Rămâi conectat

Actualitate

STUDIU: România se află pe primele locuri într-un top al celor mai petrecăreţe ţări în noaptea de Anul Nou

Ziarul Unirea

Publicat

în

Potrivit mirror.co.uk, România se află pe primele locuri într-un top al celor mai petrecărețe țări în noaptea dintre ani. Alături de români, locuitorii din Rusia și Ucraina merg la culcare cel mai târziu în noaptea de revelion.

În urma unui studiu realizat de compania Jawbone – care vinde brăţări ce monitorizează activitatea unei persoane, reuşind astfel să facă o medie a orei la care merg la culcare locuitorii din diferite ţări ale lumii – s-a ajuns la concluzia că ruşii sunt cei mai rezistenţi în noaptea dintre ani, cu oraşe ca Moscova şi Sankt Petersburg în topul clasamentului. Ora la care merg la culcare locuitorii din Moscova este 3.43, în timp ce oamenii din Sankt Petersburg au tendinţa de a sta treji până la 3.35.

Aşadar, Rusia, Ucraina şi România sunt ţările în care oamenii merg la culcare cel mai târziu în noaptea de Revelion.

Românii petrec în medie în noaptea de Revelion până la ora 3.55. Astfel, la miezul nopţii, 96,8% din populaţia României se află în toiul petrecerii pentru a marca noul an, potrivit cifrelor publicate pe blogul Jawbone.

Pe de altă parte, ruşii petrec în noaptea dintre ani până la ora 3.36, iar locuitorii Ucrainei se distrează de Revelion, în medie, până la ora 3.26.

De asemenea, ora medie la care merg la culcare locuitorii din Kiev (Ucraina), Buenos Aires (Argentina) şi Madrid (Spania) este 3.00. Următoarele poziţii în top sunt ocupate de Santiago, Barcelona, Varşovia, Mexico City şi Paris.

Locuitorii oraşelor din Marea Britanie nu sunt foarte petrecăreţi, ora medie la care merg la culcare fiind 1.38, această ţară situându-se pe locul 39 în top. În schimb, irlandezii petrec mai mult, aceştia mergând la culcare abia după ora 1.59.

Americanii şi austalienii nu petrec foarte mult în noaptea de Revelion. Astfel, americanii merg la culcare în jurul orei 12.55, 30% din populaţie dormind înainte de miezul nopţii, în timp ce australienii se culcă în jurul orei 12.53.

Sursa Mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vinerea Mare la catolici: Ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce. Tradiții în Vinerea Neagră

Ziarul Unirea

Publicat

în

Vinerea Mare la catolici: Ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce. Tradiții în Vinerea Neagră Vineri, 29 martie 2024, este o zi specială pentru credincioșii romano-catolici și reformați din întreaga lume. Este Vinerea Mare, zi în care aceștia trebuie să stea departe de mesele îmbelşugate, să se roage și să […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea