Țeapă de aproape 500.000 de lei pentru 11 ciobani din Alba: Cum a cumpărat un vâlcean 2.500 de miei și nu i-a mai plătit

Unsprezece ciobani din județul Alba au rămas fără jumătate de milion de lei după ce un vâlcean a cumpărat peste 2.500 de miei de la aceștia, fără a mai plăti contravaloarea acestora. Bărbatul a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor. C. M. a fost obligat să plătească şi contravaloarea mieilor, care se ridică la aproape jumătate de milion de lei.

Activităţile de cumpărare a mieilor s-au desfăşurat în luna mai a anului 2016. Bărbatul a achiziţionat mieii prin intermediul firmei Pema Ovin SRL deţinută de inculpat. Acesta a împuternicit o altă persoană să cumpere cantităţi mari de miei de la diferite persoane din zona municipiului Aiud deşi societatea se afla în imposibilitate de plată, raportat la datoriile pe care le avea către diferite persoane fizice şi juridice.

ELIT

De altfel, în decurs de o lună de la data achiziţiilor din Alba, fima a intrat în procedura de lichidare, iar la data de 8 decembrie 2016 s-a dispus falimentul. Valoarea celor circa 2.500 de miei cumpăraţi de la 11 crescători de oi se ridică la 456.643 lei. De la un cumpărător a fost achiziţionat un număr de 400 de miei în greutate de aproape 9.000 de kilograme. Paguba suferită de vânzător ete de 64.867 lei.

CITEȘTE ȘI: Bărbatul de 74 de ani, disparut din Fărău, a fost găsit DECEDAT: Nu sunt suspiciuni de moarte violentă

Fiind audiat, C. M. a precizat că a vândut miei cumpăraţi, iar cu banii obţinuţi a achitat alte datorii, dar doreşte ca pe viitor să achite prejudiciul din prezenta cauză. Din declaraţiile persoanelor vătămate, coroborate cu facturile emise de Pema Ovin SRL, precum şi cu declaraţia unui martor a rezultat fără dubii atât achiziţia mieilor de către societatea administrată la momentul respectiv de către inculpat, suma reprezentând contravaloarea acestora, angajamentul de plată în termen de 10 zile, cât şi faptul că ovinele au fost transportate la respectiva societate.

Din analiza înscrisurilor ridicate de la biroul lichidatorului judiciar, precum şi a tabelului definitiv al creanţelor întocmit împotriva averii debitorului Pema Ovin SRL, emis la data de 2 ianuarie 2016, rezultă că la momentul achiziţiei mieilor de la persoanele vătămate, societatea avea datorii în cuantum de 834.241,14 lei. La aceste datorii certe cuprinse în titluri executorii, se adaugă obligaţii de plată necuprinse în tabelul creanţelor.

ADEZIUNE PLUS

”Din proba cu înscrisuri administrată în faza de urmărire penală rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că societatea deţinută de inculpatul C. M. nu avea posibilitatea să achite contravaloarea mieilor cumpăraţi de la părţile civile din cauza ce face obiectul judecăţii în termen de 10 zile, astfel cum s-a angajat. De altfel, audiat fiind în faza de urmărire penală, inculpatul a precizat că a vândut miei cumpăraţi, iar cu banii obţinuţi a achitat alte datorii – cert fiind că la momentul în care a mandatat-o pe numita L. să achiziţioneze miei de la părţile civile, inculpatul avea reprezentarea faptului că nu va putea plăti. Toate aceste probe sunt confirmate de inculpat care, la termenul de judecată din data de 8 decembrie 2020 a recunoscut faptele astfel cum au fost reţinute în actul de sesizare”, se precizează în hotărârea Judecătoriei Aiud.

Instanţa apreciază că faptele acestuia prezintă un grad sporit de periculozitate, dar pentru că recunoscut şi a primis că va plăti bani, a decis să îl condamne doar la 2 ani de închisoare, pedeapsă suspendată sub supraveghere pe o perioadă de 4 ani. A fost obligat să achite şi sumele de bani datorate celro 11 părţi civile.

Instanţa a respins cererea lichidatorului judiciar al firmei acestuia de a achita suma de 859.072 de lei, reprezentând totalul datoriilor acumulate. Magistratul a deciz să acest prejudiciu nu are legătură cu cauza de faţă. Hotărârea Judecătoriei Aiud din 8 decembrie 2020 a fost contestată doar de către lichidator.

sursa: adevarul.ro

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Te-ar putea interesa și:

VIDEO| Povestea Mărțișorului, cu Daniela Floroian: Care este istoria micului cadou pe care îl primim astăzi de la cei dragi

De 1 Martie, o sărbătoare care se află în sufletul multora dintre români pentru frumusețea, puritatea și „noul” pe care… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

DOCUMENT| Orașul Abrud SCAPĂ de restricții. Incidența de infectare a scăzut sub 1,5/1000 de locuitori

Datorită scăderii incidenței cazurilor de coronavirus sub 1.5 la mie, orașul Abrud scapă de restricțiile impuse prevenirii răspândirii noului coronavirus,… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

DOCUMENT| Comuna Stremț în scenariul ROȘU, Ocna Mureș, Cetatea de Baltă și Sântimbru în scenariul GALBEN. Măsuri pentru următoarele 14 zile stabilite de CJSU Alba

În urma ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, s-a dispus menținerea în scenariul roșu a localității Stremț și în… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

OFICIAL| 3.697 cazuri noi de coronavirus în România. Bilanțul total ajunge la 676.968 de îmbolnăviri

Marți, 12 ianuarie 2021, Grupul de Comunicare Strategică a dat publicității noul bilanț al pandemiei de COVID-19 în România. Până… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Alba Iulia REVINE la SCENARIUL ROȘU. Incidența de infectare a ajuns la 3 cazuri/1000 de locuitori

Deși carantinarea Municipiului Alba Iulia a „dat roade” în ceea ce privește scăderea numărului de persoane infectate, orașul nostru a… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

VIDEO| PERCHEZIȚII în Alba și alte județe din țară într-un dosar cu acuzaţii de fals de monedă: Cum opera gruparea infracţională

Ofițerii BCCO Piteşti au efectuat marţi, 12 ianuarie, mai multe percheziţii domiciliare, în judeţele Alba, Sibiu, Arad şi Bacău, într-un… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro