Testamentul lui Avram Iancu, aflat de generații în posesia familiei Rațiu, va ajunge la Biblioteca Central Universitară Cluj
Un document de mare valoare simbolică pentru românii din Transilvania, testamentul olograf al lui Avram Iancu, va fi predat de către familia Rațiu, în a cărei posesie se află de mai multe generații, Bibliotecii Central Universitare (BCU) ‘Lucian Blaga’ din Cluj.
Anunțul a fost făcut printr-un comunicat de presă de către directorul BCU, Doru Radosav, care a precizat predarea documentului va fi făcută de Ratiu Family Charitable Foundation prin fiul cel mare al lui Ioan Rațiu, Indrei, în data de 6 noiembrie în cadrul unui eveniment special dedicat acestui moment.
‘Transmis generațional, acest testament a ajuns în posesia lui Ion Rațiu, candidat la președinția României în anii 1990, fiind păstrat ca o piesă de mare valoare documentară și în egală măsură, cu o puternică valoare simbolică.
Testamentul a fost păstrat de către familia Rațiu, care este considerată de istorici o exponentă a familiei românești transilvănene ‘dedicată idealurilor naționale și de unitate politică a românilor’, se arată în comunicat.
După ce va va ajunge în custodia instituției, testamentul olograf al lui Avram Iancu va reprezenta piesa centrală a unei expoziții deschise publicului la Biblioteca Central Universitară (BCU) ‘Lucian Blaga’ din Cluj. (BT)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
Foto | Contracte de muncă vechi de aproape 1.900 de ani, consemnate pe tăblițe cerate și descoperite la Alburnus Maior (Roșia Montană), expuse la Muzeul Național de Istorie a României
Contracte de muncă vechi de aproape 1.900 de ani, consemnate pe tăblițe cerate și descoperite la Alburnus Maior (Roșia Montană), expuse la Muzeul Național de Istorie a României Două tăblițe cerate descoperite la Alburnus Maior păstrează mărturia unor contracte de muncă încheiate în Dacia romană acum aproape două milenii. Expuse la Muzeul Național de Istorie […]
Foto | Explozie de culoare în spațiul expozițional al Primăriei Sebeș: Cele mai recente lucrări de artă ale lui Eugen Măcinic, aduse în fața marelui public
Explozie de culoare în spațiul expozițional al Primăriei Sebeș: Cele mai recente lucrări de artă ale lui Eugen Măcinic, aduse în fața marelui public O nouă expoziție personală a artistului plastic Eugen Măcinic poate fi văzută și admirată în generosul spațiu expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș. Expoziția poate fi caracterizată drept o adevărată explozie de […]
Foto | „Peștera și bolta cerească. Misterele lui Mithras la Apulum”, exponatul lunii august 2026 la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia
„Peștera și bolta cerească. Misterele lui Mithras la Apulum”, exponatul lunii august 2026 la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia Marți, 4 august 2026, de la ora 11.00, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia va avea loc vernisajul exponatului lunii august 2026. În anul 1965 a fost descoperit întâmplător un relief votiv din marmură […]