentru fiecare procent adăugat pieței ilegale de tutun, bugetul de stat pierde anual încă 40 milioane de euro.
– Fiecare container de țigări ilegale înseamnă 1 milion de euro profit pentru rețelele de contrabandă. Date ale Interpol arată că traficul ilicit de țigări este un catalizator pentru traficul de droguri, arme, persoane și chiar activități teroriste.
Sursa: economica.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Consumul în România, în scădere și mai accentuată în februarie 2026. Economist: ,,Până la sfârșitul anului, apartamentele vor fi cu 50% mai ieftine”
Consumul în România, în scădere și mai accentuată în februarie 2026. Economist: ,,Până la sfârșitul anului, apartamentele vor fi cu 50% mai ieftine” Primele date economice privind consumul pe luna februarie 2026 au fost publicare recent și arată o scădere și mai mare față de prima lună a anului. Economistul Radu Georgescu explică că România […]
Președintele Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz”
Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz” România se alătură declarației Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, Olandei și Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertǎții de navigație, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 președintele Nicușor Dan. „Am decis să ne alăturăm declarației Marii Britanii, Franței, […]
Produse second-hand 2026 | Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi”
Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi” Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 că un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care instituie reguli mai stricte pentru produsele second-hand a fost supus dezbaterii publice, urmând ca nicio haină, nicio mobilă, niciun echipament să […]