Rămâi conectat

Ştirea zilei

Târgurile de animale din mai multe localități din Alba, suspendate, după ce două focare de PESTĂ PORCINĂ au fost descoperite la Mihalț: Medicii veterinari din cadrul DSVSA Alba au acționat pentru lichidarea lor

Ioana Oprean

Publicat

în

Târgurile de animale din mai multe localități din Alba, suspendate, după ce două focare de PESTĂ PORCINĂ au fost descoperite la Mihalț: Medicii veterinari din cadrul DSVSA Alba au acționat pentru lichidarea lor

Medicii veterinari din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba au acționat, în aceste zile, pentru lichidarea a două focare de pestă porcină africană (PPA), depistate în două gospodării ale populației, în localitatea Mihalț.

Genomul virusului pestei porcine africane a fost confirmat în urma testelor Real Time PCR efectuate la Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Alba. Echipe de medici veterinari s-au deplasat la fața locului pentru a lua mai multe măsuri în vederea prevenirii răspândirii îmbolnăvirilor, între care: acțiuni de dezinfecție, declanșarea anchetei epizootice, punerea sub supraveghere a exploatațiilor (este interzis ca alte animale să intre sau să iasă din gospodărie), informarea populației și stabilirea zonelor de protecție și supraveghere.

În zona de protecție (0-3 km în jurul focarului) se află localitățile Mihalț și Obreja, iar în zona de supraveghere (3-10 km în jurul focarului) se află localitățile Colibi, Secășel, Crăciunelu de Jos, Bucerdea Grânoasă, Cistei, Șoimuș, Căpud, Pețelca, Meșcreac, Beldiu, Coșlariu, Coșlariu Nou, Teiuș, Galda de Jos, Obreja, Sântimbru, Totoi, Dumitra, Hăpria, Henig, Berghin.

Târgurile de animale sunt suspendate în localitățile sus menționate până la ridicarea restricțiilor.

Solicităm cetățenilor să limiteze mișcarea porcilor astfel încât aceștia să nu aibă posibilitatea de a intra în contact cu alte animale. O atenție deosebită trebuie acordată hranei pentru animale recoltate de pe câmp: nu se recomandă ca furajele să fie administrate porcilor domestici dacă acestea (furajele) au fost recoltate din zone în care a fost semnalată prezența porcilor mistreți (posibil infectați cu PPA).

În următoarea perioadă vor fi intensificate controalele în trafic. Solicităm crescătorilor de animale să nu achiziționeze porcine neidentificate prin crotalii şi fără a fi însoțite de documentele sanitare veterinare obligatorii. Orice mişcare a porcinelor, din exploataţiile de origine către alte locaţii, se poate efectua doar cu documentele sanitare veterinare eliberate de medicul veterinar din circumscripţia sanitară veterinară locală.

Principalele cauze care au dus/duc la apariţia de noi focare sunt:

– intrarea/ieşirea porcinelor în/din exploataţii fără a se solicita medicului veterinar documente care să ateste starea de sănătate a acestora; de multe ori porcinele nu sunt identificate şi înregistrate în Baza Națională de Date (B.N.D) motiv pentru care este imposibilă stabilirea exploataţiei de origine;

– scoaterea animalelor din zonele de restricţie (protecţie, supraveghere, infectată), deci nerespectarea restricţiilor prevăzute în prevederile Regulamentului delegat (UE) 2020/687 care trebuie să se stabilească şi să se aplice în aceste zone;

– sacrificarea animalelor bolnave fără notificarea medicului veterinar, carnea provenită de la animalele bolnave constituind în permanenţă o sursă de difuzare a virusului PPA (virusul rezistă în carne congelată peste doi ani);

– nerespectarea obligației de către deţinători de a anunţa medicul veterinar atunci când la porcii pe care îi deţin apar îmbolnăviri şi/sau mortalităţi;

– de multe ori, aruncarea/abandonarea cadavrelor provenite de la porcii morţi de PPA în păduri, păşuni, la marginile apelor etc;

– mijloace de transport contaminate cu secrețiile și excrețiile provenite de la animalele infectate care nu au fost decontaminate;

– tratamente efectuate de personal necalificat fără respectarea prevederilor legale, furaje introduse din zone infectate direct în hrana porcinelor, lipsa dezinfectoarelor individuale la intrarea în exploataţie;

– nerespectarea cerințelor de biosecuritate în majoritatea exploataţiilor nonprofesionale (gospodăriile populaţiei), precum și a măsurilor stabilite şi aprobate în cadrul Centrului Local pentru Combaterea Bolilor;

Subliniem că Pesta Porcină Africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

12 noiembrie: Se năștea câştigătoarea primei note de 10 din istoria gimnasticii. Nadia Comăneci împlinește astăzi 64 de ani. Portretul unei LEGENDE

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

12 noiembrie: Se năștea câştigătoarea primei note de 10 din istoria gimnasticii. Nadia Comăneci împlinește astăzi 64 de ani. Portretul unei LEGENDE În urmă cu 64 de ani, în municipiul Onești, din județul Bacău, avea să se nască, din dragostea lui Gheorghe și a Ștefaniei-Alexandrina, o fetiță care va fi botezată după numele unui personaj […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Bianca Todorescu, din județul Alba, scrie istorie în powerlifting. Prima femeie româncă medaliată mondial la seniori

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Prima femeie româncă medaliată la senioare la un Campionat Mondial de Powerlifting este din județul Alba Bianca Todorescu a devenit prima femeie româncă medaliată la un Campionat Mondial de Powerlifting pentru seniori, marcând un moment istoric pentru sportul românesc. Sportiva este legitimată la Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia și antrenată de Ovidiu Pănăzan, președintele Federației […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Albaiulian de 46 de ani, găsit DECEDAT în locuință, după ce vecinii au semnalat miros de gaz pe casa scării: Cum s-a desfășurat intervenția

Ioana Oprean

Publicat

în

Albaiulian de 46 de ani, găsit DECEDAT în locuință, după ce vecinii au semnalat miros de gaz pe casa scării: Cum s-a desfășurat intervenția Un albaiulian de 46 de ani a fost găsit decedat marți sera, într-un apartament de pe strada Vasile Goldiș din Alba Iulia. Pompierii și polițiștii au intervenit la fața locului după […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea