Marţi, 16 decembrie, orele 18.00, în sala Ballroom din cadrul Alba Mall, va avea loc „GALA SPORTULUI 2014” în cadrul căreia vor fi acordate distincţii şi...
A devenit o tradiţie a ultimilor ani, ca în luna decembrie să fie organizată Gala Sportului Judeţean, prilej cu care este premiată performanţa sportivă, cunoscându-se implicit...
Klaus Iohnnis se află pe prima poziție în clasamentul încrederii în personalitățile politice, potrivit unui barometru realizat de Inscop Research la comanda cotidianului „Adevărul”. Președintele ales,...
Potrivit Eurostat, cel mai ridicat procent de persoane supuse riscului de sărăcie și excluziune socială din Uniunea Europeană se înregistra, în 2013, în Bulgaria (48%), România...
Cu o avere de 15 milioane de euro, din construcții, turism și distribuție carburanți, frații Florea se află pe locul 232 în topul celor mai bogați...
Cele mai valoroase 10 mărci din lume aparțin companiilor din America, potrivit unui top realizat de eurobrand. Apple se află pe primul loc și este evaluat...
Consiliul Nașional pentru Finanțarea Învățământului Superior precizează că universitățile traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani. Pe fondul declinului demografic, al scăderii numărului...
Recent, a fost finalizată Strategia antidrog a judeţului Alba pentru perioada 2013-2020. Documentul prezintă în cifre, perspectiva integrată a instituțiilor implicate in reducerea amplorii fenomenului drogurilor...
Victor Ponta se află la mică distanță în fața potențialului său contracandidat, Klaus Iohannis, în topul încrederii în personalități, arată un sondaj INSCOP, realizat la comanda...
Examenul de BACALAUREAT 2014 a fost promovat în județul Alba de 67,8% dintre candidați, un procent cu aproximativ 7% peste media națională. Astfel, din totalul celor...
Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea